22 Dec, 2017 00:00
4029
Lavinia SICLITARU
În şedinţa Consiliului Local Municipal din 28 decembrie, aleşii locali vor aproba un proiect de hotărâre privind organizarea activităţii de control al legitimaţiilor de călătorie pe mijloacele de transport public şi modelul de proces-verbal de constatare a contravenţiilor.
Astfel, se reînfiinţează serviciul de control în cadrul regiei municipalităţii, efectuat de către angajaţi proprii ai RATC.
Directorul RATC,
Bogdan Niţă, a precizat, pentru cotidianul ZIUA de Constanţa, că se impune înfiinţarea acestui serviciu, după rezilierea contractului cu societatea Clean Control.
„De la 1 ianuarie, activitatea de control al legitimaţiilor de călătorie pe mijloacele de transport public va fi realizată de 20 de agenţi constatatori. O parte a controlorilor au fost angajaţi recent, iar ceilalţi provin din rândul personalului existent. Agenţii constatatori vor purta veste inscripţionate şi ecusoane pentru identificare“, a precizat Bogdan Niţă.
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: