Actualitate

UPDATE Regina-Mamă Elena, reînhumată astăzi, în noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală de la Curtea de Argeş


Regina-Mamă Elena va fi reînhumată sâmbătă, în noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală de la Curtea de Argeş.

Slujba de înmormântare va începe la ora 12,00 în Catedrala istorică Arhiepiscopală şi Regală şi va fi oficiată de înalţi ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române.

La ceremonia religioasă vor asista Custodele Coroanei Române, Margareta, Principele Radu, Principesa Sofia, Principesa Maria alături de Ducele Amedeo de Aosta, Principesa Mafalda (fiica Ducelui De Aosta) şi Lord Peter Rosslyn (şeful Casei Principelui de Wales şi Ducesei de Cornwall).

La ora 12:40, sicriul, purtat pe umeri de militari ai Brigăzii de Gardă Mihai Viteazul, va fi dus la Noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală unde, la ora 13:00, va avea loc ceremonia de reînhumare. Publicul va avea acces pe platforma din fața Noii Catedrale.

O carte de condoleanțe este la dispoziția publicului la Palatul Elisabeta, până în ziua de luni, 21 octombrie 2019. Condoleanțele pot fi transmise online prin mesaje la www.romaniaregala.ro/

Toți cei care doresc să aprindă lumânări și să depună flori ca omagiu față de Regina-Mamă Elena, pot să o facă în fața Palatului Elisabeta din București sau la Curtea de Argeș, în fața Noii Catedrale Arhiepiscopale și Regale. Majestatea Sa Margareta roagă pe cei care vor aduce flori să aleagă doar flori albe, ca omagiu adus Reginei-Mamă Elena.

Ceremonia funerară se va încheia după ce Custodele Coroanei Române, Margareta, va ieşi din catedrală cu stindardul Reginei-mamă împăturit şi îl va da în grijă Aghiotantului Regal, pentru a fi expus ulterior în muzeul de la Săvârşin.

UPDATE: Peste 1.000 de oameni s-au strâns, sâmbătă, în curtea mănăstirii Curtea de Argeş, pentru a asista la ceremoniile dedicate reînhumării Reginei-Mamă Elena.

Slujba de înmormântare este oficiată de înalţi ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, în vechea catedrală ctitorită de Neagoe Basarab.

UPDATE 2: Membrii Familiei Regale au ajuns la catedrală cu puţin înainte de ora 12,00 şi au fost întâmpinaţi cu aplauze de o parte dintre cei aflaţi în curtea mănăstirii.

După încheierea slujbei religioase, sicriul a fost scos din catedrală de militarii Brigăzii 30 Gardă, în aplauzele celor prezenţi.

UPDATE 3: Ceremonia funerară s-a încheiat după ce Custodele Coroanei Române, Margareta, a ieşit din catedrală cu stindardul Reginei-Mamă împăturit şi l-a dat în grijă Aghiotantului Regal, pentru a fi expus ulterior în muzeul de la Săvârşin.

Regina Elena a murit în Elveţia, pe 29 noiembrie 1982, timp în care România se afla sub dictatura comunistă. Ea a fost înmormântată la cimitirul Boix-de-Vaud din Lausanne.

Citește și: Regina-Mamă Elena, repatriată astăzi. Programul complet al ceremoniei

Constănțeanul Gelaledin Nezir coordonează ceremonia de repatriere a Reginei Elena

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE Regina-Mamă Elena, repatriată astăzi. Programul complet al ceremoniei

18 Oct 2019 641

Regina-mamă Elena a României, reînhumată alături de regele Mihai I. Programul ceremoniei

06 Oct 2019 1598

Casa Regală Reînhumarea Reginei-mamă Elena a României

03 Sep 2019 1202

A murit profesorul Adrian Doxan. Unde i se va putea aduce un ultim omagiu

31 Mar 2018 3122

Festivalul „Marea Neagră“ Flautiştii Elena Cecconi şi Gabriel Marin, în recital la Teatrul „Oleg Danovski“

28 Feb 2018 920

Cortegiul funerar al Reginei Ana se îndreaptă spre București

10 Aug 2016 1536

Sicriul cu trupul neînsuflețit al Reginei Ana a ajuns în România

09 Aug 2016 1057

Toate structurile din Forțele Navale vor arbora drapelul României în bernă, în memoria Reginei Ana

04 Aug 2016 1040

De cine urmează să fie vizitat regele Mihai, grav bolnav

13 Mar 2016 1270

Spectacolul armânesc dedicat sărbătorilor de iarnă

13 Dec 2015 746

Spectacol armânesc dedicat sărbătorilor de iarnă

13 Dec 2015 953

Comunicat - Directia Judeteana pentru Sport si Tineret Constanta

03 Apr 2014 2140

„Împreună de Crăciun” la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă „Delfinul”

20 Dec 2013 2566

Genealogia regelui Mihai I

26 Oct 2012 3632

Schimbări în administraţia Colegiului „Regina Maria"Răducu Popescu - „Vor mai fi şi alte demiteri pentru management defectuos"

12 Oct 2012 2472