Respectarea acordării priorității de trecere pietonilor, în atenția polițiștilor rutieri tulceni. Au aplicat și amenzi!

foto: IPJ Tulcea

Ieri, 1 februarie a.c., poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea au desfăşurat pe drumurile publice din județ, acţiuni pentru creșterea gradului de siguranță rutieră și prevenirea accidentelor de circulație.

Activitățile s-au desfăşurat atât în mediul urban, cât şi în mediul rural şi au avut în atenție reducerea riscului rutier cauzat de neacordarea priorității de trecere pietonilor care aveau acest drept., transmite IPJ Tulcea. 

În urma abaterilor constatate au fost aplicate 107 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 38.730 lei, 6 sancțiuni fiind aplicate pentru neacordare prioritate pietoni. De asemenea, au fost reținute 14 permise de conducere și retrase 2 certificate de înmatriculare.

Polițiștii recomandă pietonilor să sporească atenţia, să evite pe cât posibil folosirea părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului sau în condiţii de vizibilitate redusă, şi să se asigure temeinic înaintea traversării drumurilor. 

Traversaţi prin locurile permise, după ce vă asiguraţi că şoferii au observat intenţia de a traversa şi fără a vă grăbi, pentru ca aceştia să aibă timpul necesar pentru a opri în condiţii de siguranţă., mai transmite sursa citată. 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Maestrul Gogu Neagoe va face parte din juriul Festivalului Internațional Multietnic al Păstoritului, de la Sarighiol Deal, Beidaud și Tulcea

26 Apr 2024 21

Tulcea Ecologizări, în cadrul programului Săptămâna Verde

26 Apr 2024 153

Județul Constanța Atenție, șoferi! Accident rutier pe DN 22, între localitățile Tariverde și Mihai Viteazul (GALERIE FOTO)

26 Apr 2024 873

ARBDD Programul Național Săptămâna Verde 2023-2024, la final

26 Apr 2024 219

Administrația Fondului Imobiliar A început comercializarea cărnii de miel și ied în interiorul halelor de lactate în unele piețe din Constanța

26 Apr 2024 343

Tulcea De Sărbătoarea Floriilor, jandarmii vor fi la datorie pentru siguranța cetățenilor

26 Apr 2024 226

Ziua Porţilor Deschise la Aeroportul "Delta Dunării" din Tulcea! Punctul culminant al evenimentului va fi un spectaculos show aviatic şi paraşutism

26 Apr 2024 418

Schimbări în cadrul Dana Africana SRL, firma unei femei din Tulcea

25 Apr 2024 417

Tulcea Spectaculoasa fântână arteziană de pe Faleza Ivan Patzaichin va fi redeschisă!

25 Apr 2024 500

#DobrogeaDigitală Cernavodă în anul 1879 - „Este susceptibil de a deveni o piață importantă“

25 Apr 2024 734

Tulcea Jandarmii, în vizită la Școala nr. 12 – au fost aduși și câinii de serviciu

25 Apr 2024 360

Oportunități de carieră la ISU Tulcea! Iată ce trebuie să știi

25 Apr 2024 378

Polițiștii din Tulcea, la datorie pentru o sărbătoare a Floriilor în siguranță

25 Apr 2024 273

Decizie finală în dosarul Dănuț Căpățînă și Sorin Strutinsky! Proces penal încetat, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale

24 Apr 2024 762

#DobrogeaDigitală Medgidia în anul 1879 - „Negustori şi ţărani veneau aici chiar din țări foarte depărtate de Dobrogea“

24 Apr 2024 1014