UPDATE Asociația Constanța Altfel și fostul city-manager, Felicia Ovanesian se acuză reciproc!


UPDATE:
 
Conducerea Asociației Constanța Altfel nu cunoaște ce procese a câștigat ONG-ul - susține Felicia Ovanesian!

 
„Față de comunicatul de presă al Asociației Constanța Altfel, dedicat în exclusivitate „nereușitelor” subsemnatei, apreciez necesar să clarific situația arătând următoarele:
 
1. Subsemnata, nu doar am cerut să fac parte din asociație, am avut chiar inițiativa înființării ei. Am fost inspirată la respectivul moment de activitatea Asociației Salvați Bucureștiul. Ideea a fost îmbrățișată cu entuziasme foștii colegi. Acțiunile în justiție au fost inițiate de asociație, nu de subsemnata, iar asociata mea de la acea vreme nu s-a ocupat, în perioada 2017-2020 de niciunul dintre litigiile inițiate de asociație. Simpla afirmație a asociației potrivit cu care mi-aș fi oferit voluntar serviciile juridice este o dovadă că cineva le-a solicitat. Sau că avea nevoie de ele. În sfârșit, în spatele tuturor acțiunilor în justiție inițiate se află contracte de asistență juridică semnate de președinții succesivi ai asociației. Și facturi pentru onorarii mai mult decât modice.
2. Am avut inițiativa doar a unora dintre acțiunile în justiție. În alte cazuri, cele mai multe dintre ele, fie subsemnata, fie președintele asociației am fost contactați de diverși cetățeni, care au solicitat suportul asociației pentru a preveni construirea unor imobile pe care le apreciau abuzive. Să ne reamintim de numeroasele declarații în presă ale președintelui asociației, prin care se lăuda că a fost contactat de cetățeni și va acționa pentru a stopa dezastrul urbanistic. Președintele a fost contactat, subsemnata am muncit. Nu înțeleg însă ce înseamnă în viziunea asociației faptul că am avut controlul. Dacă aș fi avut controlul aș fi formulat toate căile de atac, nu aș fi permis să se renunțe la unele dintre ele. În multe situații asociația a câștigat abia în căile de atac.
3. Este corectă susținerea conform căreia în anul 2019 mi-am dat demisia din asociație, dar am continuat să gestionez în instanță dosarele inițiate. Cu precizarea că dosarele au fost inițiate de asociație, nu de subsemnata, iar subsemnata am continuat să le „gestionez” în calitate de avocat până la data numirii în funcția de administrator public. Am apreciat la momentul demisiei din asociație că trebuia să aleg între calitatea de membru al asociației și avocat al acesteia. În plus, dețineam și dețin în continuare calitatea de membru fondator al unei alte asociații care, la rândul său, a inițiat câteva litigii în materia urbanismului. Am apreciat că prezența mea în calitate de membru fondator în două asociații nu se justifica.
4. Nu m-am retras din niciun birou de avocatură. Societatea civilă de avocați a fost desființată, iar fiecare dintre foștii asociați și-a creat propriul cabinet, independent. Fiecare dintre foștii asociați a exercitat controlul în propriul cabinet. Eu „mai puțin” în cel propriu, pentru că nu a avut niciun fel de activitate pe perioada mandatului de administrator public, când m-am suspendat din profesie. Ar fi fost ilegal, iar foștii colegi din asociație cunosc că nu agreez ilicitul. Trecând peste ilicitul situației/al controlului, nu am avut și nu aș fi putut avea control asupra unor litigii, direct sau prin interpuși. Oricine cunoaște că orice litigiu în instanță este sub controlul exclusiv al clientului, nefiindu-i permis avocatului (mai ales a unuia suspendat) să depășească limitele mandatului primit. Ce nu înțeleg este ce înseamnă că „am avut controlul” și dacă acest lucru este unul rău în opinia semnatarilor comunicatului. Nu înțeles scopul afirmației.
5. Referitor la afirmațiile potrivit cu care: „Pe data de 22.03.2023, Felicia Ovanesian și-a dat demisia din funcția de administrator public al orașului Constanța. În mai puțin de o săptămână, pe 28 martie a.c. doamna Felicia Ovanesian prin partenera sa Cristina Toxin, a notificat asociația că nu va mai reprezenta Constanța Altfel în instanțe” , aș începe prin a menționa că, Constanța este municipiu, nu oraș. Mă așteptam ca măcar acest lucru să fie cunoscut de persoanele (ne)semnatare ale comunicatului. Titularul contractelor de asistență juridică a denunțat aceste contracte, personal, nu subsemnata prin dumneaei. La fel cum a denunțat și contractele cu persoana fizică Vergil Chițac. Care au fost motivele doamnei avocat pentru a renunța la colaborare nu poate dezvălui decât domnia sa.
6. Cât privește costurile generate asociației prin omisiunea de a aduce la cunoștință despre obligația de plată a unor cheltuieli de judecată, arăt că până la data la care am părăsit profesia de avocat pentru a îndeplini atribuțiile de administrator public, conducerea asociației a cunoscut despre toate litigiile pierdute sau câștigate și despre obligațiile pecuniare pe care le are urmare a pierderii litigiilor. Beneficiile câștigării lor le-au perceput singuri, membrii asociației, președintele ei și marea majoritate a cetățenilor. Nu pot răspunde în locul avocatului care a preluat atribuțiile referitor la ce s-a întâmplat după ce subsemnata nu am mai profesat, dar pot prezuma că actualul președinte al asociației a fost informat despre tot ce a presupus pierderea fiecărui litigiu. Merită verificat însă dacă cheltuielile de judecată despre care se vorbește nu sunt cumva rezultatul renunțărilor la judecată, pe care asociația recunoaște că le-a gestionat fără concursul avocaților. Mi se pare însă ipocrizie să te plângi de cheltuieli de câteva mii de lei, când activitatea asociației ți-a profitat deplin.
7. Susținerile potrivit cu care singurul proces câștigat de subsemnata este cel referitor la regulamentul parcărilor sunt dovada concretă a faptului că pe nimeni din asociație nu a interesat nimic despre activitatea acesteia, nimic altceva decât scopul final: câștigarea alegerilor. Personal mi-ar fi rușine să cunosc atât de puține despre o asociație din care am făcut parte și despre activitatea ei. Informez oficial pe această cale membrii comitetului director că asociația a câștigat mai mult de un litigiu. După cum urmează:
- litigiul prin care am oprit betonarea parcului Tăbăcărie prin construirea de „miniaturi”;
- litigiul prin care am anulat vânzarea unui teren de circa 3100 mp pe strada Ștefăniță Vodă. Ce fericire a fost în primărie, când au propus acest teren către CNI pentru edificarea unei creșe, că altele nu aveau (știu că nu s-a mai făcut pentru că terenul s-a dovedit prea îngust, dar e în continuare în patrimoniul municipiului);
- PUZ/PUD și AC anulate și demolarea obținută pentru un bloc de pe bd. Mamaia cu 4 etaje peste reglementare. La care s-a depus cerere de renunțare la demolare, cu care primăria va fi de acord pentru că altfel instanța nu poate lua act de renunțare;
- PUZ Lăpușneanu (parțial). Astfel a fost stopată construirea unui bloc pe spațiul verde. A rămas o groapă. Aceea în jurul căreia se revolta fostul președinte al asociației prin anii 2019-2020. Ne-am fi judecat în continuare pe anularea întregului PUZ, dar asociația a ales să renunțe și aici la judecată. Așa că se va construi pe toate spațiile verzi rămase de la City Park până la Păpădie;
- anularea vânzării terenului din faleză nord, același pe care municipiul face acum eforturi să îl vândă din nou către aceeași persoană. Și care, apropo, se suprapune cu o circulație publică, dar ce problemă e asta ....
- litigiul prin care am anulat PUZ-ul pentru bloc de P+11 pe spațiul verde dintre două blocuri de 4 etaje. Locuite de pensionari care nu își închipuiau viața fără spațiul verde dintre blocuri;
- PUD-ul de pe str. Unirii... P+18. Dubios rău, cumva, la acesta a uitat asociația să renunțe. E singurul. Probabil sunt voturi multe în zonă. Sau poate nu știu eu;
- PUZ-ul de pe bd. Mamaia, zona Lake View, care ar fi permis edificarea altor blocuri cam până la prima alee spre parc.
8. Cam atât despre "singurul" litigiu câștigat de doamna Felicia Ovanesian. Asociația, pardon, subsemnata, chiar am făcut fericiți niște oameni. Care, la rândul lor, au făcut fericiți semnatarii comunicatului de presă căruia îi răspund.
9. Iată deci că rata de succes spre zero este o minciună a asociației și nu subzistă ca argument în favoarea renunțării la judecata litigiilor.
10. Nu știu ce înseamnă „dublă agendă” în viziunea asociației. Nu am nicio obligație să păstrez nicio confidențialitate a acțiunilor asociației. Litigiile sunt publice. Portalurile instanței sunt pline de renunțări la judecată ale asociației. E greu să păstrezi confidențialitatea unor chestiuni cât se poate de publice. Întrebarea este de ce este deranjată asociația de faptul că au devenit publice renunțările la acțiunile inițiate și cu privire la care s-a susținut permanent că sunt promovate pentru protecția interesului public. De ce nu au fost emise comunicate și oferite explicații înainte de depunerea renunțărilor? Doar au susținut că renunțările au fost făcute în schimbul unor donații generoase pentru refacerea spitalului de infecțioase.
11. Cât privește acuzațiile referitoare la folosirea asociației ca platformă de promovare a propriilor (mele) interese, este imperios necesar să se precizeze care au fost sau sunt aceste interese. Altfel este doar denigrare. Relativ la „iz”-ul politic, reamintesc că nu sunt membru al vreunui partid. Acțiunile mele au ca unic scop informarea corectă a constănțenilor și conștientizarea efectelor activităților diverselor entități. Chiar dacă acțiunile mele ar avea „iz” politic, acest lucru nu îmi poate fi imputat de alți politicieni. În sfârșit, nimic din ce am adus la cunoștința publicului de la momentul la care am părăsit poziția publică nu reprezintă altceva decât adevărul. Știu că pentru unii comunicarea este un act de imensă mărinimie, eu fac parte din altă categorie.
12. Dacă asociația și-ar fi păstrat măcar un singur principiu dintre cele ce au animat-o în 2017, aceasta și-ar fi continuat activitatea. Din septembrie 2020 nu a mai făcut nimic. Dimpotrivă, a renunțat la tot ce se inițiase anterior.
13. O ultimă chestiune. Comunicatul apare pe pagina de FB a Asociației Constanța Altfel, pagină al cărei administrator este chiar fostul președinte al asociației.
14. Un singur domn se ascunde în spatele unui comitet director, cu o componență la rândul ei nedezvăluită. Au trecut vremurile când în numele asociației vorbea – deschis - un singur om, reprezentantul legal al acesteia, președintele. Cam atât despre asumare", a scris Ovanesian pe pagina sa de Facebook.

Știrea inițială:

Fostul city-manager al municipiului Constanța, Felicia Ovanesian a notat zilele trecute pe Facebook, că asociația Constanța Altfel, care se lupta în instanță cu dezvoltatorii imobilari, a renunțat la procesele deschise împotriva acestora.

Dacă vă amintiți lupta acerbă a Asociației Constanța Altfel cu "rechinii imobiliari", dacă ați avut credința că schimbând vechiul cu noul vom avea un urbanism ireproșabil, dacă ați și votat în 2020 gândindu-vă că pe viitor veți fi puși la adăpost de orice abuz în materie de urbanism, aflați că v-ați înșelat. Că ați fost, am fost mințiți la modul cel mai lipsit de scrupule posibil.
Asociația Constanța Altfel a renunțat deja, inclusiv prin nepromovarea căilor de atac, ÎNCEPÂND CU ANUL 2021, la multe din litigiile aflate pe rolul instanțelor și care aveau ca obiect anularea de autorizații de construire pe care odată cineva, nu spun cine, le-a apreciat abuzive.
Cică investitorii ( pardon, "rechinii imobiliari") atacați în aceste litigii au donat pentru refacerea spitalului de infecțioase și meritau clemență din partea asociației. Or fi donat, cine știe...
Mă întreb dacă și Arhiepiscopia a donat ceva, pentru că asociația a depus cerere renunțare și în litigiul pentru anularea autorizației care a stat la baza construcției începute acum 20 de ani și niciodată terminată din parcul Casei de Cultură. Retoric mă întreb, evident ....
Cea mai nesimțită renunțare dintre toate este însă aceea în care asociația obținuse chiar și hotărâre judecătorească de demolare a unui imobil cu "doar" de vreo 4 etaje în plus. În apel însă asociația s-a răzgândit și a depus cerere de renunțare la judecată. A solicitat expres prin aceeași cerere inclusiv anulare a hotărârii prin care s-a decis demolarea.
Dacă vă gândiți că n-are nicio vină vajnicul luptător împotriva abuzurilor cu situația descrisă pentru că domnia sa nu mai are nicio legătură cu asociația, v-a păcălit din nou. Are. Legături strânse și control total", a susținut Ovanesian.

 
Cu privire la acuzele aduse Asociației Constanța Altfel de fostul avocat și fostul administrator public al orașului Constanța, Felicia Ovanesian, Comitetul director face următoarele precizări:
  1. Doamna avocat Felicia Ovanisian a venit din proprie inițiativă și a cerut să participe la înființarea Asociației Constanța Altfel. Practic a obținut calitatea de membru fondator odată cu înființarea asociației pe data de 19 decembrie 2017. Ulterior și-a oferit voluntar și serviciile juridice. În perioada 2017-2020, domna avocat Felicia Ovanesian secondată de asociata sa Cristina Toxin au inițiat mai multe acțiuni în justiție care au vizat proiecte imobiliare aflate în diferite stadii sau PUZ-uri. 
  2. Încă de la debutul său pe „baricadele” asociației, doamna Felicia Ovanesian a avut inițiativa și controlul asupra tuturor acțiunilor promovate în instanță. Toate acțiunile au fost făcute la propunerea sa, iar asociația le-a susținut. 
  3. În anul 2019, doamna avocat Felicia Ovanesian si-a dat demisia din cadrul Asociației Constanța Altfel, dar a continuat să gestioneze în instanțe dosarele inițiate de domnia sa.
  4. După ce a fost numită în funcția de administrator public în cadrul Primăriei Constanța și s-a suspendat din Baroul Constanța, doamna Felicia Ovanesia s-a retras și din biroul de avocatură pe care-l conducea. Retragerea a fost una formală pentru că a continuat să conducă acest birou prin colega sa avocat Cristina Toxin. Pe toată perioada cât a deținut funcția de administrator public, Felicia Ovanesian a avut controlul asupra dosarelor asociației prin colega sa Cristina Toxin.
  5. Pe data de 22.03.2023, Felicia Ovanesian și-a dat demisia din funcția de administrator public al orașului Constanța. În mai puțin de o săptămână, pe 28 martie a.c. doamna Felicia Ovanesian, prin partenera sa avocat Cristina Toxin, a notificat asociația că nu va mai reprezenta Constanța Altfel în instanțe.  
  6. De-a lungul prestației fostei avocat Felicia Ovanesian și a partenerei sale, asociația s-a trezit în situația în care i-au fost blocate conturile de un executor judecătoresc. Acesta a pus în operă un titlu executoriu și a tras din conturile asociației bani reprezentând cheltuieli de judecată plus cheltuieli de executare ca urmare a unui proces pierdut. Procese pierdute au fost foarte multe dar biroul de avocatură Ovanesian/Toxin nu a adus la cunoștința conducerii asociației aceste sentințe. Pentru că locul de corespondență al comunicărilor în raport cu instanțele a fost desemnat la sediul biroului de avocatură Ovanesian/Toxin nici deciziile nu au ajuns la conducerea asociației Constanța Altfel. Ni s-ar fi părut corect ca avocatul asociației Cristina Toxin, partenera doamnei Felicia Ovanesian, să ne aducă la cunoștință faptul că s-au pierdut marea majoritate din procesele de care sau ocupat. Pentru că acest lucru nu s-a întâmplat am fost nevoiți să plătim atât cheltuielile de judecată și în plus de executare, cheltuieli care puteau fi evitate.
  7. Menționăm că sigurul proces câștigat de avocatul Felicia Ovanesian și partenera sa a fost cel în care s-a anulat vechiul regulament al parcărilor. Zeci de procese legate de probleme de urbanism au fost pierdute sau se află în diferite faze de judecată. Cele rămase pe rolul instanțelor au fost pierdute la instanțele inferioare. 
  8. În consecință, cu o rată de succes spre zero,  din cauza prestației avocaților Ovanesian/Toxin, Asociația Constanța Altfel a hotărât să renunțe la judecată în procesele rămase. De altfel suma de plată pentru cheltuieli de judecată în procesele pierdute se tot mărește și a ajuns de ordinul zecilor de mii de lei.
  9. Menționăm că o parte din prestațiile avocaților Ovanesian/Toxin au fost plătite de către asociație.
  10. Având în vedere faptul că doamna Felicia Ovanesian a avut tot timpul o dublă agendă, Asociația Constanța Altfel se consideră prejudiciată prin faptul că fostul său avocat nu păstrează confidențialitatea acțiunilor și nu a înștiințat conducerea asociației cu privire la stadiul proceselor. În consecință conducerea asociației va lua măsuri în consecință. În altă ordine de idei membrii asociației au dubii cu privire la modul în care avocații asociației Ovanesian/Toxin au gestionat aceste dosare a căror finalitate este sub așteptările tuturor.
  11. Consiliul director al Asociației Constanța Altfel consideră că Felicia Ovanesian a folosit  asociația ca pe o platformă de promovare a propriilor interese și atrage atenția că actualele sale demersuri din spațiul virtual, sponsorizate constant, au iz politic. 
  12. Asociația Constanța Altfel își păstrează principiile pentru care a luat ființă.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ZIUA LIVE Mohammad Murad, candidatul AUR la Consiliul Județean Constanța. Ce planuri are pentru județul Constanța? (VIDEO)

24 Apr 2024 764

ZIUA LIVE Mohammad Murad, candidatul AUR la Consiliul Județean Constanța. Cum dorește să câștige cursa electorală?

23 Apr 2024 741

CJ Constanța aprobă acordarea unui drept de uz și servitute în favoarea White Gate Industrial Park SRL pentru niște suprafețe de teren (DOCUMENT)

21 Apr 2024 1835

ZIUA LIVE. Claudiu Palaz (ADU) „Fără viziune nu ai ce căuta la CJC ! Altfel, te duci doar pentru secretară, telefon și mașină!" (VIDEO)

16 Apr 2024 725

RAJA SA, gazdă, în cadrul Programului Național Școala Altfel, pentru elevii de la Școala Gimnazială “Remus Opreanu” din Constanța (FOTO)

15 Apr 2024 423

„Maurul și-a făcut datoria, maurul poate să plece” Asociația care în 2020 îl făcea primar pe Vergil Chițac a cerut dizolvarea la Judecătorie!

14 Apr 2024 1029

Acțiuni ale polițiștilor IPJ Constanța la o școală din Năvodari

10 Apr 2024 471

1 Mai cu tradiționalii mici. Unde poți face grătar în Constanța? (GALERIE FOTO+VIDEO)

09 Apr 2024 985

Candidatul PSD la Primăria Constanța, Horia Constantinescu, și-a anunțat demisia din fruntea ANPC

28 Mar 2024 969

Ziua Poliției Române Cupa Presei la Tir desfășurată la Constanța (GALERIE FOTO)

22 Mar 2024 566

Curtea de Apel, decizie definitivă legată de procesul pentru Catedrala Eroilor, din Constanța (MINUTA)

12 Mar 2024 855

Istoria orașului, în paragină Franzelăria Automată de Lux, uitată în timp, pe strada Cuza Vodă din Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

11 Mar 2024 1607

MDLPA Localități din 24 de județe primesc finanțare pentru noi investiții în modernizarea infrastructurii

27 Feb 2024 587

Constănțeanul supărat Lipsa iluminatului public, în zona podului de la Agigea, un pericol pentru cetățeni. Ce spun autoritățile?

26 Feb 2024 1002

Zi importantă pentru DNA Constanța! Este vizat dosarul Spitalului Municipal din Constanța (DOCUMENT)

14 Feb 2024 891