A mai trecut un an Zilele Orașului Techirghiol au debutat cu mesaje de felicitare, premieri și spectacol (galerie foto)

DSC07104.jpgPăstrând tradiţia ultimilor patru ani, Consiliul Local Techirghiol s-a întrunit, ieri, la începutul Zilelor Oraşului, în şedinţă festivă. La eveniment au participat zeci de localnici. Printre cei prezenți s-au aflat și persoane vârstnice dar și cupluri care au împlinit 50 de ani de la căsătorie și pe care primarul, ca de fiecare dată, a ținut să le felicite și să le premieze.

În deschiderea ședinței, primarul Adrian Stan a mulţumit localnicilor care l-au susţinut în obţinerea unui nou mandat şi a declarat în faţa acestora că se simte onorat să conducă oraşul Techirghiol și-n următorii patru ani.

Edilul a subliniat faptul că, deja, planurile prezentate în timpul campaniei electorale au început să fie puse în practică, dând exemplul iniţierii lucrărilor pentru miniparcul acvatic. În curând va fi amenajată o plajă pe malul lacului, a mai anunțat primarul. De asemenea, se află în proiect asfaltarea a 20 de străzi, dar și reabilitarea falezei. Mai mult, construirea blocului de locuințe sociale și amenajarea grădiniței vor fi terminate, iar reabilitarea Casei de Cultură Constantin Tănase se află pe ultima sută de metri.

Ca în fiecare an, cetățenii de onoare ai localității au transmis mesaje de felicitare cu ocazia sărbătoririi Zilelor Orașului. Adrian Stan a lecturat mesajul de felicitare din partea Patriarhului Daniel şi a precizat că a primit felicitări şi de la regele Mihai, ambele personalităţi fiind cetăţeni de onoare ai oraşului Techirghiol.

La şedinţa festivă au fost prezenţi, printre alţii, deputatul Eduard Martin, locuitor al oraşului, Cristian Bărhălescu, secretar de stat în cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, Su Yanwen, consulul general al Chinei, Füsun Aramaz, consulul general al Turciei, Vitali Gherman, viceconsulul Federației Ruse, şi nu în ultimul rând, Vasilică Rusu, directorul Sanatoriului Techirghiol. La eveniment a luat parte și Calogero Impastato, primarul din Montevago, Italia, ce a venit însoțit de 26 de tineri dansatori. Primarul din Montevago, asemenea celorlalţi invitaţi, a primit o plachetă cu numele oraşului din partea edilului Adrian Stan.

De asemenea, au participat la şedinţa festivă și Aurelia şi Ştefan Lăpuşan, autorii unei monografii a oraşului care va fi lansată în luna octombrie a acestui an.

În memoria localnicilor și a personalităților orașului care în anul ce a trecut s-au stins din viață, primarul Adrian Stan i-a invitat pe cei prezenți să țină alături de el un moment de reculegere, aceasta nu înainte de a rosti numele unora dintre cei 60 de cetățeni care au plecat în 2011 din rândul lor. Adrian Stan i-a amintit printre alții pe Cornelia Dărângă, fost director al Sanatoriului Balnear și pe părintele Arsenie Papacioc.

Totodată, doctorul Spinei Dorina a primit din partea primarului o diplomă de onoare cu ocazia ieșirii la pensie.

Profesorul universitar Aurelia Lăpușan și soțul acesteia Ștefan Lăpușan au fost numiți cetățeni de onoare ai orașului. Cu ajutorul unor documente puse la dispoziție de cei doi și cu cele deținute, deja, de primar dar, și cu sprijinul localnicilor, edilul şi-a exprimat dorinţa de a deschide în următorii patru ani un muzeu etnografic la Techirghiol.

După şedinţa festivă de ieri, manifestările au continuat cu defilarea ansamblurilor artistice și cu un spectacol folcloric românesc.

Astăzi vor fi organizate pe tot parcursul zilei diferite manifestări precum lupte în nămol, lupte tătăreşti, concurs de înot. Zilele Orașului se vor încheia în această seară cu un concert de muzică uşoară şi cu un spectaculos foc de artificii.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Trimitere în judecată, de ultim moment, la Constanța! S-a implicat Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română

01 May 2024 829

Primăria oraş Năvodari organizează licitaţii publice pentru închiriere spaţii situate în centrul de afaceri Năvodari

29 Apr 2024 287

“Înființarea unui centru de colectare a deșeurilor prin aport voluntar în orașul Negru Vodă, județul Constanța“

23 Apr 2024 361

Averea și interesele secretarului general al UAT Oraș Ovidiu, Laura Elena Antonie (DOCUMENTE)

08 Apr 2024 566

Declarații de avere Averea şi interesele Mihaelei Aurelia Bărăscu, secretar general UAT la Oraș Năvodari! (DOCUMENTE)

06 Apr 2024 637

Primăria Constanța Trotuarele din mai multe zone din oraș, în curs de modernizare (GALERIE FOTO)

04 Apr 2024 549

Primăria oraş Năvodari organizează licitaţie publică, în orașul Năvodari, strada Tineretului

22 Mar 2024 441

Primăria oraş Năvodari organizează licitaţie publică, în orașul Năvodari, strada Constanței fn

22 Mar 2024 421

Grup Petrol Marin SA anunță publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare pentru imobil amplasat în oraș Năvodari

21 Mar 2024 455

E SOARE AFARA SRL anunţă publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare pentru proiectul construire parc fotovoltaic, branșamente utilități și organizare executare lucrări

19 Mar 2024 469

Primăria oraş Năvodari organizează licitaţie publică pentru un teren de 220 mp, situat în oraşul Năvodari, strada D9 fn

12 Mar 2024 503

Primăria oraş Năvodari organizează licitaţie publică pentru un teren de 21050 mp, situat în oraşul Năvodari, strada Santierelor fn

12 Mar 2024 451

Primăria oraş Năvodari organizează licitaţie publică pentru un teren de 62 mp, situat în oraşul Năvodari, strada Sperantei fn

12 Mar 2024 471

Sondaj de opinie Sunteți mulțumiți de cum arată pistele pentru biciclete din Constanța?

10 Mar 2024 991

Geodata Services SRL va actualiza PUG-ul orașului Măcin, județul Tulcea (DOCUMENT)

07 Mar 2024 489