Unde va sluji ÎPS Teodosie în perioada următoare


IPS Teodosie Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 18-22 noiembrie a fpst făcut public de reprezentanții Arhiepiscopiei Tomisului. 

Vă prezentăm programul în integralitate: 

Vineri, 18 noiembrie,

- de la ora 7.30, va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța;
- de la ora 18.00, va oficia Taina Sfântului Maslu la parohia „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” din Constanța (str. Dinu Lipatti, nr. 2, cartier Compozitorilor).

Sâmbătă, 19 noiembrie,

- de la ora 7.30, va oficia slujba de resfințire a bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Aliman, urmată de Sfânta Liturghie. Biserica a fost finalizată în anul 1880. Sâmbătă vor fi sfințite pictura bisericii și lucrările de amenajare realizate;
- de la ora 21.45, va oficia Acatistul Învierii Domnului la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța.

Duminică, 20 noiembrie, Biserica Ortodoxă îl cinstește pe Sfântul Cuvios Grigorie Decapolitul, ocrotitorul mănăstirii Bistrița Olteană


- va participa la Sfânta Liturghie oficiată la mănăstirea Bistriţa Olteană (județul Vâlcea);
- de la ora 19.00, va oficia slujba tunderii în monahism la mănăstirea Capidava.


Luni, 21 noiembrie, Biserica Ortodoxă prăznuiește Intrarea în biserică a Maicii Domnului

- de la ora 8.00, va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea Capidava, care-și serbează hramul paraclisului;
- de la ora 18.00, va oficia slujba tunderii în monahism la mănăstirea Colilia, județul Constanța.

Marți, 22 noiembrie, de la ora 7.30, va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța.
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Iată unde va oficia slujbe ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 24 – 30 aprilie 2024

23 Apr 2024 648

Constanța Episcopul Bisericii Anglicane din Ruanda, în vizită la Arhiepiscopia Tomisului (GALERIE FOTO)

21 Apr 2024 555

Unde este așteptat Arhiepiscopul Tomisului în zilele de 22-23 aprilie?

21 Apr 2024 543

Curtea de Apel Constanța respinge acțiunea preotului Petrică Leașcu! (MINUTĂ)

20 Apr 2024 750

Debut în instanță pentru ÎPS Teodosie, în procesul legate de salariile de la Universitatea Ovidius! Ce s-a întâmplat la primul termen

19 Apr 2024 569

Constanța Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 19-21 aprilie

18 Apr 2024 521

ÎPS Teodosie, contra Universității Ovidius, pentru 30.000 de euro! Procesul începe mâine

17 Apr 2024 569

Dosarele lui Vergil Chițac și IPS Teodosie vor fi repartizate altui procuror Bodean Andrei părăsește DNA Constanța, după 11 ani de Anticorupție

15 Apr 2024 1514

Unde slujește în perioada următoare ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului

15 Apr 2024 609

Arhiepiscopia Tomisului câștigă definitiv procesul pentru terenul de la Catedrala Eroilor! Consiliul Local pierde la Curtea de Apel (MINUTA)

11 Apr 2024 2422

Unde slujește în perioada următoare ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului

11 Apr 2024 517

Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului în perioada următoare

09 Apr 2024 629

Judecătoarea Adriana Stoicescu s-a dezlănțuit după ce ÎPS Teodosie le-a recomandat creștinilor să nu se căsătorească cu femei divorțate

07 Apr 2024 4291

Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada următoare

05 Apr 2024 742

Unde va sluji IPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, în perioada 2-5 aprilie

01 Apr 2024 570