24 May, 2023 11:03
1142
„Din 28 octombrie 2009, o echipă de meșteri maramureșeni, condusă de către Vasile Pop, a început ridicarea suprastructurii din lemn de brad peste demisol. Datorită lipsei de fonduri, lucrarea a încetat în decursul anului 2010, fiind reluată la începutul anului 2011 și finalizată în anul 2012.
În perioada 2010-2011, prin dania lui Traian Preduț Oprea a fost realizată clopotnița, tot în stil maramureșean, și a fost instalată centrala termică. În ziua de 20 noiembrie 2013, Arhiepiscopul Tomisului a oficiat slujbele Vecerniei și a Aghiazmei mici, iar din acea dată slujbele se oficiază în biserica mare. Aceasta a fost împodobită cu icoane pictate în stil bizantin, pe lemn de tei, fiind cea mai potrivită variantă pentru o biserică din lemn.
Totodată, în curtea bisericii a fost amenajat un spațiu verde (gazon, livadă de pomi fructiferi, gard viu), cu o troiță maramureșeană, băncuțe și un loc de joacă pentru copii.
Pentru realizarea lucrărilor, preoții parohiei: Florin Ioniță (paroh), Cristian Cazacu și Gheorghe Atomei (coslujitori), au fost susținuți de către credincioși, un ajutor substanțial fiind oferit de către Niță Teodor“ 0- au mai precizat reprezentanții Arhiepiscopiei Tomisului.
Ti-a placut articolul?
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: