Sărbătoare în Arhiepiscopia Tomisului. Pentru ce săvârșește ÎPS Teodosie slujbă de mulțumire. Despre Florii și prima mențiune

Mâine, este Duminica Floriilor sau a Stâlpărilor (ramură de salcie verde şi înflorită, care se împarte credincioşilor ortodocşi, la biserică, în Duminica Florilor) zi care marchează intrarea Mântuitorului în Ierusalim.

Cu acest prilej, ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va săvârși Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța, începând cu ora 09.00.
 

Totodată, va fi rostită și o rugăciune de mulțumire la împlinirea a 17 ani de la întronizarea IPS Teodosie în scaunul arhiepiscopal al Tomisului.


Prima mențiune referitoare la sărbătoarea Floriilor datează din jurul secolului al IV-lea.

În trecut, sărbătoarea Floriilor mai purta numele de „Duminica Aspiranților” sau „a Candidaților la Botez”, având în vedere că în aceasta zi toți cei care nu primiseră încă Botezul mergeau la episcop pentru a-i încreștina, iar regii și împărații acordau grațieri condamnaților, de aceea Duminica Floriilor a mai fost cunoscută în trecut și drept „Duminica grațierilor”.

Biserica Ortodoxă a rânduit ca în această zi să fie împărțite credincioșilor ramuri de salcie binecuvântate.

Crenguțele de salcie amintesc de faptul că Iisus Hristos a fost primit de către oameni, în Ierusalim, cu ramuri verzi, simbol al onoarei și respectului arătat.

Totodată, acestea mai simbolizează și renașterea naturii sau biruința vieții asupra morții.

În această zi, datorită bucuriei întâmpinării lui Hristos, Biserica a rânduit dezlegare la pește.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Vin Floriile cu soare! Câţi români au nume de floare. Care sunt cel mai des întâlnite (video)

12 Apr 2020 4025

Schimbare radicală a vremii. Ceva mai înainte decât s-a preconizat. Prognoza meteorologilor pentru toată ziua de Florii

01 Apr 2018 4540

„Vin Floriile cu soare şi soarele cu Florii“ Duminică prăznuim cea mai importantă sărbătoare care vesteşte Paştele. După slujbă se mănâncă muguri de salcie

31 Mar 2018 2752

„Vin Floriile cu soare şi soarele cu Florii“ Credincioşii ating copiii cu ramuri de salcie, ca ei să crească mari şi frumoşi

05 Apr 2015 5378