Ce investiție realizează Primăria 23 August în zona turistică

Primăria 23 August, foto: ZIUA de Constanța
  • Proiectul deciziei de încadrare şi motivele care o fundamentează pot fi consultate la sediul Agenției pentru Protecţia Mediului Constanța
 
Autoritatea pentru Protecţia Mediului Constanța anunţă publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare pentru investiția realizată de Primăria 23 August.
 
Nu va fi necesară efectuarea impactului asupra mediului în cadrul procedurii de evaluare a impactului asupra mediului, pentru proiectul: „Alimentare cu apă și canalizare zona turistică 23 August”, propus a fi amplasat în Comuna 23 August.
 
Proiectul deciziei de încadrare şi motivele care o fundamentează pot fi consultate la sediul Agenției pentru Protecţia Mediului Constanta din Municipiul Constanta, str. Unirii nr. 23, în zilele de luni - vineri, între orele 8-13, precum şi la următoarea adresă de internet http://apmct.anpm.ro.
   
Comentariile/Observaţiile/Propunerile publicului interesat se pot înainta până la data de 08.07.2022.
 
Prin prezentul obiectiv de investiții se propun următoarele lucrări în vederea asigurării racordului la rețelele edilitare ale consumatorilor din zona turistică, astfel îmbunătățind condițiile de realizare a turismului cu un grad de satisfacție ridicat.
               
Rețeaua de alimentare cu apă aferentă localității 23 August din zona turistică se va realiza prin branșarea la conducta existentă din OL cu Dn500mm aflată pe DN39B, pe străzile localității, astfel:
  • Str. Perla Mării;
  • Str. De 321;
Rețeaua de canalizare aferentă localității 23 August din zona turistică se va realiza prin racordarea la conducta existentă aflată pe DN39B. Rețeaua de canalizare va fi amplasata pe străzile localității, astfel:
  • Str. Perla Mării;
  • Str. De 321;
  • str.Fazanului
  • str. Pescarilor.
 
Întrucât rețeaua de canalizare nu poate fi executată integral gravitațional, s-a adoptat soluția realizării unor stații de pompare ape uzate menajere (SPAU) pentru a realiza pomparea apelor uzate menajere din zonele cu cotă mai joasă, pentru a fi pompate către DN39B.               
 
Pe strada Perla Mării, rețeaua de alimentare cu apă, respectiv canalizare se vor realiza pe partea dreaptă, pe spațiul verde, până în dreptul SPAU 2, subtraversează strada până în stația de pompare și continuă traseul pe partea stângă, prin parcare. La terminarea parcării conducta supratraversează cursul de apă și continuă traseul până la SPAU 3, care colectează rețeaua de canalizare de pe străzile asfaltate din vestul acesteia, conform planului de situație. Valoarea totală a proiectului este de 4.774.928,52 lei.
 

PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.


Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 


Citește și:

Garduri de stuf, amplasate în zona falezei unei stațiuni de la malul mării. Este monitorizată permanent (GALERIE FOTO)

 
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Comuna 23 August cumpără cu 150.000 de euro echipamente digitale pentru înregistrarea lecțiilor (DOCUMENT)

08 May 2024 471

Cumpărări directe Constanța ADD. Iulia SRL repară gardul cimitirului ortodox din 23 August cu 38.000 de euro (DOCUMENT)

01 May 2024 382

Licitații Constanța Primăria 23 August cumpără cu aproape 120.000 de euro mobilier școlar pentru Școala Gimnazială „George Coșbuc“, prin PNRR (DOCUMENT)

30 Apr 2024 454

Cumpărări directe Constanța În satul Moșneni, comuna 23 August, se va construi un teren de sport multifuncțional (DOCUMENT)

16 Apr 2024 829

Certificat de urbanism, emis de Primăria Constanța pentru Lascu Bros SRL. Firma va moderniza Restaurantul La Scoica, de pe bulevardul Mamaia

12 Mar 2024 986

Licitații Constanța Iridex Group Salubrizare SRL, contract pe șase luni cu Primăria 23 August (DOCUMENT)

08 Mar 2024 563

Deficiențe cu influențe semnificative asupra situațiilor financiare găsite de angajații Camerei de Conturi Constanța la primăria 23 August (DOCUMENT)

06 Mar 2024 783

Licitații Tulcea Marinetek NSD SRL din Constanța, a fostului consilier județean Remus Cristy Băisan, contract cu Primăria Sfântu Gheorghe (DOCUMENT)

28 Aug 2023 1047

Primăria Tulcea a încheiat cu două firme un contract de peste 1,5 milioane de euro (DOCUMENT)

22 Aug 2023 1518

Premieră națională în România Primul spectacol multimedia care implică drone cu lumini, drone cu efecte pirotehnice și artificii la Constanța (FOTO)

10 Aug 2023 1341

Salon de evenimente la 23 August, județul Constanța! Cine investește

18 Jul 2023 1318

Licitații Constanța Asfalt Dobrogea SRL asfaltează străzile din 23 August cu 4,38 de milioane de euro (DOCUMENT)

10 Jul 2023 1489

Constanța Stadionul „Gheorghe Hagi“ se pregătește de demolare. Sunt utilaje în arenă și lucrări în tribune (GALERIE FOTO + VIDEO)

04 Jul 2023 4299

Marinetek NSD din Constanța, din care face parte și fostul consilier județean Remus Cristy Băisan, contract cu Primăria Ovidiu (DOCUMENT)

08 Jun 2023 1578

Compania fostulului șef al UNPR Constanța va supraveghea plaja din 23 August în sezonul estival (DOCUMENT)

05 Jun 2023 1412