Au trecut 53 de ani de la ultimul spectacol public al trupei The Beatles, pe acoperișul Records Apple, din Londra

Pe 30 ianuarie 1969 a avut loc ultimul spectacol public al trupei The Beatles, pe acoperișul Records Apple, din Londra.

Concertul improvizat a fost întrerupt de poliție.

Alte evenimente care au avut loc într-o zi de 30 ianuarie: 

1561: A apărut „Tetraevanghelul”, prima carte românească tipărită de diaconul Coresi.

1648: Războiul de Optzeci de Ani – se semnează Tratatul de la Münster și Osnabrück care duce la sfârșitul conflictului dintre Țările de Jos și Spania.

1649: Regele Carol I al Angliei este executat la Whitehall, Londra.

1695: Constantin Brâncoveanu primește ca recompensă pentru serviciile făcute Curții din Viena, titlul de „principe al Imperiului".

1889: Arhiducele Prințul Rudolf al Austriei, moștenitor al tronului Austro-Ungariei, este găsit mort împreună cu amanta lui, baroneasa Marie Vetsera la Mayerling.

1920: România și Cehoslovacia stabilesc relații diplomatice la nivel de legație.

1933: Adolf Hitler este numit în funcția de Cancelar al Germaniei.


1948: După asasinarea lui Mahatma Gandhi în casa sa, prim-ministrul Indiei, Jawaharlal Nehru, vorbește națiunii, spunând „Lumina s-a stins din viețile noastre”. Data asasinatului este marcată drept „Ziua Martirilor” în India.

1969: Are loc ultimul spectacol public al trupei The Beatles, pe acoperișul Records Apple, din Londra. Concertul improvizat este întrerupt de poliție.

1972: „Bloody Sunday"/ Duminica Sângeroasă – Trupele britanice au ucis 13 catolici la o adunare din Londonderry (Irlanda de Nord).

1991: „Grupul celor 24" hotărăște să includă România între țările est-europene beneficiare de asistența în cadrul programului PHARE, program inițiat în 1989 și având în vedere ajutorarea prin credite și asistență tehnico-economică a fostelor țări socialiste.

Aniversări

1951: Phil Collins, muzician britanic
1968: Filip al VI-lea al Spaniei, rege al Spaniei

Decese: 

 1982: prof.dr.Dumitru Tudor 
 2014: Marioara Murărescu, realizatoare TV (n. 1947) 

Sărbători

Sfinții Trei Ierarhi Vasile, Grigore și Ioan; Sf. Ipolit, ep. Romei (calendarul ortodox și greco-catolic)
Ziua internațională pentru nonviolență în școală
SUA: National Popcorn Day
Ziua mondială de luptă împotriva leprei
Ziua croissantului

Sursa foto: Facebook/Beatles Radio

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Week-end promițător și foarte ofertant în Constanța

04 May 2024 475

Sfaturi din partea pompierilor pentru a evita producerea unor tragedii de Sărbătorile Pascale

04 May 2024 419

Știri Constanța Conducere periculoasă pe bulevardul Mamaia!

03 May 2024 568

​Distracția continuă până pe 6 mai în Constanța! Artiști celebri cântă la malul mării

03 May 2024 576

Gruparea de Jandarmi Mobilă „Tomis” Constanța A doua zi de desfășurare a festivalului SUNWAVES a fost una fără evenimente negative pentru cei peste 2.000 de participanți

03 May 2024 411

Evenimente în Constanța Concerte, festivaluri și multă distracție în Constanța în seara de vineri, 3 mai 2024

03 May 2024 1082

Înroșirea ouălor de Paști se face în Joia Mare

02 May 2024 417

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului!

02 May 2024 495

Constanța Bărbat, luat pe sus de jandarmi la Festivalul Sunwaves din Mamaia (FOTO+VIDEO)

02 May 2024 1332

Misha și Lidia Buble dau tonul distracției la Constanța, în această seară

02 May 2024 557

Evenimente în Constanța 01-05 mai 2024 Iată ce poți face în minivacanța de 1 Mai și Paște!

01 May 2024 4553

Investiție de aproximativ 1,5 milioane de euro Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada” vrea să cumpere servicii pentru organizarea a două festivaluri (DOCUMENT)

01 May 2024 448

Jandarmii Grupării Mobile Tomis Constanța, la datorie în perioada minivacanței de 1 Mai și a Sărbătorilor Pascale (GALERIE FOTO)

01 May 2024 344

Măsurile ISU Delta Tulcea în contextul minivacanței de 1 Mai și Sărbătorile Pascale

30 Apr 2024 453

IPJ SibiuMinivacanța prilejuită de Ziua Internațională a Muncii, 1 Mai, și de Sărbătorile pascale

30 Apr 2024 283