Tradiții pentru spor și sănătate la Schimbarea la Față. În credința populară, 6 august înseamnă începutul toamnei

Schimbarea la Fata a Domnului este praznuita pe 6 august. Sarbatoarea "Schimbarea la Fata a Domnului" aduce si o transformare in natura: pasarile migratoare se pregatesc sa plece, iar insectele si taratoarele isi cauta adapost in pamant, pentru perioada rece, conform crestinortodox.ro

In aceasta zi se duc struguri la biserica, pentru a fi sfintiti. Boabele de struguri sfintite erau numite "coliva de struguri". Astfel, pe 6 august, la finalul slujbei, dupa randuiala prevazuta in cartile de cult, preotul binecuvanteaza strugurii adusi de catre credinciosi rostind o rugaciune speciala, potrivit zilei si scopului respectiv, caci "prin buna intocmire a vazduhului, prin picaturile de ploaie si prin linistea vremii" a randuit Dumnezeu sa plineasca coacerea roadei noi a vitei, ca "celor ce vom gusta dintr-insa, sa ne fie spre veselie, iar celor care au adus-o Tie, ca dar, spre curatirea pacatelor, prin Dumnezeiescul si Sfantul Trup si Sange al Hristosului Tau...".

Obiceiul aducerii roadelor in Biserica este vechi, iar dovezi avem in Canonul 28 al Sinodului VI Ecumenic: "Iar aducerea strugurilor sa fie socotita ca o parga, si preotii binecuvantandu-o osebit sa o dea celor ce o cer pe aceasta, spre multumire Datatorului rodurilor prin care trupurile noastre cresc si se hranesc dupa oranduirea bisericeasca."

Incepand cu aceasta zi, oamenii puteau consuma struguri. La gustarea primei boabe de strugure se rostea: "Boaba noua in gura veche". Exista credinta ca cei care mancau struguri inainte de 6 august isi afuriseau matele.

In credinta populara, 6 august inseamna inceputul toamnei. In colectia Parascai Fat, "Memoria Ethnologica", se mentioneaza: "Numa' atata-i vara, vara/ Pana-i patu' mandrii-afara/ Daca mandra patu-si muta/ Poti sa stii, vara-i trecuta". Exista si credinta ca incepand cu aceasta zi nu mai este bine sa te mai scalzi in apele de rau.

De Schimbarea la Fata a Domnului se culeg si ultimele plante de leac: "Parul Maicii Domnului", "Palma Maicii Domnului", "Rugul santamaresc", busuiocul etc.

Foarte important este ca in aceasta zi oamenii sa fie impacati cu ei insisi si cu semenii.

Daca in Ziua Schimbarii la Fata vremea este insorita, toamna va fi una roditoare si imbelsugata. In schimb, daca ploua, toamna va fi una mohorata.

Sursa: 

crestinortodox.ro


Citește și: 

Calendar-Ortodox6 august - Schimbarea la Faţă a Domnului Iisus Hristos

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Schimbarea la Faţă a Domnului Ce nu ai voie să faci şi ce poţi păţi dacă nu respecţi tradiţia

06 Aug 2015 4558