Care este cel mai frumos dar primit de Dorinela Irimia de 8 Martie Saraiu va petrece Ziua Femeii şi Ziua celor 40 de pahare

Copiii de la şcoala Nicolae Maraloi din Saraiu şi tinerele de la Ansamblul de dansuri Ciobănaşul din comuna Ciobanu au pregătit un spectacol de zile mari pe care-l vor dedica tuturor doamnelor şi domnişoarelor de la Saraiu. Sâmbătă, 9 martie, se rămâne în acelaşi registru al bunei dispoziţii, însă, invitaţi vor fi de această dată bărbaţii din localitate. Petrecerea zilei de 8 Martie continuă astfel pe 9 Martie, care potrivit tradiţiei este „Ziua celor 40 de pahare”.  

Niciun detaliu nu a fost neglijat de primarul comunei Saraiu, Dorinela Irimia, care a mărturisit că vor avea loc şi alte momente speciale pentru invitate şi invitaţi, fără a face, însă, alte dezvăluiri pentru a nu strica strica surprizele pregătite pentru concetăţenii săi. Cele două evenimente vor fi găzduite în Căminele Culturale din localităţile Saraiu şi Dulgheru, iar startul petrecerilor se va da, şi vineri, şi sâmbătă, la ora 14.00. Şefa autorităţii locale se aşteaptă la 800 de invitaţi în cele două zile.
Întrebată care este cel mai frumos cadou pe care l-a primit vreodată de 8 Martie, primarul Dorinela Irimia a mărturisit că „darul cel mai frumos este însăşi prezenţa membrilor familiei Saraiu la cele două evenimente”. De altfel, ca şi anul trecut, şefa autorităţii locale a precizat că va sărbători Ziua Femeii „împreună cu familia mea, familia Saraiu”. „Şi pe data de 8 martie 2012 am fost în mijlocul oamenilor din localitate şi vreau ca petrecerea dedicată acestei sărbători să devină o datină”, a mai adăugat şefa autorităţii locale.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primăria municipiului Tulcea lansează sesiunea de finanțări nerambursabile pe anul 2024

07 May 2024 345

Primăria Mangalia, executată silit. Ce spune primarul Cristian Radu despre un teren scos la licitație de un executor judecătoresc (DOCUMENT)

07 May 2024 443

Primăria Constanța Parcul Tăbăcărie în plină amenajare – lucrări de asfaltare pe aleea de lângă Țara Piticilor (GALERIE FOTO)

07 May 2024 365

Atenție, constănțeni! Semaforul de la intersecția străzilor Tomis cu Tulcea va fi oprit (Galerie FOTO)

07 May 2024 505

Judecătoria Medgidia a respins contestația Iusein Visel poate candida la alegerile locale pentru Primăria comunei Dobromir

07 May 2024 420

ZIUA LIVE Gihan Eserghep, candidat pentru Primăria Constanța din partea PUSL - „Votați pe cine doriți, oferta este vastă, dar prezentați-vă la vot!“ (GALERIE FOTO+VIDEO)

07 May 2024 468

Pupa Bistro SRL va amplasa o reclamă luminoasă pe un spațiu comercial situat pe bulevardul Tomis din Constanța

07 May 2024 287

Heinrig Impex SRL, Filiala București va amenaja un spațiu comercial în zona Poarta 1 a Portului Constanţa

07 May 2024 537

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele Lilianei Trandafir, secretar la Comuna Oltina, județul Constanța (DOCUMENTE)

07 May 2024 331

Constanța Document de urbanism pentru Mega Image din zona Trocadero

07 May 2024 515

Certificat de urbanism pentru o firmă din Constanța! Vrea să investească în zona centrală

07 May 2024 321

Casa de Cultură din Năvodari, modernizată prin POR 2014–2020. Sala de spectacole, gata în proporție de 26%

07 May 2024 298

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele Dorinei Ciuraru, inspector la Comuna Mihail Kogălniceanu (DOCUMENTE)

07 May 2024 621

Primăria Năvodari, județul Constanța închiriază trei spații. Ce suprafață au și unde sunt situate

06 May 2024 1534

Cumpărări directe Constanța Primăria Cernavodă a pus pe masă 265.000 de lei pentru a achiziționa servicii de asistență tehnică și dirigenție de șantier. Iată pentru ce obiective de investiții (DOCUMENTE)

06 May 2024 448