Situația la Constanța și Tulcea Un sfert din investițiile cu bani UE în satele și comunele din România nu sunt finalizate cu o lună înainte de închiderea PNDR 2014-2022

foto: Pexels Un sfert dintre proiectele finanțate cu fonduri europene prin Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2022 nu sunt finalizate cu o lună înainte de termenele limită de închidere a investițiilor, arată informațiile obținute de G4Media și Info Sud-Est. Cel mai mare procent de investiții neterminate se înregistrează în regiunea Centru, 32%, deși are cu 50% mai puține dosare decât regiunile Sud, Sud-Vest sau Vest, care au procente mai mari de investiții finalizate.

Este vorba, în total, de peste 100.000 de proiecte în valoare de 7,2 miliarde de euro pentru sprijinirea agricultorilor, modernizarea infrastructurii din satele și comunele din România (școli, licee, grădinițe, cămine, canalizări, stații de epurare, alimentare cu apă etc) și formare profesională ori dobândirea de competențe în mediul rural. Dintre acestea, sunt finalizate 78.000 de proiecte în valoare de 3,68 miliarde de euro, scrie info sud-est. ro. 

Primarii și specialiștii consultați de G4Media.ro spun că unul dintre motivele pentru care proiectele nu sunt finalizate la timp este numărul insuficient de angajați ai Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) care lucrează dosarele, verifică documentele, face completări etc. Alte motive invocate de autorități sunt birocrația excesivă, lipsa forței de muncă pe șantiere și creșterea semnificativă a prețurilor în domeniul construcțiilor. Vezi o analiză completă aici. 

Din punct de vedere al valorii proiectelor, în mai mult de jumătate din țară, în regiunile Nord-Vest, Vest, Nord-Est, Sud-Est și Centru, au fost accesate doar jumătate din fondurile totale, deși mai este doar o lună până la încheierea exercițiului financiar PNDR 2014-2022.

Cele mai multe proiecte au fost accesate în regiunea Nord-Vest (Satu Mare, Bihor, Sălaj, Cluj, Bistrița Năsăud, Maramureș), 23.147 de dosare, iar cele mai puține (cu excepția București-Ilfov), în regiunea Centru (Alba, Mureș, Sibiu, Brașov, Harghita, Covasna), 9.322 dosare.

Cea mai mare valoare a proiectelor accesate se înregistrează tot în regiunea Nord-Vest, 1,407 miliarde de euro, iar cea mai mică valoare a proiectelor în regiunea Nord-Est (Iași, Suceava, Botoșani, Neamț, Bacău, Vaslui), cu 807,9 milioane de euro accesate.

Proiecte finalizate, defalcat pe Centre Regionale pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (CRFIR)

CRFIR 1, Nord-Est (Iași, Suceava, Botoșani, Neamț, Bacău, Vaslui) 
  • În total, 12.077 proiecte (807,9 milioane de euro) din care 9.128 finalizate (460,8 milioane de euro) – 25% proiecte nefinalizate.
CRFIR 2, Sud-Est (Constanța, Tulcea, Brăila, Galați, Vrancea, Buzău)
  • În total, 13.884 proiecte (1,248 miliarde de euro) din care 11.303 finalizate (625,2 milioane de euro) – 20% proiecte nefinalizate.
CRFIR 3, Sud (Dâmbovița, Prahova, Argeș, Teleorman, Giurgiu) 
  • În total, 13.637 proiecte (718,5 milioane de euro) din care 10.586 finalizate (419,8 milioane de euro) –  23% proiecte nefinalizate.
CRFIR 4, Sud-Vest (Dolj, Olt, Vâlcea, Gorj, Mehedinți) 
  • În total, 15.799 proiecte (907,6 milioane de euro) din care 12.319 finalizate (506,8 milioane de euro) – 22% proiecte nefinalizate.
CRFIR 5, Vest (Timiș, Arad, Hunedoara, Caraș Severin) 
  • În total, 10.376 proiecte (873,8 milioane de euro) din care 7.742 finalizate (400,9 milioane de euro) – 26% proiecte nefinalizate.
CRFIR 6, Nord-Vest (Satu Mare, Bihor, Sălaj, Cluj, Bistrița Năsăud, Maramureș) 
  • În total, 23.147 proiecte (1,407 miliarde de euro) din care 16.236 finalizate (662 milioane de euro) – 30% proiecte nefinalizate.
CRFIR 7, Centru (Alba, Mureș, Sibiu, Brașov, Harghita, Covasna) 
  • În total, 9.322 proiecte (862,2 milioane de euro) din care 6.378 finalizate (426,2 milioane de euro) – 32% proiecte nefinalizate.
CRFIR 8, București-Ilfov (București, Ilfov, Călărași, Ialomița) 
  • În total, 4.885 proiecte (386,2 milioane de euro) din care 4.329 finalizate (186,8 milioane de euro) –  12% proiecte nefinalizate.


 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

#Dobrogea145 Delia Roxana Cornea, discurs manifest pentru salvarea Palatului Regal al Reginei Maria din Mamaia

04 Dec 2023 11472

Discursul lui Mihai Grecu, elev în clasa a XI-a la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” din Constanța, la vernisajul expoziției Dobrogea 145

29 Nov 2023 12453

#Dobrogea145 Expoziție despre cetățile antice la Palatul Parlamentului. Cetatea Noviodunum

27 Nov 2023 19686

#Dobrogea145 Expoziție despre cetățile antice la Palatul Parlamentului. Cetatea Argamum

27 Nov 2023 3416

#Dobrogea 145 Prof. univ. dr. Florin Anghel - Patrimoniul istoric dobrogean are nevoie de viziune, de proiecte și de realizări

27 Nov 2023 1759

#Dobrogea145 Expoziție despre cetățile antice la Palatul Parlamentului. Cetatea (L)Ibida (GALERIE FOTO)

26 Nov 2023 1416

#Dobrogea145 Expoziție despre cetățile antice la Palatul Parlamentului. Cetatea Halmyris (GALERIE FOTO)

26 Nov 2023 1382

#Dobrogea145 Expoziție despre cetățile antice la Palatul Parlamentului. Cetatea Callatis

25 Nov 2023 1748

#Dobrogea145 Expoziție despre cetățile antice la Palatul Parlamentului. Cetatea Dinogeția (GALERIE FOTO)

25 Nov 2023 1561

#Dobrogea145 Expoziție despre cetățile antice la Palatul Parlamentului. Cetatea Capidava (GALERIE FOTO)

24 Nov 2023 1808

#Dobrogea145 Expoziție despre cetățile antice la Palatul Parlamentului. Cetatea de la Adamclisi și Monumentul Tropaeum Traiani

24 Nov 2023 1922

#Dobrogea145 Expoziție despre cetățile antice la Palatul Parlamentului. Cetatea Histria

23 Nov 2023 1642

LIVE VIDEO+TEXT Expoziția „Dobrogea 145” și la Constanța, la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Nov 2023 1667

Expoziția „Dobrogea 145” este lansată și la Constanța, la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie

22 Nov 2023 1712

#Dobrogea145 Expoziție despre cetățile antice la Palatul Parlamentului. Tezaurul de la Tomis și statuia zeului Glykon

22 Nov 2023 1304