Senatorul Chiţac despre plecarea lui Negrescu din Guvernul Dăncilă - „Demisie de frondă!“

Victor Negrescu a fost, până vineri, ministrul pentru Afaceri Europene şi personajul cheie din perspectiva preluării preşedinţiei rotative a Consiliului European începând cu 1 ianuarie.

„Doamna Dăncilă l-a certat la şedinţa de guvern şi ministrul n-a suportat, depunându-şi demisia. Îl înţeleg! Ca să dai lecţii cuiva sau să-l cerţi, trebuie să ai îndreptăţirea profesională şi morală să faci asta; or, doamna Dăncilă nu are. Pe dl Negrescu l-am întâlnit anul trecut în octombrie la Budapesta, cu ocazia celui de-al 6-lea Forum Anual al Strategiei UE pentru Regiunea Dunării, unde a participat la panelul dedicat Securităţii Energetice în Regiunea Dunării. Am reţinut din intervenţia domniei sale că prin exploatarea rezervelor de gaz descoperite în Marea Neagră România este un viitor furnizor de gaze naturale în zonă, iar BRUA este un proiect esenţial pentru Europa. Ce a rămas din aceste proiecte ştim cu toţii. S-o fi săturat şi el să spună europenilor una, iar guvernul din care cu onor făcea parte să facă alta”, susţine senatorul independent constănţean.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Victor Negrescu MAE din România ar trebui să clarifice foarte rapid poziţia oficială a Belgiei în ceea ce priveşte aderarea României la Schengen

05 Dec 2023 783

Europarlamentarul social-democrat Victor Negrescu, ales chestor al Parlamentului European

09 Nov 2023 666

Neptun Eurodeputatul PSD, Victor Negrescu susține că alegerile de anul viitor vor fi influenţate de cât de responsabili sunt politicienii

27 Aug 2023 603

Ministrul cercetării, Bogdan Ivan și europarlamentarul Victor Negrescu alături de specialiști în dezvoltare vor interacționa cu tinerii la Neptun

23 Aug 2023 890

Constanța Mariana Gâju prezentă la reuniunea externă a membrilor grupului Partidului Socialiștilor Europeni (GALERIE FOTO+VIDEO)

18 Jul 2022 1558

Ședință CEx PSD Europarlamentarul Dan Nica, noua propunere a PSD pentru funcţia de comisar european

01 Oct 2019 1662

Victor Negrescu (PSD) - „Prioritatea în viitorul Parlament European trebuie să fie alocarea de fonduri suplimentare pentru România şi combaterea sărăciei“

24 May 2019 2074

Candidaţii PSD la europarlamentare 2019. Rovana Plumb şi Carmen Avram deschid lista

08 May 2019 2956

PSD a stabilit lista de candidaţi pentru alegerile europarlamentare. Cine se află pe lista prezentată de Liviu Dragnea

25 Mar 2019 2390

Victor Negrescu, numit consilier onorific al premierului Viorica Dăncilă

12 Mar 2019 2178

Cuvinte de laudă la adresa preşedinţiei rotative a Consiliului UE Premierul Viorica Dăncilă și miniştrii sunt foarte bine pregătiţi

02 Mar 2019 1800

Klaus Iohannis, optimist cu privire la preluarea preşedinţiei Consiliului UE de către România

25 Nov 2018 1627

George Ciamba, noul ministru al afacerilor europene a depus jurământul la Palatul Cotroceni

14 Nov 2018 1786

George Ciamba este noul ministru al Afacerilor Europene

12 Nov 2018 1957

Cine va prelua atribuțiile ministrului pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu

11 Nov 2018 1527