Se trece la ora de iarnă

ora-oradeiarna2.jpgRomânia va trece în noaptea de sâmbătă (27 octombrie) spre duminică (28 octombrie) la ora oficială de iarnă, ora 04:00 urmând să devină ora 03.00.

Sistemul prin care se dă ceasul înainte vara şi înapoi are ca scop folosirea cât mai eficientă a luminii soarelui. Astfel, principalele activităţi umane se pot desfăşura în mare parte pe timpul zilei, economisind energie electrică, iar oamenii pot fi mai aproape de un ritm natural de viaţă.

Ideea orei de vară a fost introdusă de celebrul om de ştiinţă Benjamin Franklin, în anul 1784. Acesta a scris un eseu, în care a emis câteva idei pentru economisirea uleiului folosit la lămpile de iluminat. Una din metode era introducerea unei perioade de timp în timpul verii. Pe când se afla la Paris, la vârsta de 78 de ani, aceasta s-a ocupat de modul in care lămpile cu ulei produceau lumină şi cât de eficiente erau acestea. Într-o dimineaţă de vară, Benjamin Franklin s-a trezit la ora 6 surprins de cât de multă lumină îi intra în cameră. La început a crezut că sunt lămpile cu ulei ce se instalau pe străzile Parisului. Dar, a observat că Soarele tocmai răsărea la orizont. Ideea lui Franklin a fost preluată de către William Willett, un constructor britanic. Şi acesta a fost uimit când într-o dimineaţă de vară, în jurul orei 6, chiar dacă afară era lumină, toate obloanele caselor erau închise. El a propus într-un pamflet din 1907 să se adauge 20 de minute în fiecare duminică din aprilie, şi să se scadă aceste minute în duminicile lunii septembrie. În anul 1908 s-a încercat introducerea acestei reguli, în Marea Britanie, dar a fost întâmpinată negativ.

Primii care au introdus ora de vară au fost germanii, începând cu anul 1916 (între 30 aprilie - 1 octombrie). Au urmat britanicii ce au introdus ora de vară tot în 1916 (între 21 mai - 16 octombrie). Alte ţări care au introdus ora de vară au fost: Belgia, Denmarca, Franţa, Italia, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Portugalia, Suedia, Turcia şi Tasmania. Pe 19 martie 1918 s-a introdus şi în Statele Unite dar a fost folosită doar până în 1919. Din cauza opoziţiei fermierilor s-a renunţat la ora de vară. În acest moment 70 de ţări au introdus ora de vară. Aceasta nu este folosită în ţările de la Ecuator şi de la tropicul Capricornului. Două ţări importante, Japonia şi China, nu folosesc ora de vară.

Ora de vară în România

În ţara noastră ora de vară a fost introdusă prima oară în 1932 (între 22 mai - 2 octombrie). Din 1933 şi până în 1940, când s-a renunţat la acest obicei, ora de vară era introdusă în prima duminică din aprilie până în prima duminică a lui octombrie.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE Accident rutier în parcarea Kaufland, municipiul Constanța. Ambulanța a intervenit

16 Mar 2024 1354

Licitații publice O firmă înființată anul trecut va executa pentru Primăria Constanța, documentația de reabilitare urbană a terenului din zona ICIL din Constanța (DOCUMENT)

12 Mar 2024 904

Știri Constanța azi Trafic îngreunat în zona ICIL, direcția Casa de Cultură spre gară (FOTO+VIDEO)

12 Mar 2024 1625

Știri Constanța Camere de supraveghere în zonele școlare. Poliția Locală monitorizează zonele. Atenție unde parcați! (FOTO+VIDEO)

07 Mar 2024 869

Sondaj de opinie Majoritatea respondenților ar fi de acord cu o trecere de pietoni între intersecția de la ICIL și strada București din Constanța

25 Feb 2024 904

Sondaj de opinie Ar fi utilă o trecere de pietoni între intersecția de la ICIL și strada București din Constanța?

18 Feb 2024 935

Colindătorii au luat la pas străzile din municipiul Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Dec 2023 2564

Primăria Constanța Încep lucrările de reabilitare în zona Dacia și Trocadero

20 Dec 2023 1039

Pe străzile din Constanța şi-au făcut apariţia primii vestitori ai Crăciunului! (GALERIE FOTO+VIDEO)

09 Dec 2023 3749

Constanța Atenție șoferi! Circulație restricționată în intersecția de la ICIL pentru desfășurarea lucrărilor de asfaltare

16 Nov 2023 876

Știri Constanța Lucrările de modernizare și reabilitare a bulevardului 1 Decembrie 1918 continuă în zona ICIL! Restricții de trafic

15 Nov 2023 1721

Știri Constanța Se lucrează zilele acestea în zona ICIL

10 Nov 2023 757

Incendiu parcare LIDL Constanța Inspirând prin acțiune. Patricia, voluntara de 17 ani, impresionează în prima ei intervenție (FOTO+VIDEO)

01 Nov 2023 2362

Incendiu parcare LIDL Constanța Căruciorul unui bebeluș scos de pompieri dintr-o mașină în flăcări (FOTO+VIDEO)

29 Oct 2023 2698

Știri Constanța azi UPDATE. Incendiu auto în parcarea Lidl din zona ICIL! (FOTO+VIDEO)

29 Oct 2023 3157