Se caută doi ofiţeri la Serviciul de Poliţie Transporturi Maritime

 
 
Serviciul de Poliţie Transporturi Maritime din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române anunţă un concurs pentru ocuparea a două posturi de ofiţer de poliţie prin trecerea în corpul ofiţerilor de poliţie a agenţilor de poliţie care îndeplinesc condiţiile legale.
 
Cele două posturi sunt la Biroul de Ordine publică - ofiţer IV, poziţia 3 din statul de organizare, şi la Biroul de Investigare a Criminalităţii Economice - ofiţer IV, poziţia 58 din statul de organizare.
 
Pot participa la concurs candidaţii care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: a) sunt apţi din punct de vedere psihologic pentru corpul ofiţerilor de poliţie; b) studiile superioare absolvite corespund cerinţelor de ocupare prevăzute în fişa postului; c) nu se află sub efectul unei sancţiuni disciplinare; d) nu sunt puşi la dispoziţie ori suspendaţi din funcţie în condiţiile art. 65 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare; e) au vechime în corpul din care provin de minimum doi ani, la data înscrierii la concurs.
 
Concursul va avea loc pe 19 martie şi va  consta în desfăşurarea unui test scris, pentru verificarea cunoştinţelor necesare îndeplinirii atribuţiilor postului.
 
Ora şi locul unde se va desfăşura testarea scrisă se vor stabili în funcţie de numărul candidaţilor şi se vor comunica acestora prin postarea unui anunţ pe pagina de Intrapol a Poliţiei Române sau pe site-ul instituţiei.
 
Candidaţii care nu se prezintă la data, ora şi locul stabilite pentru această probă vor fi declaraţi „neprezentat“ şi eliminaţi din concurs.

În ce constă concursul

Testarea scrisă va consta într-o probă de tip grilă, elaborată de Comisia centrală de concurs din tematica şi bibliografia recomandate. Pentru a fi declarat „admis“, candidatul trebuie să obţină minimum nota 7,00. Candidaţii care nu au obţinut acest punctaj vor fi declaraţi respinşi.
 
Eventualele contestaţii cu privire la rezultatul de la testarea scrisă se depun în termen de 24 de ore de la afişare, la secretariatul Direcţiei Management Resurse Umane din IGPR, se soluţionează de către comisia constituită în acest scop şi sunt comunicate candidaţilor în termen de maximum 24 de ore de la depunerea acestora.
 

Pentru cele două posturi din cadrul Serviciului de Poliţie Transporturi Maritime vor fi declaraţi admişi candidaţii care au obţinut nota cea mai mare în funcţia pentru care au optat.
 
În situaţia în care mai mulţi candidaţi au aceeaşi notă finală, departajarea între aceştia se va realiza pe baza notei la licenţă.

 
Dacă în urma aplicării acestui criteriu de departajare există egalitate între mai mulţi candidaţi, departajarea se realizează pe baza rezultatelor obţinute în urma susţinerii unui interviu structurat pe subiecte profesionale. Interviul, drept criteriu de departajare, se susţine în termen de cel mult trei zile de la data expirării termenului de soluţionare a contestaţiilor, pe baza aceleiaşi tematici şi bibliografii stabilite la testul scris.
 
Agenţilor de poliţie declaraţi admişi la concurs şi care îndeplinesc condiţiile legale pentru trecerea în corpul ofiţerilor de poliţie li se va acorda, indiferent de vechimea în activitate, gradul profesional de subinspector de poliţie, cu excepţia celor care au o vechime anterioară în specialitatea studiilor superioare absolvite, cărora li se vor acorda grade profesionale conform art. 67, alin. (2) din Ordinul MAI nr. 665/2008 privind unele activităţi de management resurse umane în unităţile MAI, cu modificările şi completările ulterioare.
 
Ulterior trecerii în corpul ofiţerilor, candidaţii declaraţi admişi vor fi numiţi în funcţii prevăzute cu grad profesional egal celui deţinut, încadrarea acestora făcându-se pe o perioadă de probă de 12 luni.

Reguli privind înscrierea la concurs

Cu ocazia înscrierii, candidaţii sunt obligaţi să opteze, prin cererea de înscriere, pentru a candida la concurs pentru ocuparea unui singur post dintre cele două scoase la concurs.
 
Înscrierea candidaţilor se va face pe baza cererii şi documentelor de înscriere obligatorii, depuse până la data de 17 februarie, la sediul Inspectoratului General al Poliţiei Române - Direcţia de Poliţie Transporturi, de pe bulevardul George Coşbuc numărul 83 - 85, sector 5, Bucureşti. Înscrierile se fac personal, la adresa sus-menţionată, indiferent de localitatea unde îşi are domiciliul candidatul.
 
Este interzisă înscrierea prin fax, prin poştă, inclusiv poştă militară, prin orice alte mijloace sau de către o altă persoană în afara candidatului, astfel că nu vor fi luate în considerare cererile de înscriere transmise în orice altă modalitate decât personal, la adresa sus-menţionată, documentele urmând a fi restituite candidaţilor care procedează neregulamentar.
 
Intervalul orar în care se fac înscrieri este 9.00 - 13.00, iar la data de 17 februarie, programul este cuprins între 9.00 şi 16.00.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Concurs! Brigada de Operațiuni Speciale din Constanța, vizată de un anunț important al Poliției Române

16 Sep 2023 2090

Turiști, fiți pe fază Poliția a confiscat o întreagă marcă contrafăcută în Constanța! Iată cum procedau vânzătorii (FOTO)

30 Jun 2023 1194

Constanța. Cargoscan, sistemul mobil al Poliției Române de scanare a containerelor (GALERIE FOTO și VIDEO)

28 Jan 2022 3796

Acuzații de contrabandă, în Portul Midia. Ce au găsit polițiștii de la Transporturi

10 Jun 2020 2413

Porturile Midia și Constanța Nord au fost redeschise

14 Mar 2016 2000

Iată care sunt drumurile blocate

17 Jan 2016 2401

Ion Ivănuş, de la Investigarea Fraudelor Bucureşti, şef definitiv al Poliţiei Port Constanţa

17 Dec 2015 3093

Copil de 15 ani, secerat de zeci de mii de volţi

29 May 2015 2472

Evaziune fiscală de peste 5 milioane leiDouă persoane din Cuza Vodă, cercetate de către poliţiştii constănţeni

19 Nov 2014 1735

Urmărit naţional depistat de către poliţiştii constănţeni

17 Nov 2014 2026

Porturile românești de la malul Mării Negre, închise din cauza vântului puternic

25 Oct 2014 2576

Averea şi interesele lui Robert Iancu, noul şef al Serviciului de Poliţie Transporturi Maritime (DOCUMENTE)

02 Jul 2014 7071

Robert Iancu este noul şef al Serviciului de Poliţie Transporturi Maritime

01 Jul 2014 3410

Cine este şi ce avere are Un bucureştean este noul şef al Biroului de Poliţie Transporturi Navale Agigea (DOCUMENT)

20 Jun 2014 3846

Mandatul comisarului-şef Sabin, sfârşit după patru ani Claudiu Cornea este noul şef al Poliţiei Portului Constanţa

20 May 2014 3813