Sancțiuni în trafic, la Constanța!

foto: IPJ Constanța

Pe data de 8 mai, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Năvodari – Secția 2 Poliție Rurală Cogealac au desfășurat o acțiune dedicată creșterii siguranței rutiere și prevenirii consumului de substanțe interzise.

Rezultatele acestei intervenții au inclus două sancțiuni contravenționale, totalizând aproximativ 1.300 de lei.

Oficial de la IPJ Constanța 

La data de 8 mai a.c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Năvodari – Secția 2 Poliție Rurală Cogealac au desfășurat o acțiune pentru creșterea gradului de siguranță rutieră și prevenirea consumului de substanțe interzise.
 
În urma activităților desfășurate, au fost aplicate două sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 1.300 de lei.
 
De asemenea, a fost reținut în vederea suspendării un permis de conducere, a fost retras un certificat de înmatriculare și a fost constatată o infracțiune la regimul circulației rutiere.
 
Astfel, polițiștii au identificat un bărbat care a condus un autoturism, în comuna Cogealac, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. 
 

În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală.


Citește și:

Știri ConstanțaConducere periculoasă pe bulevardul Mamaia!
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Știri Constanța Șofer fără permis, prins la volan de polițiști

19 May 2024 347

Știri Constanța Șofer suspect de consum de substanțe psihoactive, pe bulevardul Tomis

18 May 2024 644

Conducător auto beat depistat pe strada Suceava din Constanța! Ce alcoolemie avea bărbatul

18 May 2024 445

Știri Constanța Șofer sub influența substanțelor interzise, depistat în trafic pe strada Cireșica, din comuna Cumpăna

18 May 2024 392

Angajări Constanța Serviciul Public de Gospodărie Comunală Techirghiol angajează șofer! Cine poate participa la concurs

18 May 2024 407

Județul Constanța Șofer fără permis, prins de polițiști la volan

16 May 2024 452

Încălcări grave ale legii rutiere! Incidente la Constanța

15 May 2024 489

Camera Deputaților a decis 10 ani fără permis auto pentru cei care sunt prinși băuți sau drogați la volan!

14 May 2024 694

Județul Tulcea Un șofer a fost rănit într-un accident rutier, după ce ar fi adormit la volan

13 May 2024 544

Județul Constanța Șofer fără permis depistat pe strada Decebal din comuna Mihai Viteazu

11 May 2024 542

Șofer beat implicat într-un accident rutier pe Șoseaua Mangaliei din Constanța

11 May 2024 849

Reacția IPJ Tulcea după apariția virală a unui șofer ce conducea haotic

07 May 2024 588

Oficial de la IPJ Constanța Dosar penal pentru șoferul de ambulanță prins beat la volan

06 May 2024 537

În prima zi de Paști Șofer de ambulanță, prins beat la volan în Constanța - Ce alcoolemie avea (GALERIE FOTO+VIDEO)

06 May 2024 1928

SUA Un șofer a murit după ce s-a izbit cu mașina de gardul Casei Albe

05 May 2024 502