Tarife mai mici pentru apelurile fixe şi mobile, în România, de la 1 ianuarie. Cu cât scad

Tarifele pentru terminarea apelurilor în reţelele de telefonie fixă şi mobilă din România vor scădea, de la 1 ianuarie 2022, ca urmare a Regulamentului Delegat al Comisiei Europene, informează Autoritatea Naţională de Reglementare în Comunicaţii (ANCOM).


Operatorii de telefonie mobilă care activează pe piaţa din România vor practica un tarif de 0,55 eurocenţi/minut pentru terminarea apelurilor mobile în propriile reţele, iar operatorii de telefonie fixă un tarif de 0,07 eurocenţi/minut pentru terminarea apelurilor fixe în propriile reţele.



"Tariful de terminare a apelurilor mobile se va reduce cu aproape 22% faţă de cel practicat în prezent şi va fi perceput de către toţi operatorii de telefonie mobilă desemnaţi cu putere semnificativă pe piaţa serviciilor de terminare a apelurilor la puncte mobile în propriile reţele publice de telefonie", precizează ANCOM.


Regulamentul Comisiei Europene stabileşte şi tarifele pentru următorii ani, ce se vor aplica şi în România.

Acestea sunt de 0,4 eurocenţi/minut în perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2023 şi de 0,2 eurocenţi/minut de la 1 ianuarie 2024.



Pe de altă parte, tariful de terminare a apelurilor fixe va fi cu aproximativ 10% mai mic faţă de cel practicat în prezent şi va fi perceput de către toţi operatorii de telefonie fixă desemnaţi cu putere semnificativă pe piaţa serviciilor de terminare a apelurilor la puncte fixe în propriile reţele publice de telefonie. Aceasta este ultima reducere a tarifului prevăzută de Regulament, subliniază ANCOM.



Tariful de terminare reprezintă preţul plătit de un furnizor de servicii de telefonie altui operator în reţeaua căruia este terminat apelul efectuat de propriii utilizatori. Acest preţ se regăseşte în tariful perceput utilizatorului final care iniţiază apelul.


Foto Pixabay

Sursa Agerpres

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Proiect de lege PNL pentru ca rovinieta să poată fi achitată în termen de cel mult 24 de ore

04 Apr 2024 561

Trenul internaţional ''România'' va circula zilnic între Bucureşti şi Istanbul/Halkali, Varna, Sofia şi retur. Iată de când

02 Apr 2024 2507

Noi tarife pentru informațiile și documentele eliberate din Registrul Comerțului

26 Feb 2024 555

Elon Musk „Producătorii chinezi de maşini electrice îşi vor «demola» concurenţii, în lipsa barierelor comerciale

26 Jan 2024 799

Ședință CLM Consiliul Local Constanța aprobă tarifele din contractul de delegare a gestiunii serviciului de administrare a domeniului public și privat administrat de AFI SRL (DOCUMENT)

27 Dec 2023 824

Știri Constanța Energie verde la RAJA SA prin finalizarea a 8 parcuri fotovoltaice. Unde sunt amplasate (GALERIE FOTO)

27 Dec 2023 990

Oficial de la CFR Călători Tarifele biletelor de tren de la 12 decembrie 2023, majorate

12 Dec 2023 1000

Ministerul Finanțelor Aplicarea tarifelor de primă maxime de asigurare RCA, prelungită până la finalul anului

05 Oct 2023 858

Oficial de la CNAIR! Din această noapte taxa de pod de la Fetești - Cernavodă redevine obligatorie

13 Jul 2023 1244

Atenționare de călătorie în Bulgaria! Intră în vigoare noi prevederi legale privind achiziționarea taxelor de drum

01 Jul 2023 891

Hai în vacanță! Tren direct către Istanbul/Halkali, Varna și Sofia. Program de circulație și tarife

12 Jun 2023 2545

Star Taxi a crescut numărul de mașini disponibile în Constanța, oferind transport fără tarife dinamice

07 Jun 2023 1415

Oficial! Taxa de pod de la Fetești, suspendată începând de astăzi! Anunțul CNAIR

01 Jun 2023 2839

Patronatele din turism anunţă lansarea programului "Litoralul pentru toţi". Care vor fi tarifele la malul mării

19 May 2023 967

Ce tarife vor achita pentru parcare constănțenii și turiștii care aleg să îți petreacă vacanța în Stațiunea Mamaia

10 May 2023 2725