Ultima piesă a trupei Beatles, realizată cu ajutorul AI


Sursa foto: Pexels



 
  • 'Clară precum cristalul'', vocea lui John Lennon răsună într-un nou cântec The Beatles, ''Now and Then'', lansat joi cu ajutorul inteligenţei artificiale şi care a avut parte de cronici mixte, conform Agerpres

La 53 de ani de la destrămarea faimoasei trupe din Liverpool, ''este probabil ultima melodie The Beatles, cântăm cu toţii în ea, este o înregistrare autentică Beatles'', a declarat Paul McCartney, în vârstă de 81 de ani, într-o scurtă înregistrare difuzată online care trasează geneza ''Now and Then'', o baladă plină de melancolie, îmbinând sonorităţile pianului cu solo-ul de chitară.

Titlul melodiei provine dintr-o înregistrare realizată în anii 1970 de John Lennon în apartamentul său newyorkez. După asasinarea muzicianului, în 1980, văduva lui, Yoko Ono, a trimis înregistrarea, voce şi pian, celorlalţi membri ai trupei.

În lipsa unei tehnologii care să permită la acea vreme extragerea vocii lui John Lennon la o calitate suficient de bună, piesa a rămas în umbră.

Totul s-a schimbat odată cu serialul documentar ''Get Back'', realizat în 2021 de Peter Jackson.

Jackson, cunoscut graţie trilogiei ''Stăpânul inelelor'', a extras vocea lui Lennon de pe casetă şi a separat-o de pian cu ajutorul noilor tehnologii care utilizează inteligenţa artificială.

''Am obţinut vocea lui John, clară precum cristalul'', a explicat Paul McCartney.

John, ''printre noi''


La macheta originală au fost adăugate înregistrări cu chitara electrică şi acustică datând din 1995 şi realizate de George Harrison, care a murit în 2001. Cântecul a fost finalizat anul trecut, într-un studio din Los Angeles, şi combină tobele lui Ringo Starr, pianul şi basul lui Paul McCartney şi vocile celor doi Beatles care mai sunt în viaţă.

'''Now and Then' este ultima melodie Beatles, compusă şi cântată de John Lennon, dezvoltată şi prelucrată de Paul McCartney, George Harrison şi Ringo Starr şi finalizată în cele din urmă de Paul şi Ringo la peste patru decenii mai târziu'', se mai spune în textul de prezentare.

''A fost foarte emoţionant pentru noi toţi. A fost ca şi cum John ar fi fost printre noi'', a mărturisit Ringo Starr, în vârstă de 83 de ani.


Citește și
Se va lansa un cântec inedit al trupei legendare The Beatles!

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Se va lansa un cântec inedit al trupei legendare The Beatles!

26 Oct 2023 1036

25 iunie - Ziua globală a Beatles

25 Jun 2022 1251

Au trecut 53 de ani de la ultimul spectacol public al trupei The Beatles, pe acoperișul Records Apple, din Londra

30 Jan 2022 1338

8 decembrie 1980 - John Lennon, unul dintre fondatorii trupei The Beatles, a fost asasinat la New York

08 Dec 2021 2399

Știați că... la 2 noiembrie 1973 a fost lansat albumul „Mind Games” al lui John Lennon?

02 Nov 2021 3443

#citeșteDobrogea Corneliu Stroe ar fi împlinit astăzi 72 de ani

22 Oct 2021 2122

Știați că….? La această dată, membrii trupei The Beatles au lansat primul lor hit în Anglia (video)

05 Oct 2021 2058

Știați că…la această dată membrii trupei The Beatles au lansat primul lor album în SUA?

20 Jan 2021 2435

13 ianuarie 1964 - Capitol Records a lansat primul single Beatles în SUA

13 Jan 2021 2017

40 de ani de la moartea lui John Lennon. Asasinul său a mărturisit motivul crimei

08 Dec 2020 2895

Știați că...? Legendarul John Lennon ar fi împlinit astăzi 80 de ani

09 Oct 2020 2052

Știați că…..Unul dintre membrii celebrei formaţii The Beatles s-a născut pe data de 25 februarie

24 Feb 2020 2768

Un celebru fotograf s-a stins din viață. A colaborat cu The Beatles şi The Rolling Stones

17 Nov 2019 2053

#citeşteDobrogea Constantin Papadopol, un artist modern - model pentru tânăra generaţie (galerie foto)

12 Jun 2019 4694

Stiati ca...? Un cunoscut cântăreţ şi compozitor englez împlineşte 76 de ani

18 Jun 2018 2249