Reorganizarea Ministerului Muncii. Peste 100 de posturi urmează să fie desfiinţate (document)


Pe portalul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale a fost publicat documentul privind proiectul de hotărâre a Guvernului privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale. Pe scurt, 101 posturi vor fi scoase din funcţiune de actuala conducere.
În prezent, Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale este organizat şi funcţionează ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, în subordinea Guvernului, cu personalitate juridică, având rol de sinteză şi de coordonare a aplicării strategiei şi politicilor Guvernului în domeniile muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice, precum şi în domeniul justiţiei sociale, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 12/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale, cu modificările şi completările ulterioare.


Numărul maxim de posturi al aparatului propriu al Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale este, în prezent, de 424 posturi, finanţate de la bugetul de stat, exclusiv demnitarii şi posturile aferente cabinetului ministrului. Ministrul muncii şi protecţiei sociale este ajutat în activitatea de conducere a ministerului de 5 secretari de stat, de secretarul general şi 2 secretari generali adjuncţi.


În conformitate cu prevederile art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.68/2019 privind stabilirea unor măsuri în domeniul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale şi- a schimbat denumirea în Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale.


De asemenea, potrivit aceleiaşi ordonanţe de urgenţă, a fost înfiinţată, în subordinea Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, Autoritatea Naţională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, Copii şi Adopţii, organ de specialitate al administraţiei publice centrale, prin preluarea activităţilor, atribuţiilor şi structurilor Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Dizabilităţi şi ale Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, care se desfiinţează.


Pentru îndeplinirea eficientă a atribuţiilor din domeniul de responsabilitate ale Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, prin prezenta hotărâre de Guvern, structura organizatorică se propune a fi modificată, astfel:
- reorganizarea Serviciului Comunicare, Mass–Media şi Relaţii cu Publicul prin înfiinţarea Direcţiei Comunicare;

- desfiinţarea Direcţiei Generale Juridice şi înfiinţarea Direcţiei Avizare Acte Normative şi Relaţia cu Parlamentul şi a Direcţiei Juridice, Contencios şi Relaţii de Muncă;
- reorganizarea Direcţiei Dialog Social în Serviciul Dialog Social;
- reorganizarea Direcţiei Generale Investiţii şi Achiziţii Publice în Direcţia Investiţii şi Patrimoniu;

- reorganizarea Direcţiei Generale Planificare Bugetară şi Management Financiar şi a Direcţiei Resurse Umane prin înfiinţarea Direcţiei Economică şi Resurse Umane;
- reorganizarea Direcţiei Generale Corp Control, Implementare Strategie Naţională Anticorupţie prin înfiinţarea Direcţiei Corp Control;
- reorganizarea Direcţiei Generale Afaceri Europene şi Relaţii Internaţionale şi a Direcţiei Relaţii Externe şi Organizaţii Internaţionale prin înfiinţarea Direcţiei Afaceri Europene şi Relaţii Internaţionale;
- reorganizarea Direcţiei Politici Beneficii Sociale şi a Direcţiei Politici Servicii Sociale prin înfiinţarea Direcţiei Politici pentru Familie, Egalitate de Șanse, Servicii şi Prestaţii Sociale;
- reorganizarea Direcţiei Politici de Ocupare, Competenţe şi Mobilitate Profesională şi a Directiei Politici Salariale prin înfiinţarea Direcţiei Politici Ocupare şi Salarizare;
- reorganizarea Direcţiei Politici Asigurări Sociale prin înfiinţarea Direcţiei de Pensii şi Politici Persoane Vârstnice;
- reorganizarea Serviciului Implementare şi Administrare Proiecte Finanţate din Fonduri Europene Nerambursabile din cadrul Direcţiei Generale Planificare Bugetară şi Management Financiar şi a compartimentului Politici Publice prin înfiinţarea Serviciului Politici Publice şi Implementare Proiecte şi trecerea acestuia în coordonarea ministrului;
- înfiinţarea Direcţiei Planificare Strategică, Studii şi Statistici.


Numărul maxim de posturi al aparatului propriu al Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale este de 323 posturi, finanţate de la bugetul de stat, exclusiv demnitarii şi posturile aferente cabinetului ministrului. Astfel, numărul maxim de posturi a fost diminuat cu 101 de posturi, funcţii de conducere şi execuţie.


Ministrul muncii şi protecţiei sociale este ajutat în activitatea de conducere a ministerului de 4 secretari de stat, de secretarul general şi un secretar general adjunct. Conform anexei nr. 2, instituţii care funcţionează în subordinea, sub autoritatea şi coordonarea Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale:
1. Inspecţia Muncii (2.526 de posturi)
2. Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (1.595 posturi)
3. Autoritatea Naţională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, Copii şi Adopţii (131 de posturi, exclusiv demnitarii)
4. Agenţia Naţională pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi (50 de posturi, exclusiv demnitarul)
II. Unităţi care funcţionează cu finanţare externă şi de la bugetul de stat:
1. Unităţi de management al proiectului (UMP);
2. Unităţi de implementare a proiectului (UIP);
3. Unitatea de management al ajutorului de stat pentru formare profesională (UMAS).
III. Unităţi care funcţionează sub autoritatea Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale:
1. Casa Naţională de Pensii Publice;
2. Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă.
IV. Unităţi care funcţionează în coordonarea Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale:
1. Institutul Naţional de Cercetare Ştiinţifică în Domeniul Muncii şi Protecţiei Sociale - I.N.C.S.M.P.S.


Personalului din cadrul compartimentelor supuse reorganizării li se vor aplica dispoziţiile art. 518 şi art. 519 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu completările ulterioare.


 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Vești bune pentru pensionari! Vor primi pensiile înainte de Paște. Anunțul Ministerului Muncii

29 Apr 2024 575

Oficial de la Ministerul Muncii Anunțul mult așteptat de pensionari! Se va întâmpla înaintea sărbătorilor pascale

25 Apr 2024 438

Plata pensiilor aferente lunii mai 2024 va fi făcută în avans. Proiectul de Hotărâre ar urma să intre în șeidnța de Guvern de joi

24 Apr 2024 661

Poșta Română a livrat toate pensiile în termenul de 15 aprilie

18 Apr 2024 488

Ministerul Muncii. Executivul a simplificat procedura de efectuare a stagiului pentru absolvenții de învățămțânt superior

21 Mar 2024 536

Astăzi este Ziua Națională a Meseriilor! Ce mesaj a transmis ministrul Muncii, Simona Bucura

11 Mar 2024 567

Vești bune de la Ministerul Muncii! Mai multe indemnizații, majorate de la 1 martie 2024

05 Mar 2024 2952

Protest la Aeroportul Mihail Kogălniceanu din județul Constanța! (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Feb 2024 1586

Vești bune pentru românii cu venituri mici! A crescut numărul beneficiarilor de carduri sociale pentru alimente

22 Feb 2024 761

Salariații din asistență socială amenință cu protest la Ministerul Muncii

19 Feb 2024 716

Ministerul Muncii și Solidarității sociale acordă stimulente tinerilor care se angajează

16 Feb 2024 716

Ministrul Muncii „Continuăm dialogul cu partenerii sociali ca să creștem gradul de atractivitate al profesiei de dascăl”

07 Feb 2024 611

Guvern Reuniune de lucru pe teme din domeniul sănătății și asistenței sociale

23 Jan 2024 752

MMSS „Nimic nu s-a schimbat în impozitarea pensiilor contributive în 2024”

20 Jan 2024 602

Constanța, printre județele cu cele mai multe contracte de muncă noi, în 2023

18 Jan 2024 632