Turiști, fiți pe fază Poliția a confiscat o întreagă marcă contrafăcută în Constanța! Iată cum procedau vânzătorii (FOTO)

Sursă foto: IPJ Constanța
 
  • Joi, pe 29 iunie, polițiști din cadrul Serviciului de Poliție Transporuri Maritime au efectuat două percheziții în municipiul Constanța, într-un dosar penal având ca obiect săvârșirea infracțiunii de punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare.
 
Potrivit unui comunicat de presă trimis de Inspectoratul de Poliție Județean Constanța, cele două percheziții au fost efectuate la locuința și sediul social al administratorului unei societăți comerciale, bănuit de comiterea infracțiunii de punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare.
 
În urma perchezițiilor efectuate, au fost descoperite și ridicate, în vederea confiscării, mai multe articole de încălțăminte, îmbrăcăminte și accesorii ( poșete și curele) purtând mărci și însemne al unor mărci protejate, susceptibile a fi contrafăcute, a precizat sursa citată.

Citește și:

Sri Lanka, Pakistan și Etiopia: Cinci cetățeni străini, prinși că munceau ilegal în România

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Concurs! Brigada de Operațiuni Speciale din Constanța, vizată de un anunț important al Poliției Române

16 Sep 2023 2101

Constanța. Cargoscan, sistemul mobil al Poliției Române de scanare a containerelor (GALERIE FOTO și VIDEO)

28 Jan 2022 3804

Acuzații de contrabandă, în Portul Midia. Ce au găsit polițiștii de la Transporturi

10 Jun 2020 2414

Porturile Midia și Constanța Nord au fost redeschise

14 Mar 2016 2002

Se caută doi ofiţeri la Serviciul de Poliţie Transporturi Maritime

15 Feb 2016 3331

Iată care sunt drumurile blocate

17 Jan 2016 2402

Ion Ivănuş, de la Investigarea Fraudelor Bucureşti, şef definitiv al Poliţiei Port Constanţa

17 Dec 2015 3095

Copil de 15 ani, secerat de zeci de mii de volţi

29 May 2015 2474

Evaziune fiscală de peste 5 milioane leiDouă persoane din Cuza Vodă, cercetate de către poliţiştii constănţeni

19 Nov 2014 1737

Urmărit naţional depistat de către poliţiştii constănţeni

17 Nov 2014 2027

Porturile românești de la malul Mării Negre, închise din cauza vântului puternic

25 Oct 2014 2578

Averea şi interesele lui Robert Iancu, noul şef al Serviciului de Poliţie Transporturi Maritime (DOCUMENTE)

02 Jul 2014 7072

Robert Iancu este noul şef al Serviciului de Poliţie Transporturi Maritime

01 Jul 2014 3415

Cine este şi ce avere are Un bucureştean este noul şef al Biroului de Poliţie Transporturi Navale Agigea (DOCUMENT)

20 Jun 2014 3848

Mandatul comisarului-şef Sabin, sfârşit după patru ani Claudiu Cornea este noul şef al Poliţiei Portului Constanţa

20 May 2014 3821