Vedere la Lacul Tașaul La ce preț scoate la vânzare Primăria Năvodari un teren de pe strada Lanului

  • Prețul de pornire este de 317,04 lei/mp la care se adaugă TVA.
 
În Monitorul Oficial al României a fost publicat un anunț de vânzare al unui teren de pe raza UAT Năvodari, județul Constanța. Terenul se află în vecinătatea lacului Tașaul.
 
Este vorba, mai precis, de o licitaţie pentru vânzarea unui teren în suprafaţă de 223 mp, situat în intravilanul Oraşului Năvodari, strada Lanului FN, judeţul Constanţa, ce aparţine domeniului privat al Oraşului Năvodari, nr. cadastral 123614.
 
Modalitatea sau modalităţile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentaţiei de atribuire: la cerere, de la sediul autorităţii contractante, Direcţia Administrarea Domeniului Public şi Privat, camera 17.
 
Costul şi condiţiile de plată pentru obţinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 lei/exemplar, ce se achită la casierie.
 
Data-limită de depunere a ofertelor este 28.09.2022, ora 12.00, la Biroul Registratură din cadrul autorităţii contractante, Str. Dobrogei nr. 1, parter, camera 20.
 
Data şi locul la care se va desfăşura şedinţa publică de deschidere a ofertelor: 29.09.2022, ora 13.00, la sediul autorităţii contractante.
 
Prețul terenului
 
Conform HCL 240 din data de 19.08.2022 cu privire la vânzarea prin licitație publică a unui teren situat în Năvodari, strada Lanului fn, județul Constanța, hotărâre adoptată în data de 19.08.2022, în cadrul Consiliului Local Constanța, s-a aprobat vânzarea imobilului în suprafață de 223 mp. Prețul de piață, conform raportului de evaluare este de 70.700 lei, iar valoarea de inventar a terenului determinată de către HCL 277 din 2019 este de 43.191,78 lei fără TVA.

 
Prețul de pornire este de 317,04 lei/mp la care se adaugă TVA. Garanția de participare este de 7.000 lei, taxa de participare este de 750 lei, iar documentația costă 100 lei. Prețul de vânzare al terenului poate fi achitat în rate cu un avans de minim 30%, iar diferența în 24 de rate lunare la care se adaugă o dobândă aplicată în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
 


PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și

O companie căreia anul trecut i-a fost cerut falimentul, va executa lucrările de modernizare la Casa de Cultură din Năvodari (DOCUMENT)
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Biroul Electoral a respins candidatura lui Matei la Primăria Năvodari! Se va adresa instanțelor de judecată

26 Apr 2024 311

Cumpărări directe Dumitru-Pan SRL a obținut un nou contract de la Primăria Năvodari. Firma va încasa 126.000 lei (DOCUMENT)

26 Apr 2024 195

Primăria Năvodari a semnat contractul de finanțare Grădinița nr. 3 „Lumea Florilor“ din Năvodari va fi renovată energetic

25 Apr 2024 355

Cumpărări directe Constanța Romtara Pest SRL, contract de 50.000 de euro cu Primăria Năvodari pentru dezinsecție aeriană (DOCUMENT)

21 Apr 2024 484

Cumpărări directe Constanța Cât plătește Primăria Năvodari pentru cosit zone verzi adiacente căilor publice (DOCUMENT)

19 Apr 2024 480

Cumpărări directe Constanța Lucris Servcom SRL se ocupă de instalarea luminițelor de Paște în Năvodari (DOCUMENT)

18 Apr 2024 424

Se cere anularea autorizației de construire Când s-ar putea lua o decizie în procesul dintre Prefectul Județului Constanța și Blue Ink Residence SRL?

14 Apr 2024 876

Primăria Năvodari caută salvamari pentru sezonul estival 2024. Contractul de peste 3,7 milioane de lei, scos la licitație (Document)

09 Apr 2024 656

Primăria Năvodari, județul Constanța a semnat contractul de finanțare Căminul Liceului Tehnologic „Lazăr Edeleanu”, renovat energetic cu bani din PNRR

07 Apr 2024 1146

Cumpărări directe Constanța Primăria Năvodari închiriază autocisternă pentru udat spații verzi (DOCUMENT)

07 Apr 2024 1041

Licitații Constanța Primăria Orașului Năvodari, licitație deschisă pentru servicii de asigurare obligatorie și facultativă a imobilelor aflate în proprietatea orașului (DOCUMENT)

01 Apr 2024 424

Primăria Năvodari, județul Constanța scoate la licitație vânzarea unui teren în intravilan

31 Mar 2024 665

Următorul termen stabilit în luna aprilie Decizii importante în dosarul JT Grup Oil SA vs. primarul și UAT Năvodari

31 Mar 2024 514

Primăria Năvodari anunță licitație pentru închirierea unor spații destinate birourilor

30 Mar 2024 461

Justiție Constanța Primăria Năvodari pierde un nou proces deschis Inspectoratului de Stat în Construcții

29 Mar 2024 753