Ziua Națională a României Parada Militară la București. În ce condiții se vor desfășura ceremoniile de celebrare


Parada Militară organizată cu ocazia zilei Naţionale a României va avea loc în Piaţa Arcul de Triumf, din Bucureşti.

Ceremoniile de celembrare vor vi de mică amploare, dat fiind contextul pandemiei de coronavirus.


Comunicatul oficial MApN:


„Detașamente de militari și specialişti din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Telecomunicații Speciale și Administrația Națională a Penitenciarelor, precum și mijloace tehnice terestre și aeriene vor participa miercuri, 1 Decembrie, începând cu ora 11.00, la Parada militară organizată cu ocazia Zilei Naţionale a României în Piaţa Arcul de Triumf, din Bucureşti.


Ceremonia se va desfășura într-un format restrâns, care va fi dimensionat în funcție de situația pandemică de la momentul desfășurării evenimentului, cu respectarea strictă a prevederilor legale referitoare la prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.


La începutul ceremoniei se va intona imnul național al României, concomitent cu  executarea a 21 de salve de tun, urmat de depunerea unei coroane de flori de către Președintele României, Klaus Iohannis, în memoria eroilor români căzuți pe câmpurile de bătălie pentru reîntregirea neamului românesc, precum și a victimelor virusului SARS-CoV-2 și păstrarea unui moment de reculegere.



Cu ocazia Zilei Naţionale, reprezentanţi ai Armatei României vor participa, la solicitarea şi cu sprijinul autorităţilor locale, la pregătirea, organizarea şi desfăşurarea de ceremonii de mică amploare în unele garnizoane în care sunt dislocate mari unităţi şi unităţi militare, iar militarii aflaţi în misiune în afara teritoriului național vor desfăşura ceremonii militare în cadru restrâns.



De asemenea, Drapelul naţional va fi arborat în toate instituţiile militare din ţară, iar la bordul navelor maritime şi fluviale se va ridica Marele Pavoaz.“

Sursă foto: Facebook/ Klaus Iohannis




 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Prima zi de Crăciun marcată într-un mod inedit la Constanța! Un bărbat a făcut baie în mare (GALERIE FOTO+VIDEO)

25 Dec 2023 2145

Ședinţă solemnă dedicată aniversării Zilei Naţionale a României - 1 Decembrie, la Parlament

04 Dec 2023 726

Primăria Cumpăna, județul Constanța Mesajul transmis de Ziua Națională a României

01 Dec 2023 1038

Ministrul Afacerilor Externe, Luminița Odobescu Mesaj cu ocazia Zilei Naționale a României

01 Dec 2023 816

Editorial Unitate, mândrie și aspirații- Sărbătorind Ziua Națională a României

01 Dec 2023 972

IPJ Constanța „La mulți ani de Ziua Națională a României!”. Iată cum au defilat polițiștii în această zi de sărbătoare (GALERIE FOTO)

01 Dec 2023 931

LIVE Text Spectacol la Constanța de Ziua Națională susținut de Fanfara Muzica Militară a Forțelor Navale (Galerie FOTO+VIDEO)

01 Dec 2023 1348

LIVE VIDEO ​Ziua Națională a României, sărbătorită în mod inedit la Constanța (FOTO+VIDEO)

01 Dec 2023 1112

Comandantul flotei, contraamiral Cornel Eugen Cojocaru, despre nava antimină care va ajunge înainte de Crăciun la Constanța (VIDEO)

01 Dec 2023 1362

Google sărbătorește Ziua Națională a României cu un doodle special

01 Dec 2023 1885

Secretarul General Adjunct al NATO, Mircea Geoană, de Ziua Națională a Romnâniei „Toţi aparţinem unei singure naţiuni faţă de care avem obligaţia să ne strângem rândurile şi să‑i dăm şansa unui nou început“

01 Dec 2023 728

Ziua Națională a României, marcată la Constanța. Prefectul Coșa a transmis un mesaj manifest (VIDEO)

01 Dec 2023 1028

Imaginea zilei Constanța Unitatea și devotamentul într-o singură imagine- polițist însoțit de fiica sa la parada de 1 Decembrie (FOTO)

01 Dec 2023 1830

Sportul din Constanța, mesaje de Ziua Națională a României. „Oriunde, tot timpul, cu tricolorul, mândri!“ (GALERIE FOTO)

01 Dec 2023 1014

Știri Constanța azi LIVE VIDEO-TEXT. Defilare militară la Constanța, de Ziua Națională a României (FOTO+VIDEO)

01 Dec 2023 3614