Tranzacție importantă PPC a finalizat achiziţia de la Lukoil a Land Power, care opereaza în România un parc eolian în Dorobanţu şi Topolog

PPC anunţă finalizarea, prin intermediul subsidiarei sale PPC Renewables, achiziţia de la subsidiarele europene ale Grupului Lukoil a Land Power, care operează în România un parc eolian cu o capacitate instalată totală de 84 MW, infrormează Agerpres.ro

Achiziţia a fost finalizată după îndeplinirea unor condiţii prealabile obişnuite pentru astfel de tranzacţii prevăzute în acordul semnat anterior, se menţionează într-un comunicat al PPC.

"În urma anunţului din data de 24.07.2023, PPC SA (PPC) anunţă că a finalizat, prin intermediul subsidiarei sale PPC Renewables SA (PPC Renewables) şi după îndeplinirea unor condiţii prealabile obişnuite pentru astfel de tranzacţii prevăzute în acordul semnat anterior, achiziţia de la subsidiarele europene ale Grupului Lukoil, a unei participaţii de 100% în Land Power SRL, care operează în România un parc eolian cu o capacitate instalată totală de 84 MW", se menţionează în comunicat.


Parcul eolian este situat în localităţile Dorobantu şi Topolog, într-o regiune din România cu cele mai bune condiţii de vânt şi generează mai mult de 200 GWh de energie electrică pe an.

"Tranzacţia a fost realizată printr-un proces competitiv, cu participarea unor companii internaţionale, în timpul căruia PPC Renewables a fost selectată ca ofertant preferat", subliniază sursa citată.


Kommunalkredit Austria AG a fost consultant financiar exclusiv al cumpărătorului, iar CMS Cameron McKenna Nabarro Olswang LLP SCP şi Milbank LLP au fost avocaţi ai PPC Renewables. 

Agerpres.ro 

Citește și. 

Proiectul Legii privind energia eoliană offshore, aprobat în ședință de Guvern

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

PPC lansează o nouă aplicație pentru telefonul mobil

22 Apr 2024 376

București Site nou - E-Distribuție se transformă în Rețele Electrice

16 Apr 2024 406

Se întrerupe furnizarea energiei marți, 16 aprilie, în municipiul Constanța și în Eforie Sud. Vezi dacă ești afectat

15 Apr 2024 979

Rețele Electrice Dobrogea Programul întreruperilor de curent pentru 15 aprilie. Ce consumatori sunt afectați?

13 Apr 2024 928

Lucrări la rețeaua de energie electrică din județul Constanța! În ce localități se întrerupe furnizarea energiei săptămâna viitoare

12 Apr 2024 973

Localitățile Tuzla și Vadu Oii din județul Constanța, fără energie electrică vineri

11 Apr 2024 591

Rețele Electrice Dobrogea Se întrerupe furnizarea energiei electrice în județul Constanța săptămâna viitoare. Lista zonelor afectate

11 Apr 2024 5708

Se întrerupe furnizarea energiei electrice miercuri în Constanța și în 7 localități din județ

09 Apr 2024 3138

Situație actualizată În ce zone din municipiul și județul Constanța se întrerupe furnizarea energiei electrice zilele următoare

08 Apr 2024 756

Județul Constanța Mai multe zone din Stațiunea Mamaia, Năvodari, Cernavodă și Fântânele, fără energie electrică astăzi

08 Apr 2024 1317

În ce zone din județul Constanța se va întrerupe furnizarea energiei electrice săptămâna viitoare

05 Apr 2024 3469

Știri Constanța Lucrări programate Rețele Electrice Dobrogea. Iată unde nu va fi curent în perioada următoare

04 Apr 2024 794

Rețele Electrice Dobrogea Întreruperi de curent în Constanța în perioada următoare. Vezi dacă ești afectat

03 Apr 2024 767

Municipiul Constanța și șase localități din județ, fără energie electrică miercuri, 4 aprilie. Lista zonelor afectate

02 Apr 2024 937

Întreruperi de curent în Constanța Cine este vizat de lucrările Rețele Electrice Dobrogea, marți?

02 Apr 2024 611