Știri Constanța Jandarmii, prezenți la evenimentele din acest final de săptămână de la Constanța

foto: Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Constanţa
În perioada 10 – 12 noiembrie, jandarmii constănţeni vor asigura măsurile de ordine publică pentru evenimentele sportive, cultural artistice şi religioase care au loc în județul Constanţa.

Astfel, vom fi prezenţi la următoarele manifestări desfăşurate în spaţiul public:
  • Evenimentul cultural-artistic „Festivalul Pastramei”, desfăşurat în perioada 10.11-12.11.2023 în oraşul Cernavodă;
  • Dezvelirea bustului personalităţii istorice Mustafa Kemal Ataturk, eveniment cultural organizat de Primăria municipiului Constanţa în Parcul Arheologic din municipiu, în prezenţa oficialităţilor locale;
  • Ceremonia militară organizată de Comandamentul Flotei cu prilejul „Zilei Veteranilor”, eveniment organizat sâmbătă la mormintele eroilor din Teatrele de Operaţii şi Misiuni din Cimitirul Central din municipiul Constanţa;
  • Partida de fotbal feminin dintre echipele F.C.V. Farul Constanţa – C.S. GLORIA 2018 Bistriţa Năsăud, meci derulat duminică, 12 noiembrie, pe stadionul „Central” din cadrul Complexului Sportiv „Academia Gheorghe Hagi” din Ovidiu;
  • Meciul internaţional de baschet feminin, disputat în cadrul calificărilor la campionatul FIBA Womens Euro Baschet 2025, dintre echipele României şi Slovaciei, derulat duminică la Sala Sporturilor „Simona Amânar” din municipiul Constanţa;

De asemenea participăm şi în acest weekend, alături de colegii poliţişti, la acţiunile derulate pentru prevenirea şi combaterea unor situații de risc și menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică.

Le recomandăm tuturor participanţilor la evenimentele enumerate anterior să se comporte în conformitate cu normele legale şi cu regulile impuse de organizatori, să acorde o atenţie sporită copiilor şi să aibă grijă de bunurile personale.

În cazul apariţiei unor fapte de natură a tulbura ordinea şi liniştea publică, îi rugăm pe cetăţeni să semnaleze imediat aceste aspecte forţelor de ordine prezente la faţa locului sau la numărul unic de urgenţe 112.

Vă dorim tuturor un weekend plăcut şi fără incidente!- se arată în comunicatul pus la dispoziție de  Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Constanţa.

 


Citește și:

Adolescent de 16 ani, arestat preventiv pentru ultraj. A lovit un jandarm în sediul unei instanţe de judecată
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Constanța Prima zi a festivalului Hustle 2024 din Costinești. Iată ce au constatat jandarmii

27 Apr 2024 40

Ce poți face în Constanța sâmbătă, 27 aprilie 2024?Iată programul complet al evenimentelor

27 Apr 2024 382

Consiliul Județean Constanța Mai multe proiecte și evenimente culturale de interes public general, regional sau județean s-au calificat. Iată lista proiectelor

26 Apr 2024 390

Mai multe evenimente programate astăzi la Constanța! Unde pot petrece constănțenii și turiștii la malul mării

26 Apr 2024 577

Evenimente de neratat în acest weekend, la Constanța!

25 Apr 2024 3659

Cumpărări directe Constanța Primăria Siliștea organizează activități de Ziua Copilului, în valoare de 5.000 de euro (DOCUMENTE)

25 Apr 2024 415

Locuri de muncă Constanța Școala Gimnazială Nr. 29 „Mihai Viteazul” scoate la concurs două posturi de îngrijitor. Iată ce trebuie să faci

24 Apr 2024 403

Evenimente Constanța 21 aprilie Iată unde pot petrece constănțenii astăzi

21 Apr 2024 561

Mai multe evenimente organizate astăzi în municipiul Constanța! Unde pot petrece constănțenii și turiștii

20 Apr 2024 1697

Cluburile din Constanța își așteaptă petrecăreții la evenimente unice

19 Apr 2024 567

Iată unde pot ieși locuitorii din Constanța în acest weekend

18 Apr 2024 3013

Curtea de Apel Constanța, protocol cu Inspectoratul Școlar Județean pentru educația juridică în școli! Elevii vor putea vizita instanțele de judecată

17 Apr 2024 526

Evenimente în Constanța Unde ne putem petrece ziua de sâmbătă

13 Apr 2024 769

Cluburile din Constanța își așteaptă petrecăreții la evenimente unice

12 Apr 2024 582

Evenimente Constanța weekend 12-14 aprilie! Unde puteți petrece clipe relaxante în acest sfârșit de săptămână

11 Apr 2024 803