Tragedie la Galați Directorul General al CFR Călători- „Nu îmi pot asuma subfinanțarea cronică a sistemului feroviar din ultimii 30 de ani!“

În urma incidentului feroviar care a avut loc în Galați, sâmbătă seară, un angajat  CFR Călători și-a pierdut viața.

Ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a anunțat că a decis o serie de măsuri menite să crească nivelul de siguranță al călătorilor, dar și al personalului CFR Călători.

 Profund îndurerat, transmit și pe această cale condoleanțe familiei îndoliate și întregul sprijin necesar în aceste momente de grea cumpănă!, transmite Directorul General CFR Călători. 


Iată ce precizări face la data de  26 martie 2023, Directorul General CFR Călători:


În legătură cu accidentul grav ce s-a petrecut în data de 25.03.2023, în stația Galați, la formarea trenului R 7576, care s-a soldat cu decesul unei colege și rănirea altor 3 persoane, Directorul General al CFR Călători, Traian Preoteasa, face următoarele precizări:

„ Îmi voi asuma acțiunea sau inacțiunea oricărui angajat al CFR Călători, constatată de către organele de cercetare și care ar fi putut duce la evitarea acestei drame ce a cauzat decesul colegei noastre. Nu îmi pot asuma însă, subfinanțarea cronică a sistemului feroviar din ultimii 30 de ani! Profund îndurerat, transmit și pe această cale condoleanțe familiei îndoliate și întregul sprijin necesar în aceste momente de grea cumpănă!, transmite Directorul General CFR Călători. 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Licitație de un milion de euro organizată de Sucursala Regională CF Constanța. Sunt vizate lucrări la construcțiile și instalațiile aferente de pe raza SRCF Constanța (D0CUMENT)

26 Apr 2024 354

Farul Constanța a primit licență pentru participarea la competițiile de club UEFA și UEFA WCL, sezonul 2024 / 2025

26 Apr 2024 528

Primăria Constanța Linia 100M își reia activitatea

26 Apr 2024 356

CFR În „Săptămâna verde”, elevii din Constanța află de ce trenul este cel mai ecologic mijloc de transport (FOTO)

25 Apr 2024 366

Compania Națională de Căi Ferate „CFR” SA pune la bătaie peste 1,5 miliarde de lei pentru lucrările de electrificare și reabilitare a liniei de cale ferată Constanța – Mangalia (DOCUMENT)

24 Apr 2024 605

Primăria Constanța Atenție, călători! Iată când își reia activitatea linia 100M

24 Apr 2024 417

ISU GiurgiuIncendiu auto, într-o parcare din municipiu

23 Apr 2024 291

Farul Constanța are patru jucători în echipa rundei! Gheorghe Hagi, desemnat antrenorul etapei

23 Apr 2024 669

Farul Constanța luptă pentru locul doi Dina Grameni - „Am demonstrat că suntem o echipă foarte bună, care merită să fie pe podium“ (VIDEO)

22 Apr 2024 1361

Tânăr cu comportament suspect, depistat în Gara CFR Constanța! Ce au găsit polițiștii asupra bărbatului

21 Apr 2024 459

Hagi, după Farul Constanța - CFR Cluj 5-1 „Un meci perfect. Bravo lor! Am făcut diferența la ritm și intensitate“ (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 1487

LIVE TEXT. Superliga 2023/2024 CFR Cluj a deraiat la Ovidiu! Farul Constanța a învins cu 5-1 și urcă pe locul doi în play-off! (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 1161

Superliga 2023/2024 FCSB poate obține titlul de campioană a României încă din acest weekend

19 Apr 2024 1106

În Constanța CFR face curățenia de primăvară și de minivacanță

19 Apr 2024 404

Farul Constanța Gheorghe Hagi, la conferința de presă - „M-ai prins în ofsaid!“ (VIDEO)

18 Apr 2024 1269