Schimbări în administrarea companiei Image Reflection, deținută de Gheorghe Măndilă și Marian Cioacă

  • La ședința AGA au participat Marian Cioacă și Gheorghe Măndilă, cei doi asociați, aceștia hotărând revocarea din funcția de administrator al companiei a primului.
  • Firma a fost înfiinţată în 2017, are sediul social în municipiul Constanţa şi îi are asociaţi cu părţi egale pe fostul consilier judeţean Gheorghe Măndilă şi pe jurnalistul Marian Cioacă.
  • În 2019, cu un salariat, compania a avut un profitul net a de 58.366 de lei, iar cifra de afaceri netă a fost 206.515 lei.
Marian Cioacă nu mai este administratorul firmei Image Reflection din Constanța, pe care o deține împreună cu Gheorghe Măndilă.
 
Decizia a fost luată în urma Adunării Generale a Asociaților din ianuarie 2021 și a fost recent publicată în Monitorul Oficial al României.
 
Se arată în documentul citat că la discuții au participat Marian Cioacă și Gheorghe Măndilă, cei doi asociați, aceștia hotărând revocarea din funcția de administrator al companiei a primului dintre aceștia.
 
În edițiile anterioare, se arăta că firma a fost înfiinţată în 2017, are sediul social în municipiul Constanţa şi îi are asociaţi cu părţi egale pe fostul consilier judeţean Gheorghe Măndilă şi pe jurnalistul Marian Cioacă.
 

Ce spune Registrul Comerțului

 
Potrivit Registrului Comerțului, consultat la data de 31 martie 2021, societatea are sediul în Constanța, pe strada Bogdan Vodă, la numărul 49.
 
Capitalul social subscris este de 200 de lei, acțiunile continuă să fie împărțite în mod egal între Marian Cioacă și Gheorghe Măndilă, ultimul fiind acum singurul administrator al firmei.
 
Domeniul de activitate principal este reprezentat de „activități de producție cinematografică, video și de programe de televiziune“.
 
În anul 2017, cu 0 salariați, firma a avut o pierdere netă de 3.858 de lei și cifra de afaceri netă 0.
 

În 2018, cu un salariat, compania a avut un profit net de 74.117 lei și o cifră de afaceri netă de 195.700 de lei.
 
În 2019, tot cu un salariat, profitul net a fost 58.366 de lei, iar cifra de afaceri netă a fost 206.515 lei.

 
Citește și:

Cum au devenit un fost prefect şi un fost consilier judeţean clienţii Consiliului Judeţean Constanţa
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

OMD Mamaia Constanța caută Manager pentru destinația turistică

03 Apr 2024 450

Destinația Mamaia Constanța, prima participare la Salonul Mondial de Turism din Paris

13 Mar 2024 549

Destinația Mamaia Constanța - concluzii după prima participare la Bursa Internațională de Turism – ITB Berlin

08 Mar 2024 455

Destinația Mamaia Constanța, în atenția tour-operatorilor din Germania

07 Mar 2024 518

OMD Mamaia Pregătiri pentru Târgul Internaţional de Turism ITB Berlin

04 Mar 2024 832

OMD Mamaia Constanța evaluează deschiderea unei noi runde de înscrieri pentru identitatea brandului turistic al stațiunii Mamaia

22 Feb 2024 552

OMD Mamaia Constanța Implică-te în concursul pentru alegerea logoului stațiunii Mamaia, votând varianta preferată! 11 propuneri merg în etapa următoare

20 Feb 2024 644

OMD Mamaia Constanța și-a mărit echipa

09 Feb 2024 1413

Asociația „Organizația de Management al Destinației Mamaia-Constanța” angajează

19 Jan 2024 839

Echipa OMD Mamaia Constanța urează un An Nou Fericit!

29 Dec 2023 641

OMD Mamaia Constanța vrea să implementeze excursii de o zi cu plecare din Constanța și din stațiunea Mamaia

14 Dec 2023 859

Târgul de Turism WTM Londra - Stațiunea Mamaia, în competiție cu marile destinații din Europa

09 Nov 2023 830

OMD Mamaia – Constanța a finalizat materialele de promovare pentru Târgul de Turism de la Londra

30 Oct 2023 818

Organizația de Management al Destinației Mamaia–Constanța „Nu suntem nici pro, nici contra suspendării PUZ Mamaia!”

17 Oct 2023 774

Declarații de avere Averea și interesele lui Gheorghe Măndilă, consilier personal al primarului Vergil Chițac și președinte la OMD Mamaia - Constanța (DOCUMENTE)

03 Oct 2023 1486