Știri Constanța Silviu Coșa - „Au existat și nemulțumiri, legate de suprapopularea școlilor“

Sursă: Facevook/Silviu Iulian Coșa
  • Prefectul spune că va „susține orice măsură legală și echitabilă, care să readucă zâmbetul pe chipul copiilor și liniște în sufletele părinților“.

Prefectul județului Constanța, Silviu Iulian Coșa, a publicat pe pagina sa de Facebook, un anunț despre deschiderea noului an școlar. Prefectul spune că va „susține orice măsură legală și echitabilă, care să readucă zâmbetul pe chipul copiilor și liniște în sufletele părinților“.

„Deschiderea școlilor presupune existența unui climat de siguranță pentru cei 115.000 de elevi constănțeni.

De aceea, pe parcursul a trei zile, m-am întâlnit cu toți directori de școli din județ, alături de IȘJ, DSP, ISU, IPJ. Scopul este unul comun, copiii să se întoarcă de la școală sănătoși, zi de zi.

Au existat și nemulțumiri, legate de suprapopularea școlilor, însă am încredere că specialiștii din cadrul inspectoratului școlar vor implementa, cu discernământ, soluțiile necesare. Voi susține orice măsură legală și echitabilă, care să readucă zâmbetul pe chipul copiilor și liniște în sufletele părinților.“, spune Silviu Iulian Coșa.

Citește și:

Învățământ Constanța: Prefectul județului Constanța oferă declarații despre concluziile întâlnirilor cu managerii școlari din unitățile de învățământ preuniversitar din județ (FOTO +VIDEO)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Servicii de consultanţă în domeniul digitalizării S-a semnat protocolul încheiat între Consorțiul CiTyInnoHub și Instituția Prefectului - Județul Constanța (FOTO)

12 Apr 2024 457

Prefectul Silviu Coșa- „Viitorul energetic al Constanței este promițător“

22 Mar 2024 651

Vergil Chițac și Florin Mitroi, validați în ședința BPN al PNL

21 Mar 2024 894

Comuna Fântânele, din județul Constanța, a rămas fără Consiliu Local Mai mulți aleși locali au demisionat, iar ultimii patru au fost radiați din PNL. Cu toții și-au pierdut mandatele!

21 Mar 2024 1226

Prefectul județului Constanța „Alegerile din 9 iunie presupun un intens efort organizatoric și logistic din partea instituțiilor“

20 Mar 2024 629

Prefectul județului Constanța, despre anunțul președintelui Iohannis „Este momentul optim ca România să-și asume o responsabilitate cât mai ridicată la nivelul NATO“

12 Mar 2024 794

Prefectul județului Constanța, la comemorarea militarilor decedați în dublul accident aviatic - „A rămas multă durere în sufletele celor apropiați“

02 Mar 2024 667

LIVE Ministrul Mediului, Mircea Fechet, despre exploatarea turistică a plajelor din Constanța (FOTO+VIDEO)

21 Feb 2024 1021

Prefectul Silviu Coșa despre spitalul modular - „După 40 de ani, municipiul Constanța are o nouă unitate medicală. Un început“

19 Feb 2024 633

Prefectul județului Constanța, mesaj de condoleanțe după decesul președintelui CJ Vrancea - „Cătălin Toma s-a dus. Drum lin, camarade“

17 Feb 2024 856

Prefectul județului Constanța „Răzvan Filipescu, împreună cu alți membri ai Pro Romania, sunt, de azi, parte a familiei liberale“

10 Feb 2024 840

Mesajul prefectului județului Constanța, Silviu Coșa, cu prilejul aniversării a 10 ani de la înființarea DSU

29 Jan 2024 835

Prefectul județului, Silviu Coșa, atenționează asupra măsurilor ce trebuie luate în condiții de vreme rea

19 Jan 2024 691

ZIUA LIVE. Prefectul Silviu Coșa „Nu am primit nicio sesizare sau memoriu de la transportatori și agricultori. MAI și-a făcut datoria, iar cetățenii din Constanța nu au fost puși în pericol”!

16 Jan 2024 1043

LIVE VIDEO Prefectul județului Constanța, despre anul electoral și agenda publică a anului 2024

16 Jan 2024 912