Vara asta cumpărăm și câștigăm cu Brick!

 

Brick îți aduc bucurie în casă și satisfacții în portofel! 

Se știe deja că sezonul cald este cel mai potrivit pentru lucrările de renovare sau amenajare a locuinței. De cele mai multe ori, ne dorim ca spațiul locativ să ne poarte amprenta personală și să fie o prelungire a stilului nostru.
 
Pentru asta, indiferent că îți vei găsi inspirația pentru proiectul tău pe site-uri de specialitate sau vei apela la un specialist în design interior, important este să faci cele mai potrivite alegeri în privința materialelor folosite, la prețuri corecte.
 
În rețeaua de magazine Brick veți întâlni pe lângă clasicele materiale de construcție, bricolaj, gresie și faianță, panouri fotovoltaice, soluții economice pentru încălzire dar și cele mai inovatoare produse din domeniu, cu un grad înalt de tehnologie pentru realizarea de case sustenabile și ecologice.  

În plus, îți faci cumpărăturile în condiții optime, beneficiezi de consultanță de specialitate, chiar și de transport gratuit (află care sunt condițiile) și poți câștiga premii pentru casa ta!

Sub conceptul “Câștigă la Brick unul dintre cele 5 premii a câte 2.000 de lei”, campania se va desfășura de joi, 15 iunie, până luni, 31 iulie în toate magazinele din rețeaua Brick
 
Pana pe 31 iulie, vizitatorii magazinelor Brick care fac cumpărături de minimum 499.99 lei pe un singur bon fiscal sau factură fiscală, primesc un talon de înscriere la tombolă pe care îl pot completa și depune la biroul Info Desk. Toți participanții vor fi înscriși automat la tombola care le poate aduce vouchere valorice în valoare totală de 10.000 lei.
 
Premiile vor fi acordate sub forma unor vouchere valorice și pot fi folosite pentru o achiziție viitoare în oricare dintre magazinele Brick.
Extragerea celor 5 câștigători va avea loc în data de 9 august la sediul Brick Constanta.

Mai multe bonuri, mai multe șanse de câștig! 

Puteți urmări toate campaniile pe site și pe pagina de Facebook Brick România.
Regulamentul campaniei poate fi consultat pe www.brick-romania.ro
Detalii despre campanie puteți obține în oricare dintre magazinele Brick: Constanța, Ovidiu, Giurgiu sau Mangalia.

Despre Brick România 

Compania Brick România este primul brand de magazine de bricolaj, home improvement și proiecte DYI din țară, cu o tradiție de 20 de ani pe piață dobrogeană. Înființat în anul 2002, magazinul Brick este un solid furnizor de produse universale folosite pentru construirea, întreținerea, amenajarea sau decorarea locuinței. Brick se adresează în special clienților persoane fizice, pentru proiecte de tip DYI, dar și dezvoltatorilor imobiliari pentru proiecte rezidențiale, oferind un portofoliu de 60.000 de articole din 15 domenii. 
 
După magazinul Brick Constanța deschis în 2002, în ultimii trei ani alte trei noi magazine au fost inaugurate. Astfel, compania constănțeană Brick este prezentă din anul 2017 și pe piața din sudul litoralului prin magazinul Brick Mangalia, în anul 2019 compania a inaugurat magazinul Brick Giurgiu, iar în vara lui 2021 a fost deschis centrul regional Ovidiu. Pentru următorii ani, compania are în plan locații noi în Brasov, Ploiesti, Cluj sau București. În prezent, echipa Brick România numără aproximativ 300 de angajați, număr care va crește odată cu deschiderea noilor magazine. 
 
Cu o politică de preţuri accesibile și reușind să mențină un raport excelent calitate-preț, echipa Brick și-a demonstrat angajamentul față de clienți, care au recompensat brandul cu fidelitatea lor, astfel că materialele cumpărate de la Brick sunt astăzi prezente în aproape fiecare casă din Constanța.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ziua Constanței va da startul evenimentelor cu 4 zile pline de culoare. Calendarul evenimentelor

17 May 2023 1599

Deschiderea sezonului estival 2023 pe litoral! Câți turiști sunt așteptați la malul mării și ce evenimente au loc la deschiderea sezonului (FOTO +VIDEO)

24 Apr 2023 3260

RAJA Ultimele ore pentru înscrierea în concursul de pictură și desen „Apa este viață“

27 Feb 2023 1129

Imagini filmate în România. Un urs a fost surprins în vârful unui cireș (VIDEO)

19 Jun 2022 1729

Pregătirile pentru nunta lui Florin Salam la malul mării, în plină desfășurare (GALERIE FOTO+VIDEO)

01 Jun 2022 3072

ZIUA-n amiaza mare Ce trebuie să știe turiștii despre accesul în Delta Dunării

16 Jul 2021 2016

#ConstantaEsteBine Ziua Pământului, ziua corpului nostru (sau semnul Taurului, pământul și partea practică a vieții)

23 Apr 2021 2661

Primăvara ne amintește cât de frumoasă poate fi schimbarea

22 Apr 2021 3091

Andreea Bănică, din nou cu familia la munte „Am zis să ne mai bucurăm puțin de iarnă“

27 Mar 2021 2395

Poliția din Sibiu e cea mai tare! După bătaia cu bulgări de zăpadă a urmat alta. Mai haioasă (video)

15 Jan 2021 5385

Efect devastator al încălzirii globale Ultima banchiză intactă a Canadei s-a spart. Bucata desprinsă este de mărimea Craiovei

15 Aug 2020 1475

lauraadamache.ro Sandvis de vara cu ton si anghinare, simplu si rapid

12 Aug 2020 5166

A început proiectul „Seri de teatru la Pontul Euxin“. Prima reprezentație - „Fata din curcubeu“ (galerie foto+video)

07 Aug 2020 2297

lauraadamache.ro Delicii de vară - Pizzette cu vinete sau dovlecei

28 Jul 2020 3775

lauraadamache.ro Budinca de taitei cu branza si stafide

18 Jun 2020 3215