Stație de autobuz din cartierul constănțean Poarta 6, vandalizată de un minor. Ce măsuri vor lua polițiștii locali (VIDEO)

foto: DGPL ConstantaPolițiștii locali cu atribuții în domeniul ordinii și liniștii publice au identificat recent un minor care a vandalizat peretele unei stații de autobuz, situată pe strada Brizei din cartierul constănțean Poarta 6. Potrivit DGPL Constanța, minorul a realizat mai multe desene tip graffiti, fiind identificat prin intermediul înregistrărilor camerelor de supraveghere instalate în zonă.

„In situația în care persoana în cauză este minoră și nu poate fi sancționată contravențional,  se poartă discuții cu unul dintre părinții acesteia, conform prevederilor art. 1.372 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, referitor la neîndeplinirea obligațiilor legale ale acestuia de a supraveghea un minor și de a  răspunde de prejudiciul cauzat de acesta.

Și de această dată părinții vor plăti pentru faptele copilului minor. Reiterăm angajamentul nostru pentru restaurarea stării inițiale a  stației afectate prin intervenția serviciului de specialitate.

În efortul nostru de prevenire și combatere a faptelor antisociale, sprijinul comunității este esențial. Apreciem spiritul civic al cetățenilor și îi îndemnăm să continue să ne semnaleze orice fapte care contravin normelor legale în vigoare, la numerele de telefon 0241.484.205 și 0341/922 sau pe adresa de e-mail politia.locala@primaria-constanta.ro“ - au mai precizat reprezentanții DGPL Constanța.


Programul dispeceratului Direcției Generale Poliția Locală Constanța este disponibil 24/7. Cetățenii care dispun de informații utile pentru identificarea persoanelor implicate în actele de vandalism sunt încurajați să le transmită polițiștilor locali prin căile de comunicare specificate mai sus. Vor fi întreprinse măsurile legale corespunzătoare în urma colaborării.

Citește și: 

Primăria ConstanțaSancțiuni pentru o persoană care a vandalizat bănci din apropierea Școlii Gimnaziale nr. 36 „Dimitrie Știubei” (FOTO)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primăria Constanța Sancțiuni pentru o persoană care a vandalizat bănci din apropierea Școlii Gimnaziale nr. 36 „Dimitrie Știubei” (FOTO)

25 Mar 2024 522

Acte de vandalism la Constanța! Ce sancțiuni riscă cei care distrug florile, pavelele sau stâlpișorii

22 Feb 2024 684

Primăria Constanța Plângeri penale pentru fiecare act de vandalism din municipiul Constanța!

10 Jul 2020 1833

Statuia Lupa Capitolina din Constanța este în siguranță (galerie foto)

06 Mar 2020 2440

Dispozitivele pentru colectarea deșeurilor canine instalate în parcurile din Constanța au fost vandalizate (galerie foto)

28 Jan 2019 1690

Constanța. Cortul campaniei „Fără penali în funcţii publice“, distrus de vandali

03 Apr 2018 2004

Imagini din aceeași poziție. Cum arătau vasele antice din Parcul arheologic acum 40 de ani. Două au fost vandalizate

02 Aug 2016 3375

Constanța. Vandalizarea teilor. Nimeni nu oprește distrugătorii. Atac furibund asupra a ce mai avem frumos

17 Jun 2016 6635

Marea vandalizare a parcurilor din Constanța începe cu un copac. Știi cât au costat acești arbori?

11 Jun 2016 6482

Doar ce au fost montate noile coșuri de gunoi din Constanța și deja sunt vandalizate (galerie foto)

14 Apr 2016 2637

Acuzaţiile arhitectului Andrei Chivu. Vandalizare la Constanţa şi lipsă de profesionalism (galerie foto)

14 Feb 2016 4146