Unul dintre „părinţii“ controversatului bloc Ariadna din „Cartierul Consilierilor“, spaniolul
Mario Garcia Martinez, o lasă pe soţia lui să coordoneze singură afacerea Piatra Albă Invest. Potrivit unei hotărâri luate de asociaţi la finele anului trecut, Mario Garcia Martinez şi
Ana Maria Paise Garcia Martinez, asociaţi cu părţi egale în SC Piatra Albă Invest SRL, au decis să facă o serie de modificări în firmă.
Prima a fost chiar retragerea lui Mario Garcia Martinez din societate, atât ca administrator, cât şi ca asociat, cesionându-şi toate drepturile către Ana Maria. Totodată, sediul firmei a fost mutat la o adresă de pe strada Belvedere. Nu în ultimul rând, obiectul principal de activitate al firmei s-a schimbat, acesta vizând acum „activităţi de traducere scrisă şi orală“. Vechiul obiect de activitate, „comerţ cu amănuntul prin intermediul caselor de comenzi sau prin Internet“, rămâne în plan secundar. Ana Maria Paise administrează doar această firmă.
Numele lui Mario Garcia Martinez este legat de societatea Proconstruct Invest, care, în anul 2011, a început construcţia unui imobil cu opt etaje pe strada Pescarilor, stârnind furia locatarilor din blocurile BM 8 şi BM 9A. În 2008, atunci când planul blocului a fost pus la punct, se vorbea despre o clădire cu regim de înălţime 2S+P+8E pe strada Pescarilor nr. 428, zona BM 8 - BM 9A. Proiectul menţiona că blocul va fi ridicat pe 1.200 mp şi va avea 64 de locuri de parcare, şase garsoniere şi 44 de apartamente.
Mai mult, acum câteva zile, şi structura asociativă a acestei firme a suferit o serie de modificări. Proconstruct Invest a fost fondată în 2008 de două societăţi spaniole, Montajes E Ingineria Del Cemento SA şi OBH Y-EDI, ulterior fiind cooptat şi Mario Garcia Martinez. În prezent, în firmă, asociaţi sunt Montajes E Ingenieria Del Cemento SA (48,61%),
Montori Lasierra Luis Mariano (4,83%), Del Valle Carro Isidro (19,45%) şi
Mario Garcia Martinez (27,45%), care este şi administrator. Garcia Martinez mai este implicat şi în Danubius Agregates Production şi în SC Maritimo Development SRL, ca asociat şi administrator.
În 2008, numele spaniolului Garcia Martinez apare în afacerea Ceminter International. În prima parte a anului, Garcia Martinez este numit administrator al societăţii, în locul lui
Alexandru Băjenaru, în urma hotărârii asociaţilor Black Sea Invest Company şi Intermonte SRL. Câteva luni mai târziu, SC Ceminter International avea alţi asociaţi: Ceminter Hispania SA, reprezentată prin
Jose Antonio Perez Vincente, şi SC Decirom SA, reprezentată prin
Valeriu Constantin Băjenaru.
„Telenovelă spaniolă“ cu hotărâri de Consiliu Local şi terenuri retrocedate
În 2006, o hotărâre a Consiliului Local (HCL nr. 486/2006) atesta că terenurile situate între blocurile BM7, BM8 şi BM9 şi „Cartierul Consilierilor“ au proprietari privaţi, în speţă, pe
George Secărea, Cameliu Babinciuc,
Nicolae Piti şi
Ion Marius Ruşa. În 2008, în şedinţa de Consiliu Local, este adoptată HCLM 681/17.12.2008, prin care se operează reglementări urbanistice (PUZ) pentru un teren de 1.200 de metri pătraţi din zona blocului BM9. Terenul aparţinea firmei Proconstruct Invest SRL, care cumpărase, prin contractul 609 din 21 februarie 2008, cei 1.200 mp din Faleză Nord de la soţii
Horia-Dan şi
Claudia-Anelise Mihail pentru 900.000 de euro.
Potrivit unei fişe a corpului de proprietate, terenul identificat cu numărul cadastral 12.825 aparţinuse
Ştefaniei-Carmen Dragne Gardef,
Eleonorei-Lavinia Gardef,
Corneliei Gardef şi lui
Adrian Sorin Mugur Cănănău, care îl obţinuseră în urma Dispoziţiei de primar 244 din 16 septembrie 2003.
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*:
18 Jan, 2016 09:42
ce interesant...