Știri Constanța Șofer tras pe dreapta în Satu Nou. Ce a constatat Poliția

Acțiuni ale polițiștilor din Constanța! 
 
În perioada 4-5 februarie a.c., aproximativ 340 de polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, rutieră și investigații criminale au acționat pentru asigurarea climatului de ordine și siguranță publică în județul Constanța.
 
Astfel, polițiștii constănțeni au desfășurat aproximativ 65 de acțiuni, în localitățile din județ.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 304 sancțiuni contravenționale la Legea 61/1991, pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, la O.U.G. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, dar și pentru alte abateri.
 
Valoarea totală a sancțiunilor contravenționale aplicate este de peste 192.000 de lei, transmite IPJ Constanța. 

De asemenea, au fost reținute în vederea suspendării 14 permise de conducere și au fost retrase 14 certificate de înmatriculare.
 
În același timp, au fost constatate 4 infracțiuni la regimul circulației rutiere.


 
Exemplu:
 
La data de 4 februarie a.c., în jurul orei 17.30, polițiști din cadrul Poliției Orașului Cernavodă au identificat un bărbat, de 45 de ani, care a condus pe D.N. 22 C, în localitatea Satu Nou, un autoturism ce tracta o remorcă neînmatriculată.
 

Totodată, polițiștii le-au adus la cunoștință conducătorilor auto prevederile Legii 213/2023, potrivit cărora nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în cazul persoanelor care nu dețin permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule sau sunt sub influența alcoolului ori a drogurilor și provoacă accidente din care rezultă decesul unor persoane.



Citește și:

Știri ConstanțaPolițiștii intervin în cazul a patru șoferi în Mihail Kogălniceanu, Valu lui Traian, Lumina și Saraiu
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Prima intervenție Tânărul polițist Ștefan acționează prompt chiar și în timpul liber, la un accident în Costinești, județul Constanța!

27 Apr 2024 359

Știri Constanța Autoturism oprit pe o stradă din Hârșova! Ce a descoperit Poliția?

25 Apr 2024 508

Inconștiență în trafic în județul Constanța! Șofer turmentat depistat pe DN 3, în orașul Murfatlar

24 Apr 2024 625

Șofer la un pas de comă alcoolică, depistat în trafic în localitatea Techirghiol. Ce alcoolemie avea bărbatul

24 Apr 2024 514

Accident rutier în stațiunea Mamaia! Unul dintre șoferi, sub influența substanțelor interzise

24 Apr 2024 641

Județul Constanța Dosar penal pentru un bărbat care transporta persoane în regim de taxi – avea permisul suspendat

24 Apr 2024 622

Șofer fără permis depistat în trafic în satul Dunărea, județul Constanța! Suspectul, reținut

23 Apr 2024 382

Știri Constanța Depistat în trafic pe DN 39, în comuna Agigea, conducând un autoturism neînmatriculat

21 Apr 2024 615

Șofer beat depistat în trafic pe strada Termele Romane din Constanța. Ce valoare a indicat alcooltestul

21 Apr 2024 399

Un șofer a reclamat la poliție că a fost implicat într-o tamponare pe bulevardul Aurel Vlaicu din Constanța! Incredibil ce au constatat polițiștii

21 Apr 2024 796

Razie de amploare a polițiștilor și jandarmilor în județul Constanța! Sute de sancțiuni, aplicate (GALERIE FOTO)

21 Apr 2024 512

Doi șoferi, trași pe dreapta de Poliție la Constanța și Ovidiu! S-a lăsat cu dosare penale

19 Apr 2024 431

Știri Constanța Șofer oprit pe aleea de acces către Satul de Vacanță. Ce a descoperit Poliția?

19 Apr 2024 616

Știri Constanța Conducător auto beat depistat în trafic pe strada Revoluției din Hârșova. Ce alcoolemie avea acesta

18 Apr 2024 582

Județul Constanța Șofer condamnat la închisoare după ce a fugit de la locul accidentului. Ce pedeapsă a primit bărbatul

18 Apr 2024 600