Subcomisarul Danut Pisica este anchetat de PNA pentru luare de mita

Dosarul Miralen face noi "victime"

La Tribunalul din Constanta a avut loc, ieri, un nou termen de judecata in procesul in care inculpati sunt mai multe persoane acuzate, printre altele, de furt de combustibil, dar si de spalare de bani. Initial, in cadrul sedintei de judecata ar fi trebuit sa fie audiati mai multi martori care, in urma citarii, s-au si prezentat in fata instantei. Acest lucru nu a fost insa posibil deoarece, inca de la inceputul sedintei de judecata, avocatii apararii au solicitat instantei restituirea cauzei la procuror. Majoritatea avocatilor au spus ca, atunci cand s-a intocmit rechizitoriul, au constatat ca clientii lor sunt acuzati de o noua infractiune, respectiv cea de spalare de bani. In acest context, urmarirea penala trebuia efectuata de catre procurori, lucru care nu s-a intamplat deoarece a fost facuta de catre politisti, organ necompetent in astfel de cauze. Mai mult, facand referire la subcomisarul Danut Pisica, cel care a "raspuns" de dosar, unul dintre avocati a spus presedintelui completului de judecata ca acesta este cercetat de Parchetul National Anticoruptie pentru luare de mita, ceea ce ridica destule semne de intrebare. Mai mult, afirmatia acestuia a fost confirmata si de procurorii PNA. In alta ordine de idei, aparatorul Elenei Draghici, avocatul Apostol Armeanu, a spus ca sunt multe neconcordante cu privire la cele mentionate in rechizitoriu. "Desi in actul de inculpare se mentioneaza ca SC "Miralen" a desfasurat activitati cu cinci firme-fantoma, acestea au continuat sa aiba activitate si dupa sesizarea instantei de judecata", a argumentat Armeanu. Si avocatul Ionel Hasotti, aparatorul lui Vasile Sponti, a solicitat restituirea dosarului la Parchet, pe motiv ca formele de procedura au fost incalcate intr-o maniera grosolana. El a afirmat ca, in timpul urmaririi penale, a solicitat copii ale documentelor existente la dosar, insa a fost refuzat. "Probabil, nu se mai tine cont de procedura penala romana si ar trebui inventata o procedura anglo-saxona. De altfel, cred ca s-a dorit trimiterea in judecata cu orice pret a inculpatului", a mai spus avocatul. Pe aceeasi linie de restituire a dosarului la Parchet pentru refacerea urmaririi penale sau completarea acesteia au mers toti avocatii inculpatilor. Invocand faptul ca in ceea ce priveste infractiunea de spalare de bani, urmarirea penala nu a fost efectuata de organul competent, unul dintre avocati a spus, referindu-se la cei care au solutionat dosarul, ca "noi luptam cu sabia, ei lupta cu tunurile". Privind aceste cereri ale aparatorilor inculpatilor cu privire la restituirea dosarului la organul competent, instanta de judecata a ramas in pronuntare.

Trimisi dupa gratii

In cursul anului trecut, prin rechizitoriul intocmit de catre procurori s-a dispus trimiterea in judecata, in stare de arest preventiv, a inculpatilor Vasile Sponti, Nicu Caracota, Anton Caracota, Nicolae Tararache, Elena Draghici, Benoni Samir Ciobanu, Marian Saicaru, Valentin Vasa, Costel Vasile Ungurianu, Vasile Saviuc si Ionel Ciocarlan. Dupa aproximativ cinci luni de arest, acestia au fost pusi in libertate.Potrivit actului de inculpare, in noaptea de 6 spre 7 ianuarie 2003, politistii au descoperit in spatele Penitenciarului Valea Seaca un autotractor cisterna marca "Iveco", al carui sofer a fugit la vederea organelor de ordine. La scurt timp, Ionel Ciocarlan, Vasile Saviuc si Vasile Costel Ungurianu au fost prinsi de politisti in apropierea locului faptei, in timp ce se aflau intr-un autoturism. In urma extinderii cercetarilor, s-a mai stabilit ca Tararache s-a folosit de un nume fals, respectiv Robert Caracuda, si a ridicat sumele de bani virate de SC "Miralen" SRL in contul SC "Silva Impex SRL". O alta persoana implicata in acest caz este Elena Draghici, care, asa cum rezulta din rechizitoriu, a participat in mod direct la toate actiunile de contrabanda cu combustibil prin care SC "Petrotrans" si statul roman au fost prejudiciati cu suma de peste 35 miliarde lei. Printre altele, in sarcina acesteia s-a retinut faptul ca, in calitate de administrator la SC "Miralen" SRL, in luna iunie 2000, cu ocazia derularii unui contract cu Rafinaria Darmanesti, a interpus intre cele doua societati o firma-fantoma, care a achitat contravaloarea marfii printr-o compensare nereala, cauzand un prejudiciu Rafinariei Darmanesti de aproximativ 6 miliarde de lei. De asemenea, in opinia anchetatorilor, toti ceilalti inculpati au cunoscut faptul ca benzina pe care o comercializau provenea din activitati ilegale de sustragere a combustibilului.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Investiții la Marea Neagră Premierul Marcel Ciolacu a discutat cu comisarul european pentru Parteneriate Internaționale

25 Apr 2024 361

Guvernul RomânieiÎntrevederea dintre premierul Marcel Ciolacu și comisarul european pentru Parteneriate Internaționale, Jutta Urpilainen

25 Apr 2024 294

Legendarul actor Robert De Niro deschide două hoteluri pe malul Mării Negre

14 Apr 2024 1623

Doliu în cinematografia mondială Un actor cunoscut pentru rolul său dintr-un serial pe Netflix s-a stins din viață la doar 27 de ani

31 Mar 2024 1853

Actor al Teatrului de Stat Constanța La mulți ani, Mihai Sorin Vasilescu!

29 Mar 2024 654

Teatrul pentru Copii și Tineret Constanța „Căluțul de Mare” Constanța face angajări!

22 Mar 2024 997

„Take, Ianke și Cadîr”, în interpretarea artiștilor de la Teatrul Jean Bart Tulcea

14 Mar 2024 652

Originar din Constanța George Stancu și cele peste două decenii în care s-a dovedit a fi „un actor de echipă” la Teatrul de Stat Constanța

07 Mar 2024 678

In memoriam Toma Caragiu, fostul actor al Teatrului de Stat Constanța, plecat prea repede din această lume

03 Mar 2024 1086

Pentru al patrulea an la rând Actorii Ramona Niculae și Ștefan Mihai, nominalizații Teatrului de Stat Constanța la Gala Premiilor UNITER

28 Feb 2024 930

Spectacol estival pentru copii Firma lui Gabriel Soare bate palma cu Organizația de Management al Destinației Mamaia-Constanța

22 Feb 2024 782

Născut la Tulcea Carol Feldman, actorul cu o reputație construită în Israel

09 Feb 2024 820

Teatrul de Stat Constanța Emilian Oprea, actor de la Teatrul Național București, cooptat în spectacolul „A douăsprezecea noapte”

09 Feb 2024 946

Erwin Șimșensohn, directorul Teatrului de Stat Constanța, desemnat de Senatul UNITER să preia direcția artistică a Galei Tânărului Actor HOP

08 Feb 2024 1744

„Take, Ianke și Cadîr”, fermecătoarea poveste despre toleranță și prietenie se joacă la Teatrul Jean Bart din Tulcea

07 Feb 2024 927