Ziua Porților Deschise la Academia Navală „Mircea Cel Bătrân”


 Academia Navală „Mircea cel Bătrân” organizează sâmbătă, 20 aprilie, între orele 10.00-14.00, Ziua Porților Deschise, eveniment care are ca scop prezentarea ofertei educaționale a instituției pentru anul universitar 2024-2025 și organizarea unor tururi ghidate în campusul universitar.

Vizitatorii vor putea vedea spațiile în care se pregătesc studenții militari și civili ai instituției, laboratoarele și simulatoarele moderne unde se instruiesc periodic membri ai echipajelor militare și civile, Planetariul, baza sportivă și Muzeul Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”.

Timp de patru ore, vor avea loc tururi ghidate, iar studenții și cadrele didactice vor răspunde curiozităților vizitatorilor, au transmis reprezentanții Academiei. 

Cei care doresc să plece cu o amintire, vor avea la dispoziție un photo-corner, iar Muzica Militară a Forțelor Navale va susține un concert cu melodii din repertoriul marinăresc începând cu ora 13.00, pe platoul mare al Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”. Dacă în simulatoare, vizitatorii vor putea experimenta diferite misiuni virtuale la bordul navelor militare și civile, în sala de sport, copiii vor putea practica unul dintre sporturile preferate alături de studenți.

Am pregătit și premii-surpriză pentru cei mai norocoși dintre vizitatori. Tot ceea ce trebuie să facă cei care vor să intre în competiție este să își facă un selfie în timpul tururilor ghidate, să posteze fotografia pe Facebook sau Instagram cu hashtag-ul #ANMB și să eticheteze cu tag-urile @Academia Navală „Mircea cel Bătrân” (pentru Facebook) și @academia.navala (pentru Instagram).


Citește și:

Cumpărări directe ConstanțaAcademia Navală Mircea cel Bătrân, contract cu Garden Antoniewicz SRL, fondată de fosta șefă a Trezoreriei Constanța (DOCUMENT)
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Pregătire a studenților Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” din Constanța, la „Maritime Security Common Module" în Grecia (FOTO)

27 Apr 2024 448

Cazarma 1369 Constanța va f reabilitată. Contractul de peste 450.000 de lei, scos la licitație de Academia Navală „Mircea cel Bătrân" (DOCUMENT)

25 Apr 2024 400

Licitații Constanța Academia Navală „Mircea cel Bătrân” a atribuit un contract pentru repararea instalațiilor de bord a Navei Școală Mircea. Iată ce firmă a câștigat (DOCUMENTE)

18 Apr 2024 625

Licitații Constanța Academia Navală „Mircea cel Bătrân” și o firmă din județul Prahova au parafat un contract de aproape 30.000 de euro. Despre ce este vorba (DOCUMENT)

17 Apr 2024 479

Academia Navală Mircea cel Bătrân Constanța Echipa de volei, medaliată la Campionatul Militar (GALERIE FOTO)

28 Mar 2024 714

Cumpărări directe Constanța Academia Navală Mircea cel Bătrân, contract cu Garden Antoniewicz SRL, fondată de fosta șefă a Trezoreriei Constanța (DOCUMENT)

27 Mar 2024 630

Licitații Constanța Academia Navală asigură cu aproape 50.000 de euro Bricul Mircea, pentru voiajul din 2024! Asigurările de viață pentru personal, circa 23.000 de euro (DOCUMENT)

18 Mar 2024 912

Profesori ai Academiei Navale "Mircea cel Bătrân" Constanța la Academia Națională de Apărare a Letoniei (FOTO)

15 Mar 2024 498

Justiție Constanța Transcarpat Sportours International SRL, nemulțumit de decizia CNSC privind un contract cu Academia Navală Mircea cel Bătrân

13 Mar 2024 756

Te pregătești pentru facultate? Hai la o academie militară! Iată câte locuri sunt la Academia Navală „Mircea cel Bătrân” din Constanța

04 Mar 2024 813

Decizii CNSC Licitația organizată de Academia Navală „Mircea cel Bătrân” din Constanța pentru complexul de simulatoare de tragere cu armament, contestată

04 Mar 2024 703

Absolvirea cursurilor de bază la Academia Navală „Mircea cel Bătrân” Constanța. Mesajul viceamiralului Mihai Panait

01 Mar 2024 508

2,5 milioane de euro puși la bătaie Academia Navală „Mircea cel Bătrân” Constanța vrea să cumpere servicii pentru o investiție imobiliară (DOCUMENT)

29 Feb 2024 816

Încep înscrierile pentru admiterea în instituțiile de învățământ superior militar! Câte locuri sunt la Academia Navală „Mircea cel Bătrân” din Constanța?

24 Feb 2024 869

Eveniment organizat de Academia Navală „Mircea cel Bătrân" Constanța Master Nav adună studenți și specialiști într-un dialog constructiv (FOTO)

24 Feb 2024 743