Vicepreședintele ANRP, eliberat din funcție. A fost pus sub urmărire penală

Premierul Ludovic Orban a eliberat-o din funcţia de vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor pe Claudiţa Selavărdeanu, care a fost pusă sub urmărire penală de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, pentru că ar fi permis unor persoane acces la informaţii nedestinate publicităţii.

Potrivit unei decizii a premierului, publicată marţi în Monitorul Oficial, Claudiţa Selavărdeanu a fost eliberată din funcţia de vicepreşedinte al ANRP, cu rang de subsecretar de stat, anunță agerpres.ro.

Ea a fost pusă sub urmărire penală, în urmă cu cinci zile, de procurorii DNA, într-un dosar în care este acuzată că ar fi permis unor persoane acces la informaţii nedestinate publicităţii.

"Procurorii din cadrul DNA - Secţia de combatere a corupţiei au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de două persoane, în legătură cu accesul la informaţii nedestinate publicităţii menite să permită obţinerea de foloase necuvenite în dosare de despăgubire de la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, fapte presupus a fi săvârşite în perioada iunie-decembrie 2019, respectiv Selavărdeanu Claudiţa, vicepreşedinte al ANRP, pentru săvârşirea infracţiunii de permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii nedestinate publicităţii în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite (36 acte materiale) şi o persoană fizică, administrator al unei societăţi comerciale de consultanţă din Piteşti specializată în soluţionarea dosarelor de retrocedare, pentru săvârşirea infracţiunii de folosirea de informaţii nedestinate publicităţii în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite (36 acte materiale)", se arată într-un comunicat al DNA. 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Despăgubiri de 1,96 milioane de euro legate de un teren din Constanța, desființate de Curtea de Apel București! S-a decis rejudecarea (MINUTA)

28 Nov 2023 934

Evaluator obligat în primă instanță la despăgubiri de peste 1,96 de milioane de euro, în legătură cu un teren din Constanța! S-a stabilit data judecării apelului

26 Jun 2023 1247

Bărbat din Constanța, dat în judecată la 15 ani după ce a murit! Cum a închis Judecătoria procesul

08 Jun 2023 4230

Ce „spune“ legea despre achitările din dosarul privind retrocedarea a 25 de hectare din zona (Anadalchioi) Brătianu - Constanța! (DOCUMENT)

29 Apr 2023 1290

Legături cu Dosarul Retrocedărilor Prescripție penală, dar despăgubiri de aproape două milioane de euro, într-un proces de supraevaluare a terenurilor din Constanța!

14 Apr 2023 5709

Constanța retrocedată! Înalta Curte, așteptată să se pronunțe azi în dosarul celor 25 de hectare din zona (Anadalchioi)

16 Feb 2023 1562

Fost vice ANRP, trimis în judecată de procurorii DNA!

09 Jan 2023 1567

Cum formulezi contestație la decizia de compensare emisă de către CNCI/ANRP prin care s-au subevaluat imobilele preluate abuziv în România?

06 Jan 2023 2215

Sentință definitivă în cazul ANRP! Înalta Curte a încetat procesul penal față de Dorin Cocoş și Crinuţa Dumitrean

05 Dec 2022 1560

„Îmbogățire fără justă cauză“ Constănțean, dat în judecată de ANRP. Povestea din sala de judecată

18 May 2021 3838

Situații financiare „denaturate semnificativ“, la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților! Despre ce este vorba

04 Mar 2021 1649

Despăgubiri plătite de două ori, din eroare. S-a luat o hotărâre definitivă în cauză. Unde se duc banii

29 Jun 2020 1668

Conac, recolte și terenuri lăsate în Bulgaria Despăgubiri acordate și apoi retrase pentru averea pierdută de un cetățean american stabilit în Caliacra

29 May 2020 5246

Peste 310.000 de lei pentru bunurile lăsate în Bulgaria La un pas să piardă despăgubirile, pe motiv că nu ar fi acceptat succesiunea

07 Apr 2020 3628

Despăgubiri plătite de două ori, din eroare. Zece constănțeni, la judecată cu ANRP

24 Mar 2020 2714