Ziua în care Portul Constanța a devenit porto franco

Nave în Portul Constanța
  • Statutul de port liber, sau porto franco, a fost atribuit Portului Constanța la data de 1 aprilie 2003, în urma eforturilor depuse de Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA.
 
Astăzi se împlinesc 19 ani de când Portul Constanța a devenit port liber, sau porto franco – un port aflat într-o zonă economică liberă, cu o jurisdicție mai relaxată comparativ cu țara în care este localizat.
 
Aceasta înseamnă, în mod normal, să fie scutit de taxe vamale sau să aibă un regim vamal special cu reglementări vamale favorabile.
 
Statutul de port liber, sau porto franco, a fost atribuit Portului Constanța la data de 1 aprilie 2003, în urma eforturilor depuse de Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA.
 
Pentru a se obține statutul de port liber, trebuia, potrivit legislației internaționale, ca perimetrul Portului Constanța să fie izolat cu o împrejmuire asemănătoare fâșiei de frontieră, dar cu același regim restrictiv ca cel al frontierei de stat.
 
În acest sens, Administrația Porturilor Maritime a implementat un program care a făcut, în cele din urmă, ca gardul ce împrejmuiește portul să fie cel mai mare gard împrejmuitor, ca lungime, din țară.
 
După îndeplinirea condițiilor impuse de legislația internațională, la data de 1 aprilie 2003, Portul Constanța a primit statutul de port liber.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 

Citește și
Autoritățile ucrainene discută posibilitatea de a exporta produse prin portul Constanţa
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ÎPS Teodosie „În fiecare an Învierea Domnului este ca o sărbătoare nouă pentru că sărbătorile înnoiesc firea noastră“ (VIDEO)

04 May 2024 326

Oficial de la IPJ Constanța despre accidentul din Portul Tomis!

04 May 2024 938

Accident rutier seara trecută în Portul Tomis! Un adolescent de 17 ani, rănit (GALERIE FOTO)

04 May 2024 748

Constanța ÎPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, va aduce Sfânta Lumină din largul Mării Negre în Portul Tomis

04 May 2024 462

Primăria Constanța și Administrația Porturilor „duc“ Portul Tomis la Curtea Supremă, în procesul cu Tomis Marina Management!

03 May 2024 446

Peste 7.000 de jucării contrafăcute, reținute de inspectorii vamali din Portul Constanța Sud

30 Apr 2024 449

Anunț important pentru locuitorii și turiștii din Constanța. Autobuzele etajate vor circula în minivacanța de Paște și 1 Mai

26 Apr 2024 486

Proiectul a fost depus la APM Constanța Port Azuro SRL investește într-un nou restaurant în Portul turistic Mangalia

25 Apr 2024 520

Incendiu în Portul Constanța. Pompierii au intervenit

25 Apr 2024 656

Reuniune în Portul Constanța a grupului de lucru româno-turkmen în domeniul transporturilor (GALERIE FOTO)

23 Apr 2024 488

Trei parcele de teren, situate în Porturile Constanța și Midia, pot fi închiriate de la CN APM Constanța. Licitația de atribuire se va desfășura în luna mai (DOCUMENT)

22 Apr 2024 547

One Star Security SRL, din Constanţa, a intrat în insolvență! (MINUTĂ)

22 Apr 2024 627

Fotbal Constanța Rezultatele etapei a 26-a de la Liga a 4-a (seniori și juniori + clasamentele) - FOTO - VIDEO

21 Apr 2024 853

Finanţele Publice din Constanţa cer insolvența LGV Invest Quality SRL, din Limanu! Firma a deținut, prin concesiune, un teren în Portul Turistic Mangalia

19 Apr 2024 485

Procesul s-a terminat! Iată când va afla Decebal Făgădău, fostul primar al Constanței, decizia finală în dosarul terenurilor din Portul Tomis

19 Apr 2024 616