Valeriu Barbu, poetul din spatele gratiilor

lansare_carte_puscarias.jpgMuzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa a găzduit, ieri, lansarea volumului de poezii „Tablele Împărţirii", semnat Valeriu Barbu.

Ieşit pentru o zi din mediul închis al penitenciarului din Galaţi, bărbatul, devenit poet în detenţie, s-a bucurat de susţinerea iubitorilor de poezie. Din luna mai 2007 trăieşte după gratii, acuzat fiind de înşelătorie economică, iar din martie 2008, a învăţat să se exprime în scris. Poezia este „o apropiere, o necesitate" de a se exprima, dar şi o formă de a-şi cere iertate, spune Valeriu Barbu. Iar la un an de la lansarea primului său volum, intitulat „Din cioburi", poetul din detenţie a ajuns să scoată pe piaţă cel de-al patrulea volum de versuri „Tablelele împărţirii". Ieri, deţinutul a primit şi o legitimaţie care-i conferă calitatea de redactor al revistei „Nelinişti metafizice". Continuă să scrie poezii, poate într-o bună zi proză şi teatru, şi să spere că anul 2009 îi va aduce libertatea. I-au mai rămas patru ani din pedeapsă, dar speră într-o rejudecare a cazului. „Penitenciarul nu este o cuşcă cu lei. Poate fi văzut ca un campus studenţesc, o unitatea militară. Dar să nu vă închipuiţi că e un paradis", descrie poetul mediul în care a învăţat să aştearnă pe hârtie, codificat, trăirile sale. Între el şi persoanele care-i erau prieteni înainte de perioada de detenţie nu s-a produs ruptura clasică. Păstrează legătura cu ei, dar şi cu cea care-i va deveni soţie, şi spune că, într-o perioadă de doi ani, a trimis peste şapte sute de scrisori, iar la circa cinci sute a primit răspuns.

 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

05 May 2024 658

Investiții la Marea Neagră Premierul Marcel Ciolacu a discutat cu comisarul european pentru Parteneriate Internaționale

25 Apr 2024 369

Guvernul RomânieiÎntrevederea dintre premierul Marcel Ciolacu și comisarul european pentru Parteneriate Internaționale, Jutta Urpilainen

25 Apr 2024 300

Legendarul actor Robert De Niro deschide două hoteluri pe malul Mării Negre

14 Apr 2024 1687

Doliu în cinematografia mondială Un actor cunoscut pentru rolul său dintr-un serial pe Netflix s-a stins din viață la doar 27 de ani

31 Mar 2024 1865

Actor al Teatrului de Stat Constanța La mulți ani, Mihai Sorin Vasilescu!

29 Mar 2024 664

Teatrul pentru Copii și Tineret Constanța „Căluțul de Mare” Constanța face angajări!

22 Mar 2024 1012

„Take, Ianke și Cadîr”, în interpretarea artiștilor de la Teatrul Jean Bart Tulcea

14 Mar 2024 661

Originar din Constanța George Stancu și cele peste două decenii în care s-a dovedit a fi „un actor de echipă” la Teatrul de Stat Constanța

07 Mar 2024 691

In memoriam Toma Caragiu, fostul actor al Teatrului de Stat Constanța, plecat prea repede din această lume

03 Mar 2024 1113

Pentru al patrulea an la rând Actorii Ramona Niculae și Ștefan Mihai, nominalizații Teatrului de Stat Constanța la Gala Premiilor UNITER

28 Feb 2024 947

Spectacol estival pentru copii Firma lui Gabriel Soare bate palma cu Organizația de Management al Destinației Mamaia-Constanța

22 Feb 2024 798

Născut la Tulcea Carol Feldman, actorul cu o reputație construită în Israel

09 Feb 2024 826

Teatrul de Stat Constanța Emilian Oprea, actor de la Teatrul Național București, cooptat în spectacolul „A douăsprezecea noapte”

09 Feb 2024 963

Erwin Șimșensohn, directorul Teatrului de Stat Constanța, desemnat de Senatul UNITER să preia direcția artistică a Galei Tânărului Actor HOP

08 Feb 2024 1754