Imagini inedite cu Linia Constanța – Eforie - Mangalia (FOTO)



Calea ferată simplă Constanța-Mangalia (44 km) cu ramura Eforie Nord-Techirghiol (4.5 km) a fost construită între anii 1916-1938 de către Administrația CFR în scop turistic, strategic şi economic.
 
În primăvara anului 1916 Direcția Lucrări Noi a început construcția căii ferate spre Mangalia, dar lucrările au fost întrerupte în luna august, din cauza declanșării Primului Război Mondial.
 
Au fost reluate în primăvara anului 1927, pentru a pune în valoare potențialul turistic al Litoralului Mării Negre.
 
Primul segment, Constanța – Eforie a fost studiat și executat în doar opt luni, de către Direcția Construcțiilor Divizia IV Lucrări Noi Constanța, fiind dat în exploatare în anul 1927. Lucrările pentru Eforie – Mangalia au fost reluate abia după zece ani, ruta feroviară fiind inaugurată la 17 iulie 1938.
 
Linia a fost studiată şi executată de ing. George Mainescu în numai 80 de zile de la studiul execuției, fiind un record absolut pentru acele timpuri. La 5 iunie 1927 linia s-a inaugurat numai pentru traficul de călători şi, după 10 zile, la 15 iunie 1927 a fost deschisă şi pentru traficul de mărfuri.
 
Din cauza crizei economice înregistrată între anii 1927-1937, construcția căii ferate Eforie Sud - Mangalia a fost din nou sistată.
 
În anul 1937, când posibilitățile administrației au permis continuarea lucrărilor, ing. George C. Mainescu a început studiul pentru calea ferată Eforie Sud-Mangalia, cu ramura sa Eforie Nord-Techirghiol.
 

La 1 ianuarie 1938, în cadrul Direcției Lucrări Speciale s-a înființat secția de lucrări Carmen Sylva Mangalia cu sediul în Mangalia, condusă de ing. Alexandru Stovenescs, unitate subordonată Inspecției I Studii București., transmit reprezentanții  Sucursalei Regională CF Constanța. 
 
Lucrările au început în primăvara anului 1938 și, la 17 iulie 1938 a avut loc inaugurarea căii ferate Eforie Sud – Mangalia.

„În anul 1947, la cererea comunei Techirghiol s-a executat un studiu pentru o cale ferată directă Constanța – Techirghiol (11,28 km), variantă ce urma să scoată traseul existent de pe fâșia îngustă cuprinsă între lacul Agigea și Marea Neagră, supusă permanent inundațiilor. (...) Devizul estima suma de 17 milioane lei și a rămas în faza de studiu“, scrie inginerul Radu Bellu în cartea Monografia căii ferate Constanța – Mangalia cu ramura sa Eforie Nord- Techirghiol.

 

foto: Sucursula Regională CF Constanța

Citește și: Calea ferată dintre Constanța și Mangalia va fi modernizată și dublată! Iată când are loc dezbaterea publică

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Păstrăv la tavă cu garnitură de cartofi și friptură de pui în sos ostropel Meniu special de Florii pentru pacienții din spitalele constănțene, oferit de Arimex Comexim 2000 SRL

28 Apr 2024 532

Licitație de un milion de euro organizată de Sucursala Regională CF Constanța. Sunt vizate lucrări la construcțiile și instalațiile aferente de pe raza SRCF Constanța (D0CUMENT)

26 Apr 2024 489

Farul Constanța a primit licență pentru participarea la competițiile de club UEFA și UEFA WCL, sezonul 2024 / 2025

26 Apr 2024 753

Primăria Constanța Linia 100M își reia activitatea

26 Apr 2024 420

CFR În „Săptămâna verde”, elevii din Constanța află de ce trenul este cel mai ecologic mijloc de transport (FOTO)

25 Apr 2024 412

Compania Națională de Căi Ferate „CFR” SA pune la bătaie peste 1,5 miliarde de lei pentru lucrările de electrificare și reabilitare a liniei de cale ferată Constanța – Mangalia (DOCUMENT)

24 Apr 2024 641

Primăria Constanța Atenție, călători! Iată când își reia activitatea linia 100M

24 Apr 2024 432

ISU GiurgiuIncendiu auto, într-o parcare din municipiu

23 Apr 2024 307

Farul Constanța are patru jucători în echipa rundei! Gheorghe Hagi, desemnat antrenorul etapei

23 Apr 2024 722

Farul Constanța luptă pentru locul doi Dina Grameni - „Am demonstrat că suntem o echipă foarte bună, care merită să fie pe podium“ (VIDEO)

22 Apr 2024 1399

Tânăr cu comportament suspect, depistat în Gara CFR Constanța! Ce au găsit polițiștii asupra bărbatului

21 Apr 2024 472

Hagi, după Farul Constanța - CFR Cluj 5-1 „Un meci perfect. Bravo lor! Am făcut diferența la ritm și intensitate“ (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 1507

LIVE TEXT. Superliga 2023/2024 CFR Cluj a deraiat la Ovidiu! Farul Constanța a învins cu 5-1 și urcă pe locul doi în play-off! (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 1180

Superliga 2023/2024 FCSB poate obține titlul de campioană a României încă din acest weekend

19 Apr 2024 1185

În Constanța CFR face curățenia de primăvară și de minivacanță

19 Apr 2024 408