Zeci de amenzi de la Protecția Consumatorilor pentru magazinele Lidl


 
  • ANPC sancționează Lidl pentru comercializarea  bijuteriilor de argint  fără autorizație
 
 


Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) se află, de câteva zile, într-o amplă campanie de control, la nivelul întregii țări, care vizează comercializarea, în cadrul magazinelor Lidl, a unor seturi de bijuterii din argint.
 
 
 
 


Dat fiind că lanțul de magazine nu deține autorizație pentru comercializare a produselor din metale prețioase, furnizată, pe teritoriul României, conform legii, de ANPC, echipele de control, însoțite de specialiști ai Direcției de Metale Prețioase, din cadrul instituției au procedat la identificarea, confiscarea sau indisponibilizarea produselor din argint și depunerea acestora la Trezoreria locală. Mai apoi, conform procedurii, în urma unei sesizări realizată de ANPC către Serviciul de Investigare al Criminalității Economice (SICE), din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, să fie confiscate și sumele obținute de operatorul economic, în urma vânzării acestor produse.
 



 
Astfel, până în acest moment, la nivel national, au fost controlate 63 de magazine Lidl, unde au fost identificate 619 seturi de bijuterii de argint, care, în majoritate au fost deja depuse la Trezorerie, în urma confiscării, foarte puține dintre acestea fiind deja vândute.

 
 
 




Comisarii ANPC au sancționat și cu amendă operatorul economic, fiind aplicate, până acum, 36 de astfel de sancțiuni contravenționale, în valoare de 272.000 lei.
 
 
 
 
Acțiunea de verificare, în acest caz, este în derulare.
 
 


Sursa foto: Pixabay.com

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Aplicațiile Temu și Shein - metoda prin care păcălesc utilizatorii. ANPC atenționează

23 Apr 2024 719

Decizia lui Horia Constantinescu de a demisiona din funcţia de preşedinte al ANPC, în Monitorul Oficial

22 Apr 2024 815

ZIUA LIVE Este nevoie de o intervenție cathartică în Primăria Constanța?

22 Apr 2024 722

Paul Anghel încurajează petrecerea minivacanței de 1 Mai și Sărbătorile Pascale pe litoralul românesc și în Deltă Dunării

21 Apr 2024 473

Constanța Comandamentul 1 Mai – Sărbători Pascale va monitoriza activitățile comerciale din zonele turistice din țară

18 Apr 2024 530

LIVE TEXT Horia Constantinescu, candidatul PSD la Primăria Constanța, în conferință de presă (GALERIE FOTO)

17 Apr 2024 973

Justiție Constanța Soluția magistraților în procesul dintre Profi Rom Food SRL și Comisariatul Regional Pentru Protecția Consumatorului Regiunea Sud-Est

15 Apr 2024 456

Horia Constantinescu a demisionat din funcția de președinte al ANPC pentru a candida la Primăria municipiului Constanța

15 Apr 2024 720

Verificări ANPC pentru pregătirea minivacanței de din luna mai în zonele turistice din România

03 Apr 2024 483

Amenzi în valoare de peste 45.000 de lei aplicate de ANPC pentru pui cu Salmonella. Ce au găsit comisarii la Penny și Metro

01 Apr 2024 668

ANPC Loturi de pui provenite din Polonia și Ungaria au fost retrase de pe piaţă după ce s-a depistat salmonela

31 Mar 2024 521

Candidatul PSD la Primăria Constanța, Horia Constantinescu, și-a anunțat demisia din fruntea ANPC

28 Mar 2024 940

Decebal Făgădău „Mi-aș fi dorit din tot sufletul să candidez la funcția de primar al Municipiului Constanța“ (VIDEO)

27 Mar 2024 2318

LIVE VIDEO+TEXT Biroul Politic Național a validat candidații PSD pentru Primăria și Consiliul Județean Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO+DOCUMENTE)

27 Mar 2024 4082

ANPC anunță că va controla produsele de post, în perioada următoare

17 Mar 2024 678