Știri Constanța Harta siturilor arheologice din Dobrogea a reintrat în proces de restaurare (FOTO)

Obiectiv de referință a orașului nostru, Harta siturilor arheologice din Dobrogea, amplasată pe calcanul clădirii Curții de Conturi Constanța, a reintrat în proces de restaurare. 
 
Artiști plastici restauratori și experți în domeniu, atestați de Ministerul Culturii și Patrimoniului Național, au reluat lucrările de punere în valoare, respectiv completare, fixare, refacere, curățare și toaletare ale părților componente ale hărții, transmite Primăria Municipiului Constanța prin intermediul unui comunicat oficial. 
 
Demarate inițial în urmă cu mai bine de un an, lucrările au fost sistate pe fondul unor probleme tehnice, depistate la scurt timp. Infiltrațiile apărute în tencuiala clădirii nu permiteau amplasarea în siguranță a elementelor ceramice ce trebuiau înlocuite. Din acest motiv, până la găsirea unor soluții, artiștii restauratori au lucrat în atelier elementele ceramice, iar acum au reluat lucrările.

Se reface hidroizolația la bază și la acoperiș, iar acolo unde s-au format goluri din cauza infiltrațiilor se reface tencuiala., a mai punctat sursa citată. 

Având o suprafață de 261 mp, harta siturilor arheologice prezintă ruinele așezărilor dacice,  ale orașelor și cetăților grecești sau romane care sunt marcate cu vechile denumiri, iar placa de marmură alăturată oferă denumirile actuale și distanțele în kilometri raportate la municipiul Constanța. Harta va fi refăcută păstrându-se materialele și tehnicile de punere în operă.


foto: Primăria Constanța 


Citește și:

Stiri Constanța. Consiliul Local, obligat de instanță să ia o decizie în privința investiției de lângă Poarta Mare a Cetăţii Tomis a celor de la Black Waters SA (DOCUMENT)
 

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Otrăvurile din sondaje Cu cine vor vota constănțenii la alegerile locale?

14 Apr 2024 1396

Știri Constanța Dana 79 din Port, închisă, în urma unor anchete ale autorităților din cadrul SRI (GALERIE FOTO+VIDEO)

04 Apr 2024 10634

Știri Portul Constanța CN APM cumpără consultanță pentru proiectul de extindere a drumului dintre Poarta 7 și podul nou de la Agigea, la intersecția cu drumul dintre Poarta 9 și Poarta 8 (DOCUMENT)

20 Mar 2024 587

20,14 milioane de euro! Repartizarea profitului din Portul Constanța pe 2022, decisă la Tribunal! Instanța s-a retras pentru deliberări

03 Mar 2024 976

Știri Portul Constanța Sfârșitul grevei. Salariile navigatorilor de pe nava ARNO, plătite la zi

21 Feb 2024 753

Știri Portul Constanța UPDATE. Grevă a navigatorilor de la bordul unui vas sub pavilion Germania! „Muncă fără plată este sclavie, iar sclavia a fost abolită“

21 Feb 2024 647

Știri Portul Constanța Fondul Proprietatea SA pierde definitiv procesul cu Administrația Porturilor pentru un teren de 800 de metri pătrați (MINUTA)

08 Feb 2024 1098

Știri Portul Constanța CN Administrația Porturilor Maritime are de primit peste 240.000 de euro de la Direcția Regională Vamală București (MINUTA)

21 Jan 2024 1291

Știri Constanța Aproape 2000 de pacienți, la UPU, în zilele de Crăciun. Zeci de pacienți în stare critică, pe codul roșu

27 Dec 2023 740

Știri Portul Constanța Administrația Porturilor Maritime reabilitează semnalizarea rutieră în porturile maritime (DOCUMENT)

24 Dec 2023 1034

Știri Constanța Protestele în justiția din Constanța continuă! (FOTO)

21 Dec 2023 908

Știri Constanța azi Nu funcționează semafoarele în zona Casa de Cultură! (FOTO+VIDEO)

21 Dec 2023 1148

Știri Portul Constanța Judecătorii resping proba expertizei contabile în procesul vizând repartizarea profitului pe anul 2022

18 Dec 2023 744

Rețele Electrice Dobrogea derulează în Constanța un proiect co-finanțat din fonduri europene. Detalii

18 Dec 2023 1004

Incendiu la o locuință din Lipnița, județul Constanța (GALERIE FOTO)

11 Dec 2023 984