Regizorul Radu Gabrea a murit în această seară, la vârsta de 79 de ani

Regizorul Radu Gabrea a murit în această seară, la vârsta de 79 de ani, a declarat soția artistului, actrița Victoria Cociaș, pentru Agerpres.

După absolvirea liceului Spiru Haret, s-a înscris la Institutul de Construcții din București. În anul II a fost arestat timp de 9 luni și jumătate deoarece un coleg îl invitase la o manifestație de solidaritate cu Revoluția din Ungaria din 1956, manifestație care de altfel nu a mai avut loc. A fost arestat la 12 noiembrie 1956. A fost judecat în lotul „Mitroi”, compus în cea mai mare parte din studenții de la Facultatea de Drept. Prin sentința Nr. 534 din 19 aprilie 1957 a Tribunalului Militar București a fost achitat, fiind eliberat la 28 mai 1957.

După eliberare, a fost readmis la Facultatea de Construcții, pe care a terminat-o cu diplomă de inginer construcții civile și industriale. A lucrat apoi doi ani pe șantier lângă Târgu Mureș înainte de a reveni la București în proiectare.

S-a înscris apoi la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București, secția regie de film.

Activitate artistică

Radu Gabrea debutează în 1969 cu filmul de lung metraj „Prea mic pentru un război atât de mare”. Filmul, realizat după un scenariu de D.R. Popescu, a fost premiat la Festivalul de la Locarno, în 1970.

În 1970, anul în care a stat timp de 6 luni la Paris, realizează primul serial de televiziune din România: „Urmărirea”.

Următorul său film, „Dincolo de nisipuri”, realizat în 1973, a fost oprit din ordinul lui Nicolae Ceaușescu. În urma conflictului respectiv, precum și a intervențiilor cenzurii, Radu Gabrea a emigrat în Germania, țara de origine a mamei sale.

În 1997, Radu Gabrea a fost numit președinte al Oficiului Național al Cinematografiei, funcție pe care a îndeplinit-o până în 1999.

Sursa foto: istoriafilmului.ro

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ISU Delta Tulcea în doliu! Plutonierul major (r) Ștefan Cabaua s-a alăturat eroilor din ceruri

18 Apr 2024 627

Preotul care a fost ucenic al lui Arsenie Boca s-a stins din viață

13 Apr 2024 1193

Un bărbat a murit după ce s-a aruncat de la etaj în zona Casei de Cultură. Detalii de ultim moment de la IPJ Constanța (VIDEO)

13 Apr 2024 1317

Ministerul Apărării Naționale, în doliu! Un fost ministru s-a stins din viață

11 Apr 2024 829

S-a stins din viață profesorul universitar doctor Viorel Puiu Păun, personalitate marcantă în domeniul fizicii și matematicii

08 Apr 2024 1021

Economistul Ilie Șerbănescu s-a stins din viață. Fostul ministru avea 81 de ani

08 Apr 2024 750

Cum se face, în România, recunoaşterea paternităţii copilului din afara căsătoriei?

02 Apr 2024 567

Doliu în cinematografia mondială Un actor cunoscut pentru rolul său dintr-un serial pe Netflix s-a stins din viață la doar 27 de ani

31 Mar 2024 1826

Doliu în lumea muzicii românești! A murit artistul orb George Nicolescu (VIDEO)

26 Mar 2024 1153

Doliu în lumea literară românească. S-a stins din viață Nicolae Manolescu!

23 Mar 2024 962

Raport COVID-19 Constanța, printre județele cu cele mai multe cazuri în săptămâna 11 - 17 martie

21 Mar 2024 653

S-a stins din viață profesorul Daniel Barbu, fost ministru al Culturii

18 Mar 2024 662

Bolile de rinichi, a opta cauză de deces la nivel mondial. Atenționările medicilor de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța

14 Mar 2024 840

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Bulgare, Preafericitul Părinte Neofit, s-a stins din viață

14 Mar 2024 615

Doliu în familia Brăiloiu. Mama fostului senator PSD a încetat din viață!

08 Mar 2024 1009