Topul pensiilor de lux

Cea mai mare pensie specială se ridică la aproape 33.000 şi îi revine unui magistrat, ocupând astfel locul întâi în topul bugetarilor de lux, realizat de Cotidianul pe baza datelor transmise de ministerele cu legi speciale de pensionare. Pe locul secund se află pensia maximă din domeniul aviatic, de aproape 32.000 de lei.

Bugetarii de lux primesc pensii de sute de milioane în virtutea unor legi speciale care au fost aprobate de Parlament în ultimii ani.

Dacă magistraţii şi aviatorii ocupă primele două locuri în topul celor mai mari pensii, locul trei revine sistemului public de pensii, cu o valoare maximă de aproape 23.000 de lei, potrivit datelor de la Casa Naţională de Pensii. Următoarele poziţii sunt ocupate de diplomaţi, cu un maxim de peste 12.300 de lei lunar, de politişti, aproape 11.500 de lei, de funcţionarii publici parlamentari, cu peste 7.800 de lei, apoi de personalul de specialitate din instanţe, cu peste 7.300 de lei, si de parlamentari, cu aproape 5.800 de lei.
Pe ultimele locuri în topul celor mai mari pensii se află Ministerul Apărării (MAp), unde peste 200 de persoane primesc o pensie de peste 5.000 de lei, SPP, cu un maxim de aproape 4.800 de lei, şi SRI, cu un venit aproape de 4.700 de lei.
Bugetarii de lux care primesc astfel de pensii de sute de milioane sunt împărţiţi în două categorii, după cum evidenţiază Cotidianul. Pe de o parte sunt cei care cotizeaza ca toti salariatii din Romania la fondul public de pensii, dar primesc la batranete o pensie de serviciu, de pana la 80% din media veniturilor din ultimele 12 luni de activitate. Aici intra diplomatii, aviatorii, parlamentarii si functionarii publici parlamentari, magistratii si personalul de specialitate din instante. Pe de alta parte sunt cei din cadrul armatei, politiei si al serviciilor speciale, care intra pe prevederile Legii pensiilor militare, ce prevede o vârstă de pensionare de 55 de ani, excepţie făcând poliţiştii cărora li se aplica si legea proprie de pensionare, de altfel asemănătoare. Legea pensiilor militare prevede o pensie de serviciu cu o valoare de 60-64%, ce poate ajunge si la 100%, din salariul/ solda brută din ultima lună de activitate, în funcţie de condiţiile de muncă şi de vechime.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Mihai Lupu- „Peste cinci milioane de lei vor merge la mai multe asociaţii şi cluburi sportive din judeţul Constanţa“

30 Apr 2024 406

IPJ BuzăuMăsuri minivacanță 1 mai

30 Apr 2024 285

Ancheta în cazul șicanării în trafic de la Constanța scoate la iveală detalii incredibile! Ce au stabilit polițiștii

29 Apr 2024 1021

IPJ Constanța Scandal în seara de Florii – bătaie și amenințări cu cuțitul, după mai multe pahare de alcool

29 Apr 2024 785

Consiliul Județean Constanța Mai multe proiecte și evenimente culturale de interes public general, regional sau județean s-au calificat. Iată lista proiectelor

26 Apr 2024 672

George Simion se retrage de la angajamentele publice. Iată motivul

24 Apr 2024 971

IPJ BuzăuROADPOL – Speed Marathon

22 Apr 2024 258

Ședință CLM Constanța Închirierea imobilelor aflate în domeniul public al municipiului Constanța și în administrarea AFI S.R.L, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

21 Apr 2024 544

Poșta Română a bifat un contract de peste 62.000 de euro cu Direcția Generală Asistență Socială Constanța. Despre ce este vorba (DOCUMENT)

20 Apr 2024 617

Termen nou în dosarul lui Vlad Pascu Tătăl Robertei, prezent la Judecătoria Mangalia- „Să le fie rușine!” (VIDEO)

18 Apr 2024 541

Termen nou în dosarul lui Vlad Pascu Tatăl lui Sebi, plin de durere- „Nu mai am nici o speranță” (VIDEO)

18 Apr 2024 624

Imagini de la Judecătoria Mangalia. UPDATE. Astăzi, termen nou în dosarul lui Vlad Pascu (FOTO+VIDEO)

18 Apr 2024 825

Raportul CSAT pe 2023 Securitatea în regiunea Mării Negre, în deteriorare pe fondul „agresiunii Federaţiei Ruse asupra Ucrainei”

16 Apr 2024 495

Constanța. Arest prelungit pentru femeia care și-ar fi incendiat concubinul

15 Apr 2024 366

Consultare publică Regulamentul de organizare și funcționare al comisiei de repartizare a locuințelor din fondul locativ de stat din municipiul Constanța destinate închirierii (DOCUMENT)

12 Apr 2024 600