Trei camioane, oprite la intrarea în țară. Ce transportau șoferii (GALERIE FOTO)

Deșeuri
Poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea împreună cu lucrători ai Comisariatului Județean Bihor și Arad - din cadrul Gărzii Naționale de Mediu, nu au permis intrarea în ţară a unor automarfare, încărcate cu 78.550 de kilograme deșeuri, întrucât șoferii nu au putut prezenta documente complete, necesare importului, conform prevederilor legale în vigoare. Deșeurile erau expediate din Italia și Germania, fiind destinate unor societăți comerciale din țara noastră.

În data de 29.10.2022, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II împreună cu lucrători ai Comisariatului Județean Arad din cadrul Gărzii Naționale de Mediu, au efectuat controlul, la intrarea în ţară, pentru trei mijloace de transport, încărcate cu 56.210 de kilograme deșeuri., transmit reprezentanții Poliției de Frontieră. 

Cele trei automarfare erau conduse de către cetățeni români, două dintre acestea fiind încărcate cu deșeuri constând în textile și haine uzate, în cantitate totală de 33.310 kg, iar celălălt era încărcat cu deșeuri din plastic și cauciuc, în cantitate de 22.900 de kg.

Potrivit sursei citate, existând suspiciuni cu privire la legalitatea acestor transporturi, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanților Gărzii Naționale de Mediu, stabilind faptul că cei trei șoferi nu dețin documente complete, necesare importului de deșeuri.

Un caz similar a fost constatat și în seara de 28.10.2022, când, polițiștii de frontieră din cadrul PTF Borș II alături de reprezentanți ai Comisariatului Județean Bihor, au efectuat controlul asupra unui automarfar, condus de către un cetățean român. Șoferul transporta, conform documentelor prezentate, 22.340 de kg deșeuri din plastic și cauciuc. În cadrul verificărilor, s-a stabilit faptul că documentele de transport sunt incomplete.

În toate cele patru cazuri, autorităţile de control nu au permis accesul pe teritoriul României mijloacelor de transport sus-menționate, deșeurile fiind returnate societăților expeditoare.

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Constructorul Sălii Polivante, amendat de Garda de Mediu Constanța! (FOTO)

30 Apr 2024 350

Garda de Mediu Constanța a amendat cu 100.000 lei un operator economic din localitatea Techirghiol (GALERIE FOTO)

26 Apr 2024 1164

Județul Constanța Descinderi la comercianții fitosanitari – au fost deschise două dosare penale (FOTO)

23 Apr 2024 423

Știri Constanța Iată unde pot depune constănțenii deșeurile voluminoase, săptămâna aceasta

17 Apr 2024 606

Sancțiuni drastice pentru încălcările legate de gestionarea deșeurilor în Constanța (FOTO)

12 Apr 2024 484

Constanța! În ce zone sunt amplasate săptămâna aceasta containerele speciale pentru colectarea deșeurilor voluminoase

09 Apr 2024 637

În municipiul Constanța Gunoiul aruncat la întâmplare se lasă cu sancțiuni

08 Apr 2024 465

Primăria Mangalia pune la bătaie 2.4 milioane de lei pentru gestiunea deșeurilor municipale

03 Apr 2024 498

Știri Constanța O firmă de colectare a deșeurilor din Lumina s-a ales cu amendă usturătoare de la Garda de Mediu! (FOTO)

02 Apr 2024 725

Știri Constanța Anunț important pentru constănțenii care locuiesc în cartierul Faleză Nord!

02 Apr 2024 597

O companie din Turcia deschide o fabrică uriașă în România. Tehnologia va folosi deșeurile

31 Mar 2024 913

Știri Constanța Iată unde pot depune constănțenii deșeurile voluminoase, săptămâna aceasta

27 Mar 2024 596

Primăria Murfatlar pune la bătaie aproape 585.000 de euro pentru lucrările la noul centru de colectare deșeuri prin aport voluntar din oraș (DOCUMENT)

26 Mar 2024 1218

Eco Gold Invest SA anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul Amplasarea Unei Instalații De Sortare Deșeuri

26 Mar 2024 431

Primăria Cogealac contestă amenda dată de Garda de Mediu Constanța. Dosarul, pe masa magistraților

22 Mar 2024 662