Trei medici, o asistentă și un intermediar, reţinuți în dosarul privind eliberarea unor certificate de vaccinare anti-COVID-19

Cinci persoane au fost reţinute miercuri, 12 ianuarie, în urma celor 25 de percheziţii efectuate în Neamţ şi Iaşi de poliţiştii Direcţiei Generale Anticorupţie, în cadrul unui dosar privind infracţiuni de fals şi corupţie în legătură cu obţinerea în mod ilegal a unor certificate care să ateste vaccinarea anti-COVID-19.


Potrivit unor surse judiciare, au fost reţinuţi trei medici, o asistentă şi un intermediar.



Cercetările în cauză vizează aspecte de natură infracţională săvârşite începând cu jumătatea anului 2021 şi până în prezent de către medici şi asistenţi medicali din cele două judeţe care, în schimbul unor sume de bani cu titlu de mită, au eliberat certificate de vaccinare anti-COVID-19 unor persoane.



"În unele cazuri, beneficiarii au obţinut certificatele de vaccinare fără ca măcar să asigure prezenţa fizică la cabinetele medicale sau centrele de vaccinare", arată un comunicat al DGA.


Dosarul penal a fost iniţiat ca urmare a sesizării formulate la Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ de către DGA Neamţ.



Acţiunea a beneficiat de sprijinul poliţiştilor DGA serviciilor judeţene anticorupţie Neamţ, Suceava, Iaşi, Vaslui şi Bacău, a poliţiştilor din cadrul IPJ Neamţ, precum şi efective ale Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Neamţ şi Brigăzilor de Operaţiuni Speciale Bacău şi Suceava.



Foto Facebook/ Poliția Româna

Sursa Agerpres

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Administrația Fondului Imobiliar A început comercializarea cărnii de miel și ied în interiorul halelor de lactate în unele piețe din Constanța

26 Apr 2024 545

Rafila, anunț de ultim moment despre o strategie care să limiteze trimiterea pacienţilor de la stat la privat

18 Apr 2024 424

Primăria Constanța caută medici veterinari de liberă practică. Contractul de peste 3,2 milioane de lei, scos la licitație (DOCUMENT)

12 Apr 2024 498

Recomandarea să bem doi litri de lichid pe zi, adevăr sau mit? Ce spune nutriționista Bilic

01 Apr 2024 1011

Guvern Caravane medicale dotate cu echipamente, în comunități rurale

26 Mar 2024 556

Grupul de spitale MEMORIAL din Turcia deschide birou de reprezentanță la Constanța

18 Mar 2024 657

Nu se modifică indemnizațiile pentru medicii specialiști și primari care efectuează gărzi

14 Mar 2024 543

Peste 1.000 de angajați ai MAI se vor asigura că festivalul Massif se desfășoară în condiții de maximă siguranță

13 Mar 2024 693

Astăzi este Ziua Națională a Meseriilor! Ce mesaj a transmis ministrul Muncii, Simona Bucura

11 Mar 2024 565

Angajări Constanța Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei” angajează medici specialiști. Detalii

28 Feb 2024 901

Guvern 2.010 posturi vacante din sănătate vor putea fi ocupate prin concurs sau examen

22 Feb 2024 1104

Spitalul Orășenesc Hârșova, județul Constanța angajează! Ce posturi sunt scoase la concurs

05 Feb 2024 946

Declarații de avere Constanța Averea și interesele lui Dan-Nicolae Neagoe, director medical la Spitalul Clinic de Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie Eforie Nord (DOCUMENT)

03 Feb 2024 918

Locuri de muncă Constanța Spitalul Orășensc Cernavodă angajează. Ești interesat?

30 Jan 2024 787

Doliu în lumea medicală. Ne-a părăsit prematur un doctor cu mâini de aur. „A fost unul dintre cei mai buni medici ai României”

25 Jan 2024 2390