Trenul Regal va ajunge la Tulcea. Se împlinesc 85 de ani de la intrarea primului tren în orașul de pe malul Dunării (FOTO)


Trenul Regal va ajunge la Tulcea pentru a marca 85 de ani de la intrarea primului tren în orașul de pe malul Dunării

În anul 2023 se împlinesc 85 de ani de când primul tren a ajuns în orașul Tulcea pe calea ferată care a legat această capitală de judeţ, „poartaׅ“ de acces în Delta Dunării, de rețeaua feroviară națională.

În urma solicitării CJ Tulcea privind sprijinul în promovarea turismului și a istoriei feroviare în zona de nord a Dobrogei, sub înaltul patronaj al Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, este organizat evenimentul „85 de ani de la intrarea primului tren în Orașul Tulcea“ în cadrul festivalului Delta Waves, eveniment cu ocazia căruia va fi inaugurată faleza din Tulcea., transmite CFR Infrastructură. 

Evenimentul are ca scop promovarea tradițiilor feroviare, implicarea interactivă a personalului din sistemul feroviar şi a unor specialişti din acest sector în procesul de informare corespunzătoare a opiniei publice despre istoria feroviară. La scară largă, întregul eveniment al municipiului, cât şi evenimentul feroviar au ca scop promovarea națională şi internațională a turismului în zona Dobrogei de Nord și a valorilor culturale ale acestei zone. În cadrul manifestării vor fi organizate concerte, expoziții de fotografii vechi, proiecții de filme de arhivă și prezentări de meşteşuguri tradiționale.

Atracția principală a evenimentului „85 de ani de la intrarea primului tren în Orașul Tulcea“ va fi Trenul Regal, care va sosi în gara de pe malul Dunării, în dimineața de 28 iulie și va putea fi vizitat până pe 30 iulie, de către persoanele interesate.

În interiorul Gării CFR Tulcea va fi organizată o expoziție de fotografii vechi de pe linia Medgidia – Tulcea.

Ultima dată, Trenul Regal a ajuns în Dobrogea în data de 15 iunie 2018 și s-a oprit în gările Fetești, Cernavodă, Medgdia și Constanța. A fost marcată astfel împlinirea a 140 de ani de la unirea Dobrogei cu România și 160 de ani de la începerea lucrărilor liniei de cale ferată Cernavodă – Constanța., a mai transmis sursa citată. 


Scurt istoric al liniei ferate Medgidia - Tulcea

Linia 804, Medgidia – Tulcea a fost finalizată pe 25 martie 1938, după inaugurarea ultimei porțiuni dintre Babadag și Tulcea. Tulcea era ultimul oraș reședință de județ de pe teritoriul actual al României, care nu era legat prin cale ferată de restul țării.

Studiile complete până la Tulcea s-au terminat în anul 1914. Paralel cu studiile au fost începute și lucrările de construcție, pornind de la Medgidia, în primăvara anului 1911, iar în anul 1912 au ajuns până la Cogealac la km. 55,400.

În iunie 1923 a apărut primul jurnal al Consiliului de miniștri, prin care se acorda pentru construcția liniei Hamangia-Babadag un credit de 30.000.000 lei. În august, în urma licitației pentru terasamente şi lucrări de artă s-a decis că ar fi mai avantajoasă executarea terasamentelor cu soldați, iar pentru lucrările de artă s-a publicat o a doua licitație.


La data de 1 octombrie 1925 a fost dată în exploatare și porțiunea Târgușor - Dobrogea- Babadag. Lucrările au fost din nou întrerupte și reluate în anul 1935, când s-a ales alt traseu decât cel inițial. Proiectul tunelului Cataloi, lung de 950 metri, construit în anul 1916 în proporție de 20%, care ar fi ușurat coborârea traseului spre Tulcea, a fost abandonat.

După patru ani, la data de 25 martie 1938, a fost inaugurată și ultima porțiune a liniei Medgidia - Tulcea, între Babadag și Tulcea.


foto: CFR Infrastructura Constanța 


Citește și:

 Imagini inedite cu Linia Constanța – Eforie - Mangalia (FOTO)
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Adunarea Generală a Acționarilor Comcereal SA Tulcea, convocată, în ședință Extraordinară, la Constanța. Care e ordinea de zi

04 Dec 2023 388

Județul Constanța Cel mai aglomerat punct de trecere în minivacanța de 1 Decembrie a fost P.T.F. Vama Veche

04 Dec 2023 369

Licitații Tulcea Comuna Nufăru se debirocratizează cu fonduri europene. Contract cu Aconnect Smart Software SRL, din București (DOCUMENT)

03 Dec 2023 436

Firme Tulcea Cine este noul administrator al firmei Caisul Fermecat SRL

03 Dec 2023 379

Incident nocturn în Tulcea. Conducere periculoasă pentru o tânără șoferiță!

03 Dec 2023 509

Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor Deltanav SA, convocată în ședință. Ce se va discuta

02 Dec 2023 549

Originar din Tulcea Peste un secol de la nașterea jurnalistului Petre Pintilie

02 Dec 2023 524

Fostul comisar-șef al Gărzii de Mediu Tulcea, deferit instanței de DNA Constanța! S-a fixat data primei înfățișări

01 Dec 2023 621

La Tulcea Ceremonie militară şi religioasă la Cimitirul Eroilor, cu ocazia Zilei Naţionale a României

01 Dec 2023 462

Ziua Națională a României, marcată la Tulcea (FOTO)

01 Dec 2023 454

Originară din Tulcea Scriitoarea Silvia Zabarcencu împlinește 74 de ani

30 Nov 2023 619

Avansări în grad la Jandarmeria Tulcea de Ziua Națională a României

29 Nov 2023 502

Mâine, se deschide Târgul de Crăciun la Tulcea!

29 Nov 2023 604

Forțele Navale Române, la Parada Militară Națională și la ceremoniile militare din București, Constanța, Mangalia, Brăila, Tulcea și Babadag

29 Nov 2023 763

Constanța. 29 noiembrie 2023 Astăzi e ziua de naștere a fostului mare atlet Ilie Floroiu

29 Nov 2023 843