Ți-ai pregătit locuința pentru sezonul rece? Iată ce trebuie să știi

 foto cu rol ilustrativ           
Având în vedere specificul perioadei de toamnă, cu temperaturi scăzute, precum și experiențele anilor trecuți în care au existat vulnerabilităţi şi risc ridicat la incendiu cauzate de sistemele de încălzire exploatate fără respectarea normelor de prevenire, pentru a preîntâmpina producerea unor evenimente nedorite, vă reamintim câteva măsuri ce trebuie respectate: 
  •  Asiguraţi verificarea, curăţarea şi repararea, dacă este cazul, a coşurilor de fum de către o persoană specializată;
  • Folosiţi materialul combustibil pentru care a fost destinată soba şi evitaţi supraîncărcarea acesteia;
  • Utilizați soba cu uşiţa închisă;
  • Aşezaţi o tăviţă metalică în faţa sobei, în dreptul uşiţei;
  • Verificaţi integritatea aparatelor şi mijloacelor de încălzire electrice, iar în cazul în care acestea sunt defecte, reparaţi-le cu ajutorul unui specialist sau cumpăraţi-vă altele noi;
  • NU aşezaţi în apropierea mijloacelor de încălzire sau pe acestea materiale combustibile;
  • NU lăsați mijloacele de încălzire nesupravegheate și decuplaţi-le ori stingeți focul înainte de a părăsi locuinţa sau de a adormi;
  • NU lăsaţi niciodată copiii nesupravegheaţi cu soba aprinsă.

Protejează-ți casa și familia, alege să fii preventiv!- se arată în informarea pusă la dispoziție de ISU Argeș.


Citește și:

Știri ConstanțaAjutoare pentru încălzire. Până când se pot depune cererile. Acte necesare

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Alertă lângă o stație GPL O camionetă, cuprinsă de flăcări, pe Șoseaua Mangaliei! (FOTO+VIDEO)

01 May 2024 1281

UPDATE Incendiu la o casă din Mangalia, județul Constanța. Fumul este vizibil din Vama Veche (FOTO+VIDEO)

27 Apr 2024 1209

Incendiu la o casă din municipiul Constanța. Au intervenit pompierii

27 Apr 2024 553

ISU IașiEvenimente gestionate de către pompierii ieșeni în ultimele 48 de ore

26 Apr 2024 252

IGSU Recomandările pompierilor, în prag de sărbători

26 Apr 2024 412

Incendiu în Portul Constanța. Pompierii au intervenit

25 Apr 2024 633

ISU HarghitaCoșul de fum deteriorat sau necurățat de funingine vă poate distruge locuința!

24 Apr 2024 330

ISU BihorIncendiu la o societate comercială din Săcueni

24 Apr 2024 250

ISU Constanța – Incendiile pot pune în pericol viețile omenești!

24 Apr 2024 421

ISU GiurgiuMăsuri de siguranță în biserici, în apropierea Sărbătorilor Pascale

24 Apr 2024 293

Brigada 9 Mecanizată „Mărășești” a început antrenamentele cu ISU Medgidia (FOTO)

24 Apr 2024 336

Incendiu la un boiler, în Satu Nou, județul Constanța

23 Apr 2024 602

ISU GiurgiuIncendiu auto, într-o parcare din municipiu

23 Apr 2024 316

UPDATE Tulcea Intervenție de urgență - un apartament a explodat!

23 Apr 2024 623

ISU Harghita Incendiu violent, în această dimineață

23 Apr 2024 267