A fost solicitat acord de mediu Primăria Crucea, județul Constanța tot mai aproape de realizarea noului cartier pentru tineri din satul Gălbiori

  • Primăria Crucea continuă demersurile privind noul cartier pentru tineri.
  • Cartierul pentru tineri va fi amplasat în comuna Crucea, satul Gălbiori.

Astfel, autoritatea publică locală Crucea a solicitat de la Agenția pentru Protecția Mediului Constanța emiterea acordului de mediu pentru proiectul: ”Construire locuințe pentru tineri, destinate închirierii, în localitatea Gălbiori, comuna Crucea, județul Constanța”. Cartierul pentru tineri va fi amplasat în județul Constanța, comuna Crucea, satul Gălbiori, strada Laterală, FN, lot 1.

Informațiile privind proiectul propus pot fi consultate la sediul Agenției pentru Protecția Mediului Constanța: municipiul Constanta, str. Unirii nr. 23 şi la sediul titularului Comuna Crucea din județul Constanța, comuna Crucea, strada Șoseaua Constanței, nr.45, în zilele de luni-vineri, între orele 9.00 – 13.00.

De asemenea, observațiile publicului se primesc zilnic la sediul Agenției pentru Protecţia Mediului Constanța.

 

 


Noul cartier va fi format din 31 de locuri de case


  
Anul trecut, proiectul privind realizarea PUZ-ului unui teren din comuna Crucea, satul Gălbiori în vederea acordării de loturi de teren pentru construirea de noi locuințe a primit răspuns pozitiv din partea Agenției pentru Protecția Mediului Constanța.

Terenul care a generat PUZ-ul are o suprafață de 55.374 mp și coincide cu zona studiată, fiind domeniu privat al comunei Crucea, iar strada din care are acces la lot aparține domeniului public al comunei Crucea.

Categoria de folosință actuală este de curți-construcții, iar destinatia stabilită prin planurile de urbanism și de amenajare a teritoriului abrobate este de  terenuri cu destinație intravilan.

Suprafață de teren rămasă după cedarea de teren pentru realizarea rețelei de drumuri și a unei zone pentru utilități este de 44.844 mp. Lucrările lotizarea terenului și stabilirea reglementărilor urbanistice pentru zona de locuire și funcțiuni complementare.

Locuințele vor avea regim de construire S(D)+P+2E(M), izolat, cuplat sau înșiruit. Noul cartier va fi format din 31 de locuri de case, iar fiecare loc de casă va avea câte 1.000 mp. În plus, prin Planul Urbanistic Zonal vor fi  configurate două străzi noi, care vor cuprinde utilitățile și căile de acces.
 
PRECIZĂRI


Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Citește și:

Cristilory Prod SRL, în așteptarea avizului de mediu pentru exploatarea temporară a agregatelor naturale de râu în perimetrul Dunăre - braț Ostrov


Un teren din Agigea, județul Constanța va fi lotizat pentru constuirea mai multor case. Proprietarii așteaptă răspuns de la APM Constanța (DOCUMENT)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

48 centrale eoliene, 4 stații de transformare, rețele electrice și căi de acces Parc eolian, înființat de South Wind SRL în comuna Cerchezu, județul Constanța

26 Apr 2024 458

Constănțenii, invitați să depună observaţii la APM Constanța Centrală electrică fotovoltaică, înființată de firma 2A Allcross SRL, în comuna Cobadin

26 Apr 2024 402

Proiectul a fost depus la APM Constanța Port Azuro SRL investește într-un nou restaurant în Portul turistic Mangalia

25 Apr 2024 443

Trei parcele de teren, situate în Porturile Constanța și Midia, pot fi închiriate de la CN APM Constanța. Licitația de atribuire se va desfășura în luna mai (DOCUMENT)

22 Apr 2024 511

Primăria Constanța anunță decizia privind etapa de încadrare pentru proiectul de finalizare a reabilitării rețelelor termice

22 Apr 2024 360

Imobiliare Constanța Prodexpert Logistics SA ridică mai multe imobile în zona On Plonge Jr. din Mamaia

21 Apr 2024 586

Dezbaterea publică, pe data de 25 aprilie CN ACN Constanța SA va sistematiza teritoriul aferent Danei 99 din zona fluvio-maritimă

20 Apr 2024 434

Bella Licca International SRL elaborează PUZ pentru o investiție în județul Constanța

19 Apr 2024 361

APM Constanța Undă verde de la Mediu pentru extinderea zonei de exploatare de către Celco SA

18 Apr 2024 379

Imobiliare Constanța Când are loc dezbaterea publică pentru construirea unui imobil de 11 etaje la Neptun?

18 Apr 2024 419

Investitorul CN APM Constanța a solicitat evaluarea impactului asupra mediului Dezbatere publică la APM Constanța pentru proiectul privind realizarea unui cheu în Portul Midia

18 Apr 2024 463

Decizia APM Constanța Hotel de trei etaje, construit de Talpac SRL în Eforie Nord

18 Apr 2024 548

Ce decizii au adoptat acționarii CN Administrația Porturilor Maritime SA Constanța?

15 Apr 2024 475

Investiție realizată de Polaris M Holding la Constanța!

15 Apr 2024 404

Tomis Marina Management a câștigat procesul pentru Portul Tomis Constanța! Judecătorii explică victoria (MOTIVARE+DOCUMENT)

14 Apr 2024 2342