Un șofer beat din Suceava a sunat la 112 și a cerut să fie oprit de poliție

Șofer care bea la volan FOTO Pexels.comUn tânăr din județul Suceava a sunat la 112 luni noapte, 13 iunie, și a anunțat că s-a suit beat la volanul unui autoturism BMW după ce s-a certat cu părinții.

Acesta a cerut să fie oprit de un echipaj de poliție. 

Sesizarea s-a confirmat ulterior, tânărul de 23 de ani fiind găsit de polițiști în zona indicată.

În dreptul unui bar au identificat BMW-ul pornit, pe avarii. La volan era un tânăr în vizibilă stare de ebrietate. Acesta a fost testat la fața locului cu etilotestul, rezultând valoarea de 1,32 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Tânărul le-a spus polițiștilor că în urma unor discuții în contradictoriu cu părinții a plecat de acasă, la volanul autoturismului, deplasându-se la un bar, unde a consumat băuturi alcoolice.

Ulterior s-a urcat la volan și a condus până în locul în care a fost identificat. 

Tânărul a fost condus la Spitalul Municipal Rădăuți, unde i s-au recoltat probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei în sânge. 

Pe numele lui a fost deschis dosar penal privind infracțiunea de  „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, cercetările urmând a fi continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți.


Sursa Monitorulsv.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Inconștiență în trafic în județul Constanța! Șofer turmentat depistat pe DN 3, în orașul Murfatlar

24 Apr 2024 613

Șofer la un pas de comă alcoolică, depistat în trafic în localitatea Techirghiol. Ce alcoolemie avea bărbatul

24 Apr 2024 511

Știri Constanța Depistat în trafic pe DN 39, în comuna Agigea, conducând un autoturism neînmatriculat

21 Apr 2024 613

Șofer beat depistat în trafic pe strada Termele Romane din Constanța. Ce valoare a indicat alcooltestul

21 Apr 2024 398

Știri Constanța Conducător auto beat depistat în trafic pe strada Revoluției din Hârșova. Ce alcoolemie avea acesta

18 Apr 2024 580

Inconștiență la volan! Șofer în comă alcoolică, depistat în trafic pe strada Poporului din Medgidia

12 Apr 2024 786

Constanța Conducător auto beat, depistat în trafic pe DN 22, în comuna Cogealac. Ce alcoolemie avea bărbatul

11 Apr 2024 559

Accident rutier la Cumpăna, județul Constanța! Implicat, un șofer beat, drogat și fără permis

11 Apr 2024 661

Inconștiență în trafic în județul Constanța! Șofer la un pas de comă alcoolică și fără permis, depistat pe DC 28, în satul Izvoru Mare

08 Apr 2024 668

Județul Constanța Urmărire în trafic pe DN 2A, în comuna Mihail Kogălniceanu pentru prinderea unui șofer beat și fără permis

08 Apr 2024 815

Minor depistat conducând un cvadriciclu neînmatriculat pe strada Siretului din Medgidia

06 Apr 2024 543

Județul Constanța Șofer beat, urmărit în trafic în localitatea Mihai Viteazu

06 Apr 2024 889

Pericol în trafic pe strada Poporului din Constanța! Șofer la un pas de comă alcoolică, oprit de polițiști

04 Apr 2024 2312

Județul Constanța Șofer beat depistat pe strada Albastros din Mangalia! Ce alcoolemie avea bărbatul

02 Apr 2024 464

Știri Constanța Conducător auto tras pe dreapta de polițiști! Ce au constatat polițiștii în urma controlului

02 Apr 2024 496