Tusac ofera o minivacanta pentru artistii care vor face voluntariat la „Callatis“

scoica.jpg„SOS, Festivalul Callatis în pericol“ - acesta este semnalul de alarmă pe care primăria Mangalia îl trage, într-un comunicat de presă. „Festivalul Callatis - manifestare de tradiţie care aduce an de an mii de turişti în sudul litoralului românesc - este în pericol!

 

scoica1.jpg

Criza economică în care se zbate întreaga ţară ameninţă să nu permită strângerea fondurilor necesare pentru organizarea acestui festival, atât de aşteptat de localnici şi de turişti. Ne dorim ca artiştii să înţeleagă situaţia grea prin care trece România. Îi invităm să fie alături de noi la ediţia din acest an a Festivalului Callatis, să ofere în dar turiştilor, localnicilor şi miilor de telespectatori talentul lor, să salveze împreună cu noi acest festival care a dus numele Mangaliei pe buzele românilor din întreaga lume. Deja renumitul interpret Mihai Trăistariu şi tânărul interpret de muzică populară Florin Costan au acceptat invitaţia noastră şi vor fi alături de noi într-una din serile de festival. Administraţia locală va organiza o minivacanţă pentru toţi artiştii care vor evolua pe scenă, ca să compenseze efortul lor“, spune în comunicat primarul Mangaliei, Mihai Claudiu Tusac.
Festivalul Callatis este singurul festival din ţară înregistrat la Federaţia Internaţională a Festivalurilor care a primit premii de onoare de la Asociaţia Profesioniştilor din Televiziune. Pentru anul în curs, festivalul are alocate, de la bugetul local, 7 miliarde de lei vechi, faţă de 5 miliarde anul trecut (şi alte trei miliarde de lei oferite de Consiliul Judeţean Constanţa).


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Bogdan Magaru

10 Jul, 2010 21:16

1.In afara de infatuare si inconstienta, Tusac nu are numic. Desigur, nu are licentele pentru festivalul Callatis (sunt mai multe licente care-i lipsesc). La el la Vilagetour se poate fura asfalt cu seninatate dar un furt intelectual nu poate ramane nepedepsit. Tusac nu are drepturile pentru licentele si conceptia festivalului si nu va putea sa-l fure. Cred ca vom asista la un foarte spectaculos proces de furt intelectual, puternic mediatizat si capabil sa-l infunde mai mult decat orice referendum sau suspendare

Articole asemanatoare

Firme Constanța Acționarii companiei Șantierul Naval 2 Mai SA, convocați la AGA! Se discută acordul-cadru pentru serviciile juridice

08 May 2024 1475

Firme Constanța AGA la Alliance Qwest Company SA, fondată de Mirea, Mazăre, Constantinescu, Secărea. Se repartizează profitul

06 May 2024 1004

Firme din Constanța Adunarea Generală a Acționarilor Salport SA, convocată pentru decizii importante!

02 May 2024 496

Afaceri Constanța Punct de lucru al SC Vivinco Winery SRL deschis la Murfatlar

01 May 2024 607

Firme Constanța Sterk Plast SRL nu mai este administrată de Erkan Genc

01 May 2024 476

Firme Constanța Acționarii Granat SA, convocați la AGA! Se decide repartizarea profitului companiei

28 Apr 2024 452

Decizii AGA Asociatul minoritar, municipiul Constanța a încasat în ultimii ani dividende de aproape 2 milioane de lei de la Telegondola-Mamaia SRL

22 Apr 2024 469

Firme Constanța AGA Vinvico SA! Se stabilește bugetul pe 2024

21 Apr 2024 542

Firme Constanța AGA la Șantierul Naval 2 Mai SA! Acționarii, chemați să stabilească repartizarea profitului din 2023 și fixarea dividendului

19 Apr 2024 611

Transilvania Investments Alliance SA contestă convocatorul AGA a Neptun Olimp SA. Dosarul, pe masa Tribunalului Constanța

19 Apr 2024 631

Ce au decis magistrații în cauza Matichescu &Micu vs. AGA Airtours SRL

12 Apr 2024 636

Firme Constanța Acționarii Neptun-Olimp, convocați în AGA. Vor supune la vot închirierea terenului Complexului Maramureș din Olimp

05 Apr 2024 487

Convocator privind Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor SC CAMPIO ICM SA

03 Apr 2024 420

Firme Constanța Decizii ale Adunării Generale a Acţionarilor Mamaia SA!

28 Mar 2024 615

Știri Portul Constanța Verdict amânat pentru profitul din port! Fondul Proprietatea SA, în așteptare

28 Mar 2024 774