Sedință de Guvern 14 localităţi sau părţi din localităţi din mai multe județe, printre care și Tulcea ar urma să fie atestate ca staţiuni turistice (DOCUMENT)





 
  • Guvernul se reuneşte vineri în şedinţă, pe ordinea de zi aflându-se, printre altele, un proiect pentru aprobarea atestării unor localităţi sau părţi din localităţi ca staţiuni turistice de interes naţional şi local.

Guvernul se reuneşte vineri în şedinţă, pe ordinea de zi aflându-se, printre altele, un proiect pentru aprobarea atestării unor localităţi sau părţi din localităţi ca staţiuni turistice de interes naţional şi local.

Potrivit agendei Guvernului, Executivul ar putea aproba atestarea ca staţiune turistică de interes naţional a Zonei turistice a municipiului Baia Mare, judeţul Maramureş. Totodată, 14 localităţi sau părţi din localităţi din judeţele Harghita, Maramureş, Argeş, Bihor, Cluj, Covasna, Hunedoara, Suceava, Timiş, Tulcea, Vâlcea şi Vrancea ar urma să fie atestate ca staţiuni turistice de interes local. Hotărârea mai prevede şi modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 852/2008 pentru aprobarea normelor şi criteriilor de atestare a staţiunilor turistice.

La nivelul județului Tulcea, este vorba despre comuna Murighiol, propusă a fi atestată ca staţiune turistică de interes local.
În secțiunea documente puteți consulta proiectul hotărârii.

Citește și
Județul Tulcea, prezent cu un stand dedicat la Târgul Național de Turism al României, ediția de primăvară

 

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Profit.ro Portul Constanța nu a recâștigat rolul de hub la Marea Neagră

08 May 2024 328

Vești bune pentru pensionari! Este vorba despre drumurile la Casele de Pensii

06 May 2024 485

Mii de persoane protestează împotriva premierului ungar Viktor Orban într-un fief al partidului de guvernământ

05 May 2024 578

Astăzi este ultima zi pentru a depune candidaturile la birourile electorale pentru alegerile locale din 9 iunie

30 Apr 2024 471

Guvernul RomânieiProgramul premierului Marcel Ciolacu - 30 aprilie 2024

30 Apr 2024 262

Guvernul RomânieiProgramul premierului Marcel Ciolacu - 25.04.2024

25 Apr 2024 296

Oficial de la Ministerul Muncii Anunțul mult așteptat de pensionari! Se va întâmpla înaintea sărbătorilor pascale

25 Apr 2024 482

Plata pensiilor aferente lunii mai 2024 va fi făcută în avans. Proiectul de Hotărâre ar urma să intre în șeidnța de Guvern de joi

24 Apr 2024 693

Ministerul Sănătății crește accesul pacienților cronici la medicamente de ultimă generație

23 Apr 2024 402

Guvernul RomânieiProgramul premierului Marcel Ciolacu - 23 aprilie 2024

23 Apr 2024 276

Mai mulți prefecți și subprefecți, eliberați din funcție de Guvern. Cine sunt cei numiți în funcțiile rămase vacante

11 Apr 2024 724

Guvernul RomânieiProgramul premierului Marcel Ciolacu - 11 aprilie 2024

11 Apr 2024 322

ANR repară Capitănia Portului Mangalia! Care este valoarea contractului și cine se va ocupa de lucrări

10 Apr 2024 539

Măsuri pentru sprijinirea categoriilor de cupluri mamă-nou-născut defavorizate! Ce prevede Ordonanța de Guvern adoptată astăzi

09 Apr 2024 468

Guvernul RomânieiProgramul premierului Marcel Ciolacu - 09 aprilie 2024

09 Apr 2024 373